Efeseni 4, 7-13
„Iar fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos” (Ef 4, 7).
„Până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Ef 4, 13).
Sfântul Apostol Pavel a primit misiunea de a predica iconomia mântuirii tuturor neamurilor şi îşi dorea ca efesenii să se facă părtaşi împărăţiei lui Dumnezeu. Efesenilor, care erau până atunci păgâni şi trăiau în păcate, prin harul lui Dumnezeu li se oferă mântuirea în mod gratuit, care mişcă sufletele şi, prin credinţă, li se dă posibilitatea să devină oameni noi.
La fel şi nouă, celor care auzim cuvântul, ni s-a oferit şi ni se oferă în mod gratuit mântuirea, dar noi refuzăm, spunând de multe ori că mai este timp, că sunt tânăr, că sunt ocupat, că am familie, că mai sunt alte lucruri de făcut pe parcursul vieţii noastre. Chiar în această Duminică avem Evanghelia despre începutul propovăduirii Mântuitorului: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!” Cât de aproape suntem astăzi de venirea „Împărăţiei cerurilor” şi totuşi nu ne trezim… Trec zilele şi anii şi ne trezim că îndată ajungem în faţa Dreptului Judecător.
Fiecare dintre noi are o chemare deosebită în Biserică, cu darurile primite de la Dumnezeu prin harul Său. „Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători” (Ef 4, 11).
Toţi cei din Biserică trebuie să zidească şi să alcătuiască trupul cel tainic al Bisericii, al cărei cap este Hristos. Unitatea credinţei să-i aducă la cunoştinţa deplină a Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit.
Dumnezeiescul har şi energiile necreate ale lui Dumnezeu încălzesc, luminează, dau viaţă şi îi slăvesc cu lumina dumnezeiască pe cei care se găsesc în starea duhovnicească de a li se înfăţişa. Sfântul Vasile cel Mare zice: „Care sunt lucrările Duhului? Sunt de nedescris în cuvinte, din pricina mărimii şi sunt nenumărate din pricina mulţimii. Cum, aşadar, vom pricepe noi în mod raţional aceste taine, care sunt dincolo şi mai presus de timp?” Puterile şi energiile Duhului Sfânt sunt necreate. Se împart fără să se despartă. Se dăruiesc acelora care, prin viaţa lor duhovnicească, se învrednicesc să intre întru dumnezeiasca strălucire.
Ce frumos şi ce tainic este Dumnezeul nostru, pe toate le plineşte, ne ajută să împlinim viaţa noastră, trăirile frumoase şi dorite, în Duhul Lui, pe calea sfinţilor, care şi-au încheiat alergarea, devenind biruitori. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă pe noi astăzi să ajungem „toţi la unitatea credinţei”, aşa cum ne îndemna puţin mai sus, în versetele 5 şi 6 din acest capitol. „Este un Domn, o credinţă, un botez. Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi”.
O, ce multe căi sunt astăzi, pe care aleargă oamenii şi nu numai ei, ci şi noi, cei care am gustat şi am văzut ce bun este Domnul, în loc să ne strângem, ne împrăştiem, în loc să înţelegem cât de întristat este Dumnezeu de felul nostru cum lucrăm, cum gândim şi cum vieţuim. Darurile lui Hristos sunt întru noi, dar Ele nu sunt lucrătoare, pentru că nu vrem noi, că nu-L lăsăm pe El să lucreze în noi, prin Harul Său. Atunci, noi ne înşelăm, crezând că deţinem adevărul, dar totuşi nu ajungem la „starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos”.
Domnul să ne lumineze cu Harul Său, să înţelegem lucrarea la care suntem chemaţi, să ajungem la „desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos”. Amin!
Slăvit să fie Domnul!
Pr. Alexandru ŢUGUI
