I Cor 3, 9-17
„Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem; voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu.”
În ogorul Său, Dumnezeu a chemat la lucru profeţi şi stegari care s-au învrednicit să înţeleagă, să pătrundă adevărul de credinţă pentru generaţia lor, şi i-a pus în slujba lucrării de mântuire, în cinstea de împreună-lucrători cu Stăpânul.
În Lucrarea Duhului Sfânt în care ne aflăm, Părintele Iosif a fost purtătorul unei solii neobişnuite cu un adevăr ţinut sub obroc până atunci. După dânsul, calfele şi ucenicii au înălţat cu vrednicie crucea lui Hristos, care li s-a făcut punte peste toate încercările şi ispitele celui viclean până la cunună.
Textul Apostolului ne verifică hărnicia şi vrednicia noastră ca urmaşi ai lor în Lucrare, jertfirea de sine ca răspuns la cinstea, privilegiul de a fi chemaţi împreună-lucrători cu Dumnezeu.
A fi împreună-lucrător cu Dumnezeu este marea datorie a creştinilor, a ostaşilor Domnului, cu o răspundere veşnică. Noi toţi suntem chemaţi la împreună-lucrare, nu în mod individual, personal, ci într-o lucrare armonioasă, de renunţare la drepturile noastre în favoarea drepturilor lui Hristos, specifică modului de lucru la care am fost chemaţi: „Vinovat este veşnic în faţa lui Dumnezeu şi în faţa fraţilor săi acela care de unul singur vrea să lucreze, fără fraţi. Care îşi închipuie că el poate să facă în Lucrarea lui Dumnezeu tot ce vrea el, fără a ţine seama de părerea celorlalţi, de încredinţările celorlalţi, de ascultarea şi unitatea celorlalţi” (fratele Traian Dorz, Hristos – Puterea Apostoliei, I, p. 323).
În cartea Împreună lucrători cu Dumnezeu, tot fratele Traian ne face cunoscute cerinţele acestei chemări „înşirate ca treptele unei scări pe care trebuie să urce candidatul la mântuirea lumii” (pr. Petru Roncea, Pecetea apostoliei mele, p. 87).
Cugetul curat, lepădarea oricăror meşteşuguri ruşinoase şi ascunse, umblarea fără vicleşug întocmai după Cuvântul Domnului, vieţuirea în curăţie, om al rugăciunii, luptător neînfricat, frate statornic, rob conştiincios…
Purtarea adevărului de credinţă şi încrederea lui Dumnezeu ne sunt date de vrednicia pe care o arătăm în slujba la care am fost chemaţi.
Noi ne încredem clipă de clipă în sprijinul tare – Hristos. Hristos-Temelia în câţi dintre noi se poate încrede? „Relaţia de încredere dintre Hristos şi oameni trebuie să se regăsească şi între părintele duhovnicesc şi fiii săi” (Idem, p. 88).
Ce stare fericită ar fi aceea în care orice predică pe care o auzim astăzi în Lucrare ne-ar desluşi mesajul cuvintelor Domnului purtate de solia Părintelui Iosif, iar fiecare lucrător să fie purtătorul neprefăcut şi ucenicul acestui legământ şi nu al voii sale!
„Lucrătorii lui Dumnezeu, ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu…
Să nu uităm asta nicio clipă şi niciunul dintre noi” (Hristos – Puterea Apostoliei, p. 325).
Costel HÎNCU
