„Cãci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Sãu Cel Unul-Nãscut L-a dat ca oricine crede în El sã nu piarã, ci sã aibã viaþã veșnicã” (Ioan 3, 16).
Dumnezeu este iubire și, din iubire faþã de creația Sa, Și-a dat Unicul Fiu sã moarã în cele mai grele chinuri pentru a aduce salvarea, mântuirea prin Învierea Sa. Pãrintele Constatin Galeriu, în una din predicile sale despre „Iubire și Înviere” spune cã Cel care este iubire și viațã, prin „Care toate s-au facut” (Ioan 1, 3) și Care a venit sã rezideascã fãptura, gusta moartea, care e negație a iubirii, a vieții, a oricãrei activitãți. Primește moartea, care e ruptura în existențã, Cel ce coboarã din unitatea și armonia sublimã a Treimii. Dar tocmai pentru aceasta coboarã: pentru a arunca din nou peste prãpastia separãrii puntea iubirii. Pentru a lega cele douã tãrâmuri, al divinului și al umanului, al vieții infinite cu cel al vieții „cãzute” în „latura și umbra morții” (Matei 4, 16): cu lanțul iubirii, care „e mai tare decât moartea”, pentru cã poate naște etern viața.
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne-a învãțat, încã de pe pãmânt, ce este iubirea și învierea. Un exemplu îl constituie învierea lui Lazãr. Din iubire fațã de el și de surorile lui (Ioan 11, 5), dar și pentru a se arãta slava lui Dumnezeu, îl învie – dupã patru zile – din morți. Cu aceastã iubire, Hristos a luminat pe cele douã surori cu privire la sensurile morții și ale învierii, dovedindu-le faptic, pe cazul fratelui lor, pe care-l ridicã din mormânt, dupã patru zile. Astfel, „…întotdeauna și oricând, Învierea este dovada totalã a Iubirii” – sintetizeazã lect. univ. Gheorghe Butuc la Tâlcuirea Evangheliei învierii lui Lazãr.
Tot prin acest exemplu, putem înțelege cã Dumnezeu, din iubirea Lui cea mare pentru noi, ne poate învia sufletul „mort” în pãcate, pentru cã „nu dorește moartea pãcãtosului, ci sã se întoarcã și sã fie viu” (Iezechel 33, 11).
Pe de altã parte, conștientizarea vieții noastre pãcãtoase și gândul la Jertfa adusã de Fiul pe Cruce trebuie sã ne îngenuncheze înaintea Tatãlui din Ceruri, pentru ca, astfel, sã ne putem umple de harul Duhului Sfânt, care ne va conduce pe calea mântuirii, spre a ajunge în viața veșnicã.
Dragã cititorule, „Domnul vieții vrea sã facã din fiecare credincios un vas și un fiu al luminii, al învierii, care sã dea o mãrturie proprie, vie iubirii dumnezeiești” (pr. Constantin Galeriu). Cãci, dupã cuvântul pãrintelui nostru Isaac Sirul, „Cel ce viețuiește în dragoste rodește viațã din Dumnezeu și respirã în lumea aceasta aerul învierii din cele de aici” (Filocalia, vol. X, p. 363). De aceea, fii și tu un asemenea suflet și rostește cu credințã: Hristos a înviat!
Victorița GAVRILOAIE
