Au şi cuvintele-o durere şi-un chin, şi-o suferinţă-a lor,
când sunt silite să ascundă sau să arate ce nu vor,
când sunt silite să zdrobească un adevăr într-un blestem;
atunci cuvintele-au o spaimă în care tremură şi gem.
Ce dar divin este Cuvântul, cu ce etern şi unic rost
şi cum s-ar cere spus de-oricine cum cel dintâi cuvânt a fost!
N-ar trebui rostit cuvântul decât cucernic şi pios,
din Adevăr şi din Iubire, – aşa cum l-a rostit Hristos.
Dar ce mult suferă Cuvântul când îl împingem în noroi,
când îl sucim, când îl ascundem şi când e necinstit de noi!
Cu cât de sfânt respect s-ar cere să spunem orişice cuvânt,
dar ce murdar şi uşuratic îl spun atâţia pe pământ!
Ce-nfricoşată-nvinuire va spune-odată la Sfârşit
în contra nebuniei noastre cuvântul nostru chinuit!
Cum ne va-nvinui în faţa Înfricoşatului Judeţ
cuvântul spus cu-nşelăciune, cu nedreptate şi dispreţ!
Să-ţi fie teamă de cuvântul pe care-l taci ori îl grăieşti,
căci şi lui Dumnezeu, şi lumii el te arată cine eşti
şi-n veşnicie te va duce la Cel Milos ori cel călău
după osânda sau răsplata ce-ţi va rosti cuvântul tău!
TRAIAN DORZ din ”Cântări Eterne”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
