Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home LUMINĂ și ÎNTUNERIC

LUMINĂ și ÎNTUNERIC

LUMINĂ și ÎNTUNERIC

Cu cât stăm mai mult la întuneric, cu atât mai greu ne vine a primi şi privi lumina. Ba, mai mult, parcă nici nu-i simţim lipsa, aşa de mult ne obişnuim cu întunericul din afară şi dinlăuntru. Ne amăgeşte bezna, necunoscând şi neprimind lumina. Nu depunem eforturi de a cunoaşte Lumina şi de a refuza „iubirea“ beznei. Nu auzim şi, dacă auzim, nu pricepem strigătul salvator: „Eu sunt Lumina lumii“ (In 9, 5).

Dar toate acestea le spun nu fără nădejdea cea sfântă că întunericul din noi se poate face lumină. Şi lumina va fi aceea care ne va arăta adevărata trăire şi ne va descoperi calea de urmat: „Eu sunt Calea…“ (In 14, 6).

Ştim cu toţii că la adăpostul întunericului se fac mari fărădelegi. Cei care le fac sunt convinşi că bezna le este un bun aliat. Vai celor care au o asemenea judecată! Ei nu ştiu sau nu vor să ştie că lumina va risipi întunericul, şi fărădelegile lor vor fi cunoscute. Căci iată ce scrie în Sf. Scriptură: „nimic nu este acoperit care să nu se descopere şi nimic ascuns care să nu se cunoască“ (Lc 12, 2).

Oare, dacă ne sunt descoperite păcatele săvârşite, nu se face aceasta spre îndreptarea noastră? Eu cred că da! Ni se oferă şansa fericită de a ne întoarce la Dumnezeu.

Se cuvine să iubim Lumina şi să urâm întunericul, pentru că cel care umblă în întuneric nu ştie încotro merge (cf. In 12, 35). Mulţimii, care era cu El, Domnul Iisus i-a spus: „Eu Lumină am venit în lume, ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric“ (In 12, 46).

Despre folosul luminării noastre scrie şi Sfântul Apostol Pavel în epistola sa către Evrei: „După ce aţi fost luminaţi, aţi răbdat grea luptă de suferinţe, aţi suferit împreună cu cei ce sufereau, aţi avut milă de cei închişi, aţi primit cu bucurie răpirile voastre, ştiind că voi aveţi o mai bună şi statornică avere“ (Evrei 10, 32-34). Deci vedem ce multe virtuţi putem dobândi, dacă suntem luminaţi de Domnul.

Cel care trăieşte lângă Domnul este învăluit de lumina Sa, iar întunericul nu are putere asupra lui, fiindcă lumina cu întunericul nu se amestecă. Lumina îi uneşte pe oameni şi-i face părtaşi aceleiaşi Lumini, iar întunericul îi separă. Întunericul dă senzaţia de rece, de frig şi de singurătate. Da, cel fără Dumnezeu este cu desăvârşire singur, căci diavolul care l-a amăgit îl face să se simtă disperat de singur.

Sfânta Scriptură ne îndeamnă să umblăm ca fii ai Luminii. Pentru că roada luminii este în orice bunătate, dreptate şi adevăr (cf. Efes 5, 8-9). Apoi, primim şi un avertisment: Vedeţi ca lumina din voi să nu se facă întuneric!

Să avem mereu, în inimă şi-n gând, aceste cuvinte: Iisus Hristos desparte lumina de întuneric, binele de rău, dragostea de ură, smerenia de trufie, El neputând suferi apropierea lor.

Lumina cuprinde, în esenţa ei, binele, iar binele făcut altora lărgeşte orizontul luminii şi al celor cunoscuţi de noi.

Pocăinţa noastră este ca o lumină, pentru că ne arată, de fapt, ce suntem. Deşi, prin noi înşine, suntem întuneric, avem totuşi în noi o sete de lumină şi o capacitate de a ne face purtători ai luminii lui Dumnezeu în aceste vase de lut, ca să ne învedereze că puterea este a lui Dumnezeu, şi nu de la noi (II Cor 4, 7).

Să încheiem cu ale lui Dumnezeu cuvinte: „Strălucească, din întuneric, lumina!“ (II Cor 4, 6).

Iosif BADIU – Huedin, Cluj

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *