Voi sunteți lumina lumii!
Am citit de curând o întâmplare: „Mai de mult, când nu exista tehnologia modernă cu bariere electrice de pe calea ferată, existau angajaţi.
Am citit de curând o întâmplare: „Mai de mult, când nu exista tehnologia modernă cu bariere electrice de pe calea ferată, existau angajaţi.
Evrei 9, 11-14 Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Evrei, răspunde nevoilor unei comunităţi/adunări iudeo-creştine încercate. Speranţele lor de viitor erau sub semnul.
Iată-ne că abia am sfârşit un an greu încercat, intrând într-un alt an în care numai Domnul ştie cum va fi şi prin.
I Cor 3, 9-17 „Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem; voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu.” În ogorul Său, Dumnezeu a.
Faptele Apostolilor 1, 1-8 Singurii oameni care se bucură cu adevărat de viaţa asta şi de cea viitoare sunt aceia care au primit.
Sfântul Apostol Petru, în întâia sa Epistolã, capitolul 3, versetul 4, ne îndeamnã pe fiecare sã fim atenți la viețuirea noastrã. Ispita vrãjmașului.
Privim cu ochii noştri cum parcă o noapte adâncă stăpâneşte lumea întreagă în aceste vremuri în care Domnul Dumnezeu pune la încercare puţina.
Faptele Apostolilor 6, 1-7 În Lucrarea lui Dumnezeu trebuie totdeauna să fie o bună rânduială, iar unde este o bună rânduială, fiecare lucru.
Fapte 5, 12-20 Sfinţii Apostoli L-au auzit pe Mântuitorul, înainte de Înălţarea Sa la cer, spunându-le aceste cuvinte: „Iar celor ce vor crede,.