Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Iubeşti tu pe Iisus? (III)

Iubeşti tu pe Iisus? (III)

Iubeşti tu pe Iisus? (III)

O, dragul meu cititor! Apropie-te de Iisus cu toată fiinţa ta şi încredinţează-I Lui întreaga ta iubire. Fii tu fecioara înţe­leaptă care să strigi hotărâtă tuturor ispitelor vieţii care îţi cer ne­contenit iubirea ta: „Plecaţi de la mine, fugiţi cu grabă voi, toate glasurile ispititoare, şi încetaţi a-mi mai cere iubirea mea. Eu am pe Altul pe care trebuie a-L iubi, căci El Însuşi m-a iubit mai întâi cum nimeni altul n-a putut vreodată. Acesta este Iisus, care m-a iubit încă din veşnicie, pe când eu nici nu eram. De aceea, cople­şit de a Lui iubire, se cade ca şi eu să-I jertfesc Lui şi numai Lui întreaga mea viaţă. Pe El vreau să-L iubesc şi alipit la sânul Lui vreau să rămân pentru totdeauna”.

Dragul meu cititor, nu vezi tu cum iubirea sfântă a lui Iisus ne îndeamnă la iubire?… Nu simţi tu cum ceva tainic ne strigă că din noi trebuie să zvâcnească flăcări de iubire către Iisus?

Nu simţi tu cum rănile lui Iisus îţi răsco­lesc fiinţa ta nepăsătoare? Inima ta va mai putea ea oare rămâne încă rece? Sloiurile reci de gheaţă nu se vor topi nici la focul arzător al dragostei lui Iisus? Ah, iubitul meu cititor! Ascultă cel puţin acuma graiul dulce al iubirii ce ţâşneşte din rănile sângerânde ale Domnu­lui Iisus. Lasă-te străpuns de cuiele ce-au spân­zurat pe cruce Făptura divină a blândului Iisus!

Graiul lor să rănească adânc inima ta şi s-o coboare înlăcrimată sub aripa ocrotitoare a ostăşiei lui Iisus! Pleacă-te smerit şi ascultă şoaptele tainice ale acestei jertfe minunate care te îmbie la iubire şi recunoştinţă. Nimeni şi niciodată nu va înţelege deplin focul dragostei lui Iisus; El a dat totul pentru noi. Iar apoi? O, noi Îl răstignim necontenit prin toate faptele urâte, prin vorbe, gânduri şi multa necredinţă care a cucerit inimile noastre. Iisus a suferit pen­tru noi toţi fiindcă ne‑a iubit, iar noi Îl dispreţuim la orice pas. Iisus, din iubire, ar fi murit de mii de ori pe cruce şi ar fi gata oricând a pătimi iarăşi pentru fiecare din noi; iar noi Îl vindem pentru o ţigară sau pentru tovărăşiile şi prieteniile rele de care nu ne putem descătuşa.

Din iubire, Iisus a stat pe cruce ore întregi şi tot din iubire, de era nevoie, ar fi stat pe cruce până la judecată. Iar noi nu găsim timp şi nu avem răbdare să îndurăm nimic pentru El. Nici să stăm o oră să ascultăm Cuvântul mântui­tor, să ne rugăm, să cântăm o cântare duhovni­cească.

Scumpul meu cititor, nu mai fi nepăsă­tor. Înţelege cel puţin acuma că suferinţa lui Iisus ne predică o iubire fără margini. Numai această iubire îl poate transforma şi înnoi pe om. Numai această iubire l-a făcut pe Sfântul Apostol Pavel să strige: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?” (Rom 8, 36).

Numai această dragoste a putut înflăcăra inima şi pregăti pe cei dintâi creştini să pri­mească moartea în orice clipă, cu seninătate şi fără pic de împotrivire (Rom 8, 36). Această iubire i-a făcut biruitori în cele mai grele necazuri. Pătrunşi de această iubire, au su­ferit martiriul, au răbdat nespuse suferinţe, au mers cântând pe grătarele înroşite, s-au aşezat pe jar ca pe nişte trandafiri, au răbdat chinuri şi nimeni şi nimic nu i-a despărţit de dragostea lui Dumnezeu arătată nouă prin Iisus Hristos.

Da, oricine a înţeles şi a primit iubirea lui Iisus rămâne cu statornice sub această revăr­sare dumnezeiască, ce transformă din temelii şi înnoieşte întreaga fiinţă a sufletului omenesc. Numai această iubire îl face pe om statornic, hotărât şi curajos în ale credinţei. Unde a pă­truns această iubire, acolo nu mai este frică şi nici îndoială. Iubirea aceasta îl face pe om să înfrunte totul cu bărbăţie. Primeşte orice sufe­rinţă, dar de la ţintă nu se abate.

El are ochii pururi aţintiţi la crucea lui Iisus, care îi strigă iubire fără şovăire. Sufletul cople­şit de iubirea lui Iisus este un mort pentru lume şi toate ale ei. El nu trăieşte, decât pentru Iisus. Bucuria şi fericirea lui este numai în împlinirea continuă a voii lui Iisus. Străpuns de iubirea lui Iisus, ce izvorăşte din crucea Golgotei, suf­letul aleargă la orice pas după Domnul şi luc­rurile de sus, în timp ce lumea le urăşte cu în­verşunare, le alungă şi le dispreţuieşte. Ah, cât de minunate sunt căile Tale, Doamne, şi câtă fericire coboară în suflete iubirea Ta divină!… Iubi­rea Ta, Iisus, este un imens ocean de binecuvân­tări nesfârşite ce stă de‑a pururi ca să învioreze suflete însetate ce rătăcesc pe căile secetoase ale acestei vieţi pustiite de păcat. De aceea, pe drept cuvânt spunea un creştin, cu multă auto­ritate, că desăvârşirea nu constă nici în aspri­mea vieţii, nici în rugăciune, nici în împărtăşi­rea cât mai deasă cu Sfintele Taine şi nici în faptele de milostenie, oricât de mari şi oricât de multe ar fi ele, ci în iubirea din toată inima a Dom­nului nostru Iisus Hristos. Şi într-adevăr, mare este taina iubirii! Cine iubeşte pe Dumnezeu, acela nu face decât ceea ce Îi place Domnului. Cine iubeşte cu adevărat, acela se desprinde de toţi şi de toate şi se alipeşte cu toată fiinţa de Domnul (Mt 10, 37). „Iubirea este legătura desă­vârşirii” (Col 3, 14); „Dragostea este veşnică” (I Cor 13, 8). De aceea şi Sfântul Apostol Pavel zice: „Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Iisus Hristos, să fie anatema” (I Cor 16, 22).

Dragul meu cititor, cum stai tu faţă de această iubire? Eşti tu un suflet hotărât pentru Domnul sau încă hoinăreşti prin văile prăpăs­tioase ale păcatului? Cercetează-te şi dă-ţi un răspuns hotărât!

 RUGĂCIUNE

 Doamne Iisuse, preadulcele meu răscumpă­rător! Ani de-a rândul ai suferit necazuri pentru mine. În dorul Tău fierbinte de a-mi pregăti mântuirea şi fericirea veşnică, Ţi-ai dat până şi sângele Tău preascump. Ai dat totul, spre a mă convinge de a Ta iubire, să mă desprind cu deplină încredinţare de valurile ispitelor, să părăsesc ale pierzării căi şi să mă alipesc de Tine, fericirea mea de totdeauna. Dar vai! Eu multă vreme n-am înţeles iubirea Ta şi nu Te-am ascultat. O, multă vreme am stat alături de cei ce Te-au batjocorit şi m-am făcut prieten cu cei ce, prin ură, pe cruce Te-au pironit. În tovă­răşia prigonitorilor Tăi fiind, eu Te-am dispreţuit şi nu Ţi-am auzit chemarea. Dar Tu, o Doamne, Tu, Care cercetezi inimile şi ascunsurile oameni­lor le cunoşti, Tu, plin de iubire, nu m-ai pără­sit, ci mereu m-ai căutat şi m-ai dorit.

Şi acu­ma, Doamne, când mila Ta ochii mi-a deschis, cu inima zdrobită mă apropii către Tine şi Te rog, primeşte-mă la sânul Tău şi trece-mă în rândul copiilor Tăi supuşi şi ascultători. O clipă nu mai pot să stau! Ajunge atâta nepăsare. Pri­meşte-mă aşa cum sunt şi fă-mă după voia Ta. Eu nu mai am nici o dorinţă. De astăzi nu mai sunt al meu, ci pentru totdeauna doresc să fiu al Tău şi numai al Tău.

Amin.

Părintele Vasile Ouatu
din ”Iubeşti tu pe Iisus?”
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2015

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *