Meditaţii

LIMANUL CREDINŢEI

Credinţa stă în mij­locul nostru ca un dar al lui Dum­nezeu. Atunci când toate ale noa­stre s-au prăbuşit şi omul se vede înconjurat din toate părţile numai de gurile căscate ale pieirii, se ri­dică înaintea lui chemarea din îm­părăţia nevăzută care-i spune: „Stai şi nu te pierde! Mai este ceva şi nu crede că totul este pierdut. Dacă crezi, nimic nu este pierdut”. Cum a spus Domnul Hristos către cel care cerea vindecare pentru fiul său şi era strivit de durere şi deznădejde: „Nu te teme, crede numai!”.

A merge în calea gusturilor noastre este a merge într-o cale potrivnică nouă. Deşi ni se pare că aceea este calea noastră, fiindcă ne place, dar dovada se face în­dată că este calea care nu se po­triveşte cu fiinţa noastră, fiindcă ne roade şi ne doboară. Într-ade­văr, care om ar putea spune că păcatul l-a dus la înălţare, la fe­ricire? Totdeauna gustarea păca­tului aduce o stare de dezgust. Trebuie să mai treacă apoi o vreme pentru ca omul din nou să poftească spre el. Păcatul nu este în firea noastră. Este boala care s-a furişat în trupul nostru şi ne‑a strâmbat şirul drept al faptelor noastre.

Dimpotrivă, aţi auzit vreo­dată că cel ce a gustat odată din grădina credinţei, omul care a pă­răsit calea păcatului şi a găsit ca­lea lui Dumnezeu să mai tân­jească după păcatul pe care l-a părăsit? Aşa de fericit se simte omul care vede îndărătul lui pu­stia din care a scăpat şi aşa se încântă de limanul la care a ajuns!

Citim deseori despre jucă­toare de teatru care s-au scârbit de viaţa în care au trăit şi au căutat calea mănăstirii. Mai întâi, de ce s-au scârbit de viaţa în care au trăit, dacă aceea avea atâta farmec? Din pricină că lasă să se vadă tot golul şi nimicul ei. Lu­cruri vremelnice, din care nu se putea alege nimic. Destul rău era de aşteptat în ele, dar nimic bun. Al doilea, dacă au dorit o scă­pare din această fericire minci­noasă şi au găsit-o la altarele cre­dinţei, n-au mai năzuit să iasă şi din aceasta. Au cunoscut că aici se află în meleagurile veşniciei, din care nu mai au ce căuta spre cele vremelnice.

Faptul că toate aceste fiinţe s-au oprit aici şi nu au găsit că s-au înşelat prin aceasta, faptul că au rămas aici şi au simţit po­tolirea pe care n-o aveau mai îna­inte sunt tot atâtea dovezi că aici este vorba de un adăpost care e firesc pentru fiinţa omului, cu care el se simte prea fericit când l-a găsit.

Numai în starea aceasta omul poate rosti cuvintele liturghiei noa­stre: „Văzut-am lumina cea adevă­rată, primit-am duhul cel ceresc… nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, că aceasta ne-a mântuit pe noi”.

Iată de ce omul care a ajuns la limanul credinţei este un om norocos. El a găsit calea potrivită firii omeneşti şi de-abia de acolo înainte poate păşi mai fără temere şi la adăpost de atâtea ispite care joacă în jurul fiecăruia dintre noi.

Când vedem că este aşa, tre­buie să spunem: „Noroc că avem între noi vâna credinţei, noroc că această putere se află în mijlocul oamenilor. Ei pot trece nepăsători peste ea, îşi pot duce zilele în felul în care au apucat; dar de ce s-ar mai putea agăţa dacă n-ar fi şi credinţa între ei? Atunci iţele li se încurcă”.

De aceea credinţa stă în mij­locul nostru ca un dar al lui Dum­nezeu. Atunci când toate ale noa­stre s-au prăbuşit şi omul se vede înconjurat din toate părţile numai de gurile căscate ale pieirii, se ri­dică înaintea lui chemarea din îm­părăţia nevăzută care-i spune: „Stai şi nu te pierde! Mai este ceva şi nu crede că totul este pierdut. Dacă crezi, nimic nu este pierdut”. Cum a spus Domnul Hristos către cel care cerea vindecare pentru fiul său şi era strivit de durere şi deznădejde: „Nu te teme, crede numai!”.

Să-L lăudăm pe Dumnezeu că a dat oamenilor o putere ca aceasta. Să ne fericim că am cunoscut pa­jiştea credinţei, să ne hrănim dintr-însa fără încetare. Vom fi atunci la adăpost de momelile păcatului, care caută să ne smulgă din dru­mul însemnat de Dumnezeu pentru noi şi nu vom avea decât dorin­ţele care păstrează vrednicia ome­nească.

Arhim. Scriban

«Lumina Satelor» nr. 35 / 26 aug. 1934, p. 1

Arhimandritul Iuliu Scriban şi Oastea Domnului
O culegere de Ovidiu Rus
Apare cu binecuvântarea ÎPS Sale Dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016

Lasă un răspuns