O intervenţie a fratelui Traian Dorz de la o nuntă
Preaiubiţii noştri fraţi şi surori!
Dorim să împrospătăm în inimile noastre una dintre cele mai frumoase porunci şi îndemnuri ale sfântului Cuvânt al lui Dumnezeu: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri care v-au vestit vouă Cuvântul lui Dumnezeu. Uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa”. Aceasta este una dintre cele mai frumoase şi mai scumpe, şi mai dulci porunci ale Cuvântul lui Dumnezeu. E vorba de porunca Noului Testament egală cu porunca a cincea din Vechiul Testament, când, după cele patru porunci din Decalog privitoare la dragostea de Dumnezeu, cea care urmează imediat după poruncile faţă de Dumnezeu este porunca ce ne aduce aminte de părinţii noştri: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”. Mântuitorul Însuşi spune şi repetă această poruncă din Vechiul Testament, întregind-o cu acele făgăduinţe minunate, [spunând] că este singura poruncă însoţită de cea mai frumoasă făgăduinţă: „ca să trăieşti mulţi ani pe pământ şi să fii fericit”.
Dar, dacă faţă de părinţii noştri trupeşti avem o datorie imediat următoare după datoriile noastre faţă de Dumnezeu, o datorie poate că şi mai mare avem faţă de părinţii noştri duhovniceşti. Pentru că o veche înţelepciune a celui mai vechi popor credincios spune: „Dacă în acelaşi timp tatăl tău cel trupesc şi tatăl tău cel duhovnicesc au aceeaşi nevoie de tine, dator eşti întâi să-l ajuţi pe părintele tău cel duhovnicesc. Căci părintele cel trupesc te-a născut pentru viaţa aceasta, dar părintele cel duhovnicesc te-a născut pentru viaţa veşnică.
Mirele nostru iubit a avut, în privinţa aceasta, o adâncă preţuire şi un mare respect faţă de unul dintre părinţii săi duhovniceşti, despre care am mai auzit şi din cuvântul unui frate, de la începutul acestei stări de vorbă: despre fratele nostru Petru Popa din Bihor, pe care mulţi dintre dumneavoastră l‑aţi cunoscut şi e imposibil să-l uitaţi. Totdeauna vă veţi aduce aminte, cu recunoştinţă faţă de Dumnezeu, de cuvintele lui izvorâte din toată inima şi din toată dragostea lui faţă de Domnul şi din dragostea lui faţă de fraţi, [cuvinte care] vă îndemnau la tot ce poate fi mai înalt şi mai frumos pentru un om pe pământul acesta: dragostea de Dumnezeu şi dragostea de semenii săi.
Am spus, mirele nostru iubit păstrează faţă de acest mare om al lui Dumnezeu şi înaintaş al Evangheliei un respect şi o recunoştinţă deosebite. A vrut el ca, la nunta lui, să pună să vorbească câteva cuvinte şi fratele Petru Popa, care acum e în cer la Domnul şi care ne-a vorbit prin amintirea noastră şi prin cuvintele mărturisite de el atât de frumos despre aceste lucruri scumpe. Dar fratele ţine să reproducă de pe o casetă, dintr-o vorbire mai veche a fratelui Petru, câteva pasaje. Pentru că doreşte el să spună şi fratele Petru un cuvânt la nunta lui.
Şi nu spunem numai pentru el, ci şi pentru noi. Şi se întregeşte astfel în inimile noastre posibilitatea de a ne arăta recunoştinţa faţă de înaintaşii noştri şi de a nu-i uita. De a ne aminti mereu cuvintele lor scumpe prin care ei şi-au arătat dragostea lor faţă de Domnul şi au revărsat din această dragoste şi în inimile noastre o flacără sfântă pe care trebuie s-o întreţinem mereu, să nu se stingă niciodată. Că dacă dragostea aceasta arde în noi, ea ne va face şi pe noi propovăduitori ai acestei arderi sfinte. Şi, în felul acesta, dragostea lui Dumnezeu va câştiga tot mai mult. (…)
Să-L rugăm pe Domnul să ne ajute să avem şi noi o viaţă aşa de frumoasă şi un sfârşit aşa de binecuvântat ca acest mare om al lui Dumnezeu care a fost smeritul nostru frate Popa Petru. Atât de asemănător cu Părintele Iosif, cu fratele Marini, cu ceilalţi înaintaşi ai noştri care ne-au vestit nouă Cuvântul lui Dumnezeu şi care, prin sfârşitul felului lor de vieţuire, au rămas pentru noi nişte neuitate modele de viaţă, după cum spune cântarea noastră: „Înaintaşii noştri nu-s pietre şi morminte, / ci-s steaguri şi sunt râuri, şi sori ce n-au apus”.
Aşa să ne ajute Domnul să-i preţuim pe înaintaşii noştri. Pentru ca, trăind o viaţă mai frumoasă, să putem fi şi noi priviţi aşa şi amintiţi întotdeauna de urmaşii noştri. Amin.
Frate de aur şi de miere sfântă – Popa Petru de la Săucani
Oastea Domnului, 2014, vol. 1
