Iisus atenţiona că cei dispuşi să-L urmeze trebuie să-I asculte sfaturile, începând să exerseze iubirea şi răbdarea în primul rând cu cei din propria casă, fiindcă aceştia sunt cei cu care omul petrece cel mai mult timp şi conflictele devin inevitabile. Aici îţi exersezi cel mai bine răbdarea şi iubirea. Prin urmare, El ne zice să punem în practică iubirea chiar în casa noastră, în propria familie, de unde apoi să o extindem la vecini, la colegii de serviciu şi la toţi oamenii cu care venim în contact direct. Cam acelaşi sfat îl dă şi Sfântul Ioan: „Copilaşilor, să nu iubim doar cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul” (I In 3, 18). Nu spune oare destul de clar Scriptura: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”? (Lev 19, 18). Nu zice pe departele tău. Maica Tereza de Calcuta sublinia şi ea că: în ceasul morţii, când ne vom afla faţă în faţă cu Dumnezeu, ca şi criteriu de departajare a celor buni de cei răi şi implicit răsplătirii, va fi doar iubirea pe care am investit-o în aproapele pe tot traseul vieţii de aici. Aşadar, la Judecată nu va conta atât de mult cât am făcut, nici câte valori materiale am acumulat, nici cât am călătorit sau cât am citit şi scris, ci mai degrabă câtă iubire faţă de semenii noştri am pus în tot ceea ce am făcut. Doar iubirea faţă de aproapele mă va face să văd iubirea lui Dumnezeu faţă de mine
La rândul său, Sfântul Pavel spune că iubirea sau dragostea este una din roadele prezenţei Duhului Care Şi-a găsit sălaşul în inima creştinului (Gal 5, 22).În cărţile biblice, când se vorbeşte de iubire, se foloseşte cuvântul grecesc agapi. Sensul cuvântului se focusează pe textul din Matei 5, 43-48, care ne arată clar că Dumnezeu nu-i iubeşte pe oameni selectiv, ci trimiţând binecuvântările Lui, ploaia, căldura şi lumina peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Hristos deci ne îndeamnă să-L imităm în iubire pe Părintele Său, adică să-i iubim şi pe cei care nu sunt deloc atrăgători şi poate mai puţin vrednici de a fi iubiţi, mai cu seamă pe duşmani sau pe cei care ni se pare a fi duşmani, de la care n-aşteptăm nimic în schimb. Mai presus de toate, iubirea creştină nu trebuie să se limiteze doar la declaraţii sau sentimente. Din Biblie rezultă că dragostea divină pentru noi, oamenii, a fost şi este una jertfelnică. La iubirea curată nu putem ajunge fără rugăciune. În rugăciunea pentru vrăjmaşii care ne urăsc şi ne asupresc, nu cerem ca aceştia să fie omorâţi, cerem ca Dumnezeu să le schimbe felul de a gândi şi făptui: …şi toată vrajba şi ura, în iubire de fraţi, în pace şi dragoste desăvârşită să se prefacă”.
Se ştie că la noi, ortodocşii, se foloseşte mereu cuvântul agapă, ce exprimă ideea de iubire dezinteresată sau jertfelnică. Creştinii noştri ştiu că, la un hram de biserică, se organizează un prânz sau o cină festivă numită agapă. Se ştie că la o agapă cei care participă mănâncă şi beau fără să plătească, iar cheltuielile le suportă gazda care-i ospătează pe invitaţi din dragoste frăţească şi în numele lui Hristos. Este evident că gazda cea Mare este Tatăl ceresc, Care ne cheamă pe toţi să gustăm din cina Sa şi că El a jertfit pentru toţi viţelul cel gras şi mult, după cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, ca să nu plece nimeni flămând de la ospăţul Domnului, dar condiţia primirii la cină este PRACTICAREA IUBIRII.
Pr. Cristian Ionuţ GÎRNIŢĂ
