61 de ani de la plecarea la Domnul
Fratele Ioan Neagu, zis şi Jane, s-a născut în anul 1904, din părinţii Vasile şi Mărioara, oameni simpli şi săraci din comuna Pechea, judeţul Galaţi. N-a putut în-văţa decât 4 clase primare. S-a căsătorit în 1924 cu Ioana Ivaşcu.
A iubit din tinereţe pe Domnul, luând parte la corul bisericesc. Prin anul 1924, toamna, într-o duminică, preotul a anunţat în biserică sosirea mai multor foi «Lumina Satelor» din Sibiu, scrise de Părintele Iosif Trifa, şi a îndemnat poporul să aboneze foaia şi să se înscrie în Oastea Domnului. Printre primii înscrişi a fost fratele Ioan Neagu. Setea şi foamea lui sufletească îl făceau să fie tot mai plin de râvnă. S-a predat Domnului împreună cu câţiva dintre consătenii lui, începând adunările Oastei în biserică, dar spre toamnă şi iarnă, nemaiputând să se adune acolo, au căutat să facă adunări prin case…
Cum cei mai mulţi din familiile lor erau ne-hotărâţi pentru Domnul, neprimindu-i nicăieri şi alungându-i de pretutindeni, ei au dus ani de mari lupte şi greutăţi, căci satul era plin de vin şi băuturi, iar ei, luptând împotriva acestora, aveau nespus de mult de suferit. Până când şi soţia fratelui Jan şi părinţii lui erau contra Oastei, strigând după fraţi că sunt sectari şi rătăciţi. Că n-au voie să citească Biblia. Că ei vor să strice obiceiurile şi datinile strămoşeşti…
În anul 1925, soţia fratelui Ene Zaharia s-a predat şi ea Domnului. Aceasta a fost o mare bucurie, fiindcă acum erau măcar doi soţi credincioşi, în casa cărora puteau să facă adunări. Micul număr de 6-7 fraţi din Pechea de atunci începură adunările cu regularitate. Deşi aveau lupte grele cu lumea din jurul lor, ei nu încetau lupta şi mărturisirea, atât la biserică şi adunare, cât şi oriunde aveau prilej de a-i chema pe toţi sătenii lor la Domnul.
În anul 1927 s-a predat Domnului alt frate, anume Ion Toia, apoi fratele Tache Grădinaru şi alţii. Aceşti trei fraţi: Neagu, Toia şi Grădinaru, au început să aducă multe foi şi cărţi de la Sibiu – şi să facă o mare lucrare de răspândire a Evangheliei atât în Pechea, cât şi prin alte sate apropiate şi depărtate. Aceste foi şi cărţi au adus apoi multe sute şi mii de oameni la Domnul. Astfel că Lucrarea Oastei Domnului căpăta tot mai mare răspândire şi putere.
În anul 1933, Oastea Domnului din Pechea ajunsese un număr mare şi frumos. Atunci şi-au procurat steagul Oastei, cu care apoi, în fruntea lor, mergeau la adunări prin satele vecine şi, începând de la Rusaliile anului 1934, chiar şi la Sibiu, la marile adunări ce se ţineau acolo. Un mare ajutor le-a dat Domnul prin preoţii lor credincioşi care îi sprijineau.
În anul 1935, o dată cu conflictul de la Sibiu şi cu ivirea altor lucrări potrivnice, cum au fost cele de la Maglavit, Tudor Vladimirescu şi Vlad Ţepeş, Oastea Domnului din Pechea a avut şi ea mari lupte şi frământări cu cei care s-au lăsat atraşi de acestea. Unul dintre fraţii care au luptat atunci mai hotărât pentru păstrarea învăţăturii sănătoase a fost fratele Ioan Neagu. Datorită statorniciei lui, Lucrarea Domnului creştea mereu în număr şi în putere. Purtarea lui înţelegătoare, plină de bunătate şi vrednicie evanghelică, i-a atras pe mulţi la Domnul. Acum după ce el a plecat în răsplata veşnică, mulţi fraţi şi surori îşi amintesc cu lacrimi cât bine le-a făcut el. Cuvântul lui despre Domnul era limpede şi luminos şi i-a adus pe mulţi la mântuire. Învăţăturile sale frumoase şi drepte cu privire la căsătorie au făcut ca multe familii să se închege temeinic pe Evanghelie. Lucrarea lui de ajutorare a săracilor ori a bolnavilor a făcut mult bine multora. Şi, la fel, purtarea sa faţă de cei slabi în credinţă i-a trezit şi i-a întărit pe mulţi.
Multe necazuri a avut şi în familia sa cu soţia şi cu copiii cei mai mari – dar, prin dragostea şi răbdarea lui, pe rând, au fost aduşi cu toţii la Domnul. Iar acum, du-pă plecarea lui în veşnicie, cu lacrimi Îi mulţumesc toţi Domnului că le-a dat un soţ şi un părinte atât de înţelept, de bun şi de credincios.
În anul marilor încercări, 1959, împreună cu alţi mulţi fraţi lucrători cunoscuţi, din Pechea şi din ţară, a fost luat şi dus şi el la închisoare. Acolo a fost de mare ajutor şi întărire celorlalţi fraţi, mărturisind pe Domnul cu toată puterea şi îndrăzneala până şi anchetatorilor săi.
Odată, un chinuitor al lui, gras, îl luă în bătaie de joc, hulindu-L pe Dumnezeu şi bătându-se cu palma pe stomacul mare, i-a zis fratele Ioan:
– Iată, dumnezeul meu ăsta e, stomacul!
– Da, i-a răspuns fratele – scrie şi Biblia despre acest dumnezeu al dumneavoastră.
– Unde scrie? a zis el. Şi i-a adus o Biblie, să-i ara-te.
Fratele Jane a deschis la Filipeni 3, 18-20 şi i-a citit: „V-am spus de multe ori şi vă mai spun şi acum…” etc. Chinuitorul a luat Biblia, a aruncat-o şi l-a trimis îndată în celula lui.
Închis împreună cu mulţi alţi fraţi, a făcut şi el a-tunci aproape patru ani de temniţă pentru activitatea sa misionară în cadrul Oastei Domnului, fiind supus la multe chinuiri şi la grele munci, în urma cărora s-a îmbolnăvit de o boală de care nu s-a mai vindecat.
La un an după eliberarea sa, în anul 1964, a fost supus la o grea operaţie din care i se trase moartea… Dar în tot timpul bolii sale, atât acasă, cât şi la spital, a arătat o mare putere de răbdare şi credinţă, suportând toate durerile trupeşti într-o mare linişte sufletească. Toţi cei care l-au văzut şi auzit atunci păstrează neuitată amintirea despre marea lui încredere în Domnul şi bucurie că va merge la El.
În ultimele zile spunea că vede o mare lumină, apoi o mulţime de porumbei zburând… Auzea mereu coruri şi cântări cereşti. El zicea că vin fraţii – şi se bucura nespus de mult. A trecut la Domnul în ziua de 10 martie 1964, într-o zi frumoasă de primăvară. L-au petrecut, la priveghere şi înmormântare, fraţii din Pechea şi din multe alte părţi, de până departe.
Adunarea din Pechea şi încă multe altele prin care a umblat şi a propovăduit el îl socotesc ca pe un înaintaş sfânt şi ca pe un părinte sufletesc a cărui viaţă şi luptă a adus multă slavă pentru Domnul şi mult bine multor suflete recunoscătoare.
Astăzi toată familia lui, soţia şi cei şapte copii ai lor, au devenit cu toţii credincioşi şi vrednici urmaşi ai tatălui lor.
Adunarea de la Pechea este una dintre cele mai mari din ţară, iar Lucrarea Oastei Domnului merge acolo din biruinţă în biruinţă. Astfel Domnul Dumnezeul înaintaşilor noştri binecuvântează tot mai fericit munca şi lupta lor cu roade tot mai multe şi mai frumoase.
Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Traian Dorz, din Fericiţii noştri înaintaş
i
