Astfel îşi începe Valerius biografia prietenului lui, Sfântul Pontius:
„Oare cine va putea crede, dacă nu-i va dărui lui credinţă Dumnezeu? Oare cine se va putea nevoi pustniceşte, dacă nu îi va ajuta lui Domnul? Şi cine va putea primi cununa muceniciei, dacă nu i-o va dărui însuşi Hristos?”.
Dumnezeu le poate pe toate acestea, şi Dumnezeu le voieşte pe toate cele care sunt spre mântuirea oamenilor, numai dacă oamenii îl vor ruga!
Cu rugăciunea Sfânta Nonna l-a întors pe soţul ei Grigorie, şi pe fiul ei Grigorie, la Hristos (fiu care mai târziu avea să fie marele Sfânt Teolog din Nazianz).
Cu rugăciunea altă maică de fiu, Monica, l-a întors pe fiul ei, Fericitul Augustin, de la o viaţă desfrânată, la calea bunătăţii şi a sfinţeniei. Cu rugăciunea Sfântul Vasile cel Mare l-a întors la Sfânta Credinţă pe marele lui profesor, Evulios.
Cu rugăciunea Regele Ezechia şi-a mai prelungit viaţa cu încă cincisprezece ani.
Cu rugăciunea Sfântul Simeon Stâlpnicul i-a întors pe sciţii şi perşii care porniseră să atace cu armate mari pământul grecesc.
Mai uşor am putea să numărăm stelele de pe bolta cerească decât mulţimea minunilor pe care le-au lucrat Sfinţii lui Dumnezeu cu rugăciunea.
(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 5 august, Sfântul Nicolae Velimirovici)
