Să luăm seama, dragii mei fraţi, la toate chinurile şi durerile pe care oamenii le îndură pentru scopurile patimilor lor vicioase, pentru lucruri care sunt cu atât mai păcătos a le dori, cu cât ni le imaginăm a fi mai fericit de a le avea. La ce primejdii se expun pentru falsele bogăţii! Ce amărăciunii îi sfâşie pentru deşartele onoruri! Ce răbdare incredibilă, pentru satisfacţiile copilăreşti! Avizi de bani, de mărire, de dezmăţuri, nu îi costă nimic să-şi procure ceea ce doresc şi să păstreze ce au avut. Soarele şi ploaia, gheaţa, valurile urlătoare, marea în furie, meşteşugul războiului atât de dur şi atât de plin de neclarităţi, bătăi, răni cumplite, groaznice ocări, ei suportă totul fără a fi constrânşi de legea necesităţii. Înfruntă din plăcere totul, pentru a urma dorinţelor lor vinovate. Şi se crede că toate aceste nebunii sunt permise!
Opuscule / Fericitul Augustin ; trad.: protos. dr. Arsenie Obreja. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

