… Fratele David a iubit foarte mult Biserica. Era primul, dimineața, la bisericã, avea un loc al lui în stranã. De asemenea, cercetarea bolnavilor era o prioritate pentru fratele David. El spunea: „Dacã este un bolnav în sat, ostașul sã fie primul care sã-l cerceteze. Mergi acolo cu ceva pentru trup și pentru suflet și la urmã lași și un ban pentru medicamente, dacã este nevoie”.
Sfântul Apostol Petru, în a doua sa epistolã, spune: ,,Îmi voi da osteneala, dar, ca și dupã moartea mea, sã vã puteți aduce aminte totdeauna de aceste lucruri” (1, 15). Se înțelege de aici cã Apostolul dorea cu tot dinadinsul sã se roage Domnului Iisus și dupã moarte pentru frații lui. Cu adevãrat, înaintașii au fost pentru noi și mamã și tatã. Avem înaintași care ne-au mângâiat ca o mamã, iar alții ne-au dojenit ca un tatã. Întâlnirile de la mormintele lor fac parte din școala Duhului Sfânt. Ele ne ajutã sã putem sã folosim experiența lor în viața noastrã.
Fratele David avea o viziune clarã despre Bisericã și Oaste. De aceea, avea învãțãturi mântuitoare pentru cei mulți care-l vizitau și cu care se întâlnea. Ne voia lucrãtori activi și luptãtori în Oaste, nu doar consumatori. Amintea deseori cuvântul:
,,Fiți sfinți” (I Petru 1, 16), nu cãldicei.
În lumea de astãzi sunt mulți îndrumãtori, dar el a fost cel care ne-a arãtat direcția cea bunã, pentru ca sã ajungem cu bine în Cer. Cu adevãrat, precum este sufletul pentru trup, aceea sunt sfinții pentru lume. „Sufletul este închis în trup, dar el ține trupul. Și creștinii sunt închiși în lume, ca într-o închisoare, dar ei țin lumea” (Epistola cãtre Diognet).
Domnul l-a înãlțat pe fratele David, când era printre noi, ca un far, ca o luminã puternicã care ne arãta calea cãtre Hristos. Îi tremura vocea și barba lui albã când ne vorbea de la microfon. De aceea venim aici cu dorul și recunoștința noastrã, alipindu-ne de mormântul lui, pentru cã și el s-a alipit de Domnul și știind cã, atunci când ne rugãm pentru cei plecați, de fapt rugãm pe Bunul Dumnezeu sã primeascã iubirea noastrã milostivã fațã de dânșii în iubirea Sa prea milostivã pentru cei pe care îi are sub ocrotirea și pronia Sa.
O întâmplare minunatã s-a petrecut și istorisit aici. De curând, doi tineri au mers la mormântul fratelui David. Unul îl cunoștea din ce auzise în familie, iar celãlalt nu-l cunoștea, ci doar îi vãzuse fotografia pe una din cãrțile sale. Au dorit sã-și arate recunoștința lor, stând câteva momente de reculegere la mormânt. Drept mulțumire pentru fapta lor, fratele David i-a bucurat; și iatã cum: s-a arãtat de douã ori un norișor care se plimba puțin deasupra mormântului fratelui David și al familiei sale, lucru vãzut de amândoi tinerii. Bucuria tinerilor a fost nespus de mare și au mulțumit Domnului pentru cele întâmplate. Iatã, încã o dovadã cã fratele David e viu și cã este recunoscãtor fațã de cei ce-l cautã.
Fratele David avea o râvnã misionarã de neegalat. A cercetat și și-a lãsat amprenta prezenței sale peste foarte multe adunãri din țarã. A iubit și prețuit nespus de mult pe Pãrintele Iosif. A participat și la înmormântarea Pãrintelui Iosif, unde a spus un cuvânt de rãmas bun din partea fraților din Moldova. A ținut mult la acuratețea mesajului primit de la Pãrintele Iosif și l-a transmis întocmai generațiilor de frați care l-au iubit și preþuit dupã cuviințã.
A suferit și multe nedreptãți, fiind prins de autoritãți pe la adunãri. A fost batjocorit, dar a arãtat peste tot statornicie și verticalitate. Multe din amenzile fraților au fost contestate la sfatul lui și s-au anulat. Suferința din închisoare și viața trãitã îi dãdeau autoritate. El avea ultimul cuvânt de spus la sfaturile frãțești.
Câte lucruri învãțãm de la înaintași! Prin viața, vorbirea și atitudinea noastrã, putem bucura sau întrista pe pãrinții noștri. Sã lãsãm sã se odihneascã fratele David în inimile noastre.
Slãvit sã fie Domnul!
Petrea STANCIU
