Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Lupta credinţei

Lupta credinţei

Lupta credinţei

1 – Când glasuri neliniştitoare se ridicã în sufletul tãu,
– luptã sã le înãbuşeşti prin credinţã.
Când glasuri tulburate se grãmãdesc cu putere în inima ta
– luptã sã le rãzbaţi prin nãdejde
şi când întristãri dureroase îţi copleşesc duhul tãu, –
– luptã sã le supui prin iubire
fiindcã numai astfel te vei putea pãstra în pacea lui Dumnezeu.

2 – Cãi sunt numai douã – cea bunã şi cea rea
pe lângã ele şi printre ele pot fi mii
şi alegerea este numai una şi numai a uneia,
dar de ea depinde veşnicia sufletului nostru.
Sã gândim bine la asta.

3 – Dumnezeu nu are gurã omeneascã, dar cuvintele Lui sunt pe înţelesul tuturor oamenilor.
Cele vãzute, le putem pricepe numai prin cele ce se vãd – acestea fiind mijloacele prin care ni Se descoperã El Cel Nevãzut…
şi cãile pe care putem pãtrunde la El, Cel Nepãtruns.
şi singurã credinţa este însuşirea care le poate.

4 – Hristos Mântuitorul şi Dumnezeul nostru le-a ales pe cele mai Dumnezeieşti din virtuţile omeneşti, pentru ca prin ele noi sã ne putem apropia de esenţa Lui, – pânã la cât le putem realiza pe acestea în viaţa noastrã. Prin ele ne realizãm pe noi în ele.
Cine dintre noi nu se luptã sã le ajungã, acela rãmâne pe totdeauna un strãin pentru Dumnezeu.
şi Dumnezeu rãmâne un strãin pentru el.

5 – Noi suspinãm cu duioşie dupã vremea când Dumnezeu umbla împreunã cu omul prin Eden.
Dumnezeu suspinã şi El dupã bucuria de a umbla cu noi şi astãzi pe acolo.
Dar El Se poate coborî spre noi pânã la virtuţile omeneşti în care locuieşte El.
Dacã noi ne ridicãm pânã la ele, – Îl întâlnim.
Dacã nu, – rãmânem pe totdeauna departe de El
– şi El de noi.

6 – Prin mijlocirea virtuţilor, e singurul fel de a Se Întrupa Dumnezeu printre oameni.
Prin sfinţenia vieţii duhovniceşti e singurul fel în care noi oamenii putem umbla în pãrtãşie cu Dumnezeu, putându-L descoperi pe El în lucrurile care se vãd.
În felul acesta Dumnezeu ni Se aratã numai în lumea aceasta şi în viaţa aceasta.

7 – Iisuse Domnul şi Mântuitorul sufletului meu, – fii binecuvântat.
Tot ce am aflat Iisuse frumos în lumea asta, eu am pãstrat pentru Tine.
Dacã am gãsit o floare frumoasã, Ţie Ţi-am numit-o.
Dacã am gãsit un cuvânt frumos, un cântec frumos, un gând frumos, un nume frumos, un sãrut frumos – toate-toate Ţie Ţi le-am pus de-o parte sã Ţi le dau cu drag în ceasul celei mai scumpe împãrtãşiri ale noastre.
O, ce bucurie am când aflu ceva şi mai frumos ca sã Ţi-l pot oferi Ţie, Celui ce-L iubesc atât de mult, atât de mult…

8 – O, scumpã Sãrbãtoare a Domnului meu Preaiubit,
ce dulce este odihna Ta dupã truda mea îndelungatã,
ce plãcute sunt razele soarelui tãu sãrbãtoresc, dupã lunga mea obosealã departe,
ce rãcoroasã este umbra ta iubitoare dupã umblarea singurãtãţii mele prin arşiţa şi seceta durerilor şi întristãrii…
şi ce binecuvântate sunt îmbrãţişãrile Tale, dupã lungile despãrţiri prin care mi-am stors sufletul şi lacrimile.
Veniţi fraţii mei dulci şi surorile mele scumpe, la rugãciunile, la cântãrile şi la dulcele Cuvânt, – din scumpa zi a Sãrbãtorii Domnului nostru Iubit ca la izvoarele puterilor noastre veşnice.

9 – Acela care se poate despãrţi de legãmântul sãu, – nu mai are fraţi. Şi nu va mai avea niciodatã.
Acela care se desparte de dor, – nu mai are iubire
şi cel care se poate despãrţi de morminte – acela nu mai are pãrinţi.
Cine se poate despãrţi de rugãciune, de lacrimi şi de ascultare, – nu mai are viitor.
Iar cine nu le are pe acestea, nu-L mai are pe Dumnezeu.
şi nici nu-L va mai avea niciodatã.

10 – Fiecare cuvânt al Adevãrului îşi are semnul lui.
Semnul Adevãrului este puterea.
Fiecare cuvânt al Dragostei îşi are semnul lui.
Semnul dragostei este lacrima.

11 – Dacã Dragostea este singura lege Dumnezeiascã, atunci cei care o împlinesc aceastã lege sunt singurii fii iubiţi ai lui Dumnezeu.

12 – Noi suntem ca fraţii nãscuţi îngemãnaţi unul cu altul. Fiecare suntem legaţi de ceilalţi
şi nu putem nici unii trãi despãrţiţi.
Astfel fiecare putem ori îngreuia, ori ferici viaţa semenilor noştri.
Ci numai iubindu-ne, uşurãm fiecare viaţa fiecãruia.

13 – Pînã ce învaţã sã umble, un copil cade de o mie de ori. Dacã se ridicã de fiecare datã, el ajunge o zi cînd nu mai cade.
Pânã când ajunge biruitor şi statornic în credinţã – şi sufletul nostru poate avea o mie de înfrângeri.
Dacã de fiecare datã ne ridicãm cu rugãciune şi curaj, Dumnezeu aduce o zi când nu mai suntem înfrânţi de nimic.
Sã ne rugãm şi sã luptãm cu credinţã, cu nãdejde şi cu rãbdare, cãci vom ajunge şi ziua aceea!

14 – Steaua Naşterii Mântuitorului… s-a tot dus dupã ce i-a condus pe magi pânã la staul…
s-a tot dus spre capãtul Miazãnoaptei şi s-a oprit Acolo, în dreptul Locuinţei Celui Preaânalt, care este Centrul şi Îndrumãtorul tuturor lumilor Lui.
Acolo s-a unit cu celelalte trei, alcãtuind Crucea Polarã.
Şi de atunci, Punctul Unic Nemişcat, dupã care se conduce toatã lumea, nu este o Stea, ci este o Cruce. Nu este Steaua Polarã, ci Crucea Polarã.
Uitaţi-vã bine în nopţile înstelate şi veţi vedea acolo nu o Stea ci o Cruce.

15 – Cele mai desãvârşite statui, ies din cele mai multe lovituri.
Cei mai binecuvântaţi credincioşi, ies din cele mai grele încercãri.
Şi cele mai frumoase cântãri, ies din cele mai amare lacrimi.
Acesta este rostul suferinţelor noastre.

16 – Transformarea, înnoirea, schimbarea, – sunt semnele lui Dumnezeu oriunde lucreazã El.
Cine n-a fost transformat într-un om nou, acela n-a trecut prin mâinile şi lucrarea Duhului Sfânt.
Un astfel de om, poate fi în Lucrarea lui Dumnezeu, dar el nu este din ea. Poate predica Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu-L trãieşte.
Poate lucra la corabia mântuirii, dar nu va fi în ea.

17 – Cel mai fericit lucru pentru un om este împlinirea datoriei sale
– şi cel mai nefericit – neîmplinirea acestei datorii.
Cel mai bun ajutor dat cuiva, este a-l învãţa cum sã-şi împlineascã cel mai bine propria sa datorie faţã de Dumnezeul sãu şi faţã de semenii sãi.
În felul acesta vei ajuta la fericirea lui şi a altora.
Dar nu împiedica pe nimeni de la împlinirea datoriei sale, fiindcã îl vei nenoroci şi pe el şi te vei nenoroci şi pe tine.

18 – Dacã cerul este atât de frumos pe dinafarã,
– cât trebuie sã fie de frumos pe dinãuntru!

19 – Prin credinţa pãrinţilor tãi – se vor mântui numai pãrinţii tãi.
Prin credinţa soţiei tale – se va mântui numai soţia ta.
Prin credinţa fiilor tãi – se vor mântui numai ei.
Prin credinţa fraţilor tãi şi a surorilor tale – se vor mântui numai aceştia.
– Ca sã te mântuieşti tu însuţi, este neapãratã nevoie ca tu însuţi sã vii la Hristos, Mântuitorul tãu.
Fiecare om se poate mântui numai prin credinţa şi naşterea din nou a lui însuşi.

20 – Cum se vine la Hristos? Cum se face întoarcerea la El?
– Aşa cum face copilul când învaţã sã umble.
Mama întinde mâinile, îi face semn cu dragoste şi îl cheamã: – vino la mine!
Iar el îndrãzneşte, pãşeşte, vine, aleargã, – şi cade în braţele ei şi în sãrutul ei.
Aşa se vine la Hristos. Şi numai cine vine aşa – este fericit.

Traian Dorz, din volumul „Mărgăritarul ascuns”

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!