Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Martor ocular

Martor ocular

Martor ocular

Mi-amintesc de braţele bunicului meu, lemnar de meserie, care mirosea întotdeauna a lemn proaspăt tăiat amestecat cu iz de mir şi busuioc, atunci când trăgea clopotele bisericii în Noaptea Învierii. „Tătaia”, căci aşa îi plăcea să îl strige nepoţii, era încă din tinereţe paracliserul bisericii noastre. „Îl ajut pe părintele…” – ne spunea cu sclipiri de copil în ochii săi vioi şi albaştri. „Te ajutăm şi noi să-l ajuţi pe părintele, tătaie!” Şi aşa, noi, cei patru nepoţi ai săi, şi singurii de altfel – mama noastră fiind copilul lui de suflet – mergeam sâmbăta după-amiază sau înainte de vreo sărbătoare şi dereticam prin Casa Domnului. Nu am ştiut niciodată cine mirosea a cine: bunicul a icoană sau icoana a bunicul…

În Noaptea Învierii, ne furişa în cafasul bisericii şi ne spunea să fim atenţi la slujbă, dar ne dădea fiecăruia şi câte o pernuţă de strană, dintre cele mai mari. De multe ori visele din cafas îmi erau aurite sau argintate asemenea icoanelor la care ne închina înainte să le „lustruim” ca să „lumineze”.

De ce vă povestesc despre el, despre tătaia?… El este pentru mine (astăzi are aproape 94 de ani) ceea ce se numeşte „martor ocular” al Învierii Domnului. Atunci când vorbea despre Hristos Domnul, avea o încredinţare ce nu venea din nepricepere ori din simplitate, ci din credinţă, acea fericită credinţă a celor care n-au văzut şi au crezut (Ioan 20, 29). Păi, când ne lua pe genunchi şi ne povestea cum a tăiat Sfântul Petru urechea dreaptă a slugii arhiereului în grădină, şi cum Domnul a zis: „Pune sabia în teacă! Toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Cum se vor împlini Scripturile, că aşa trebuie să fie?…”, ziceai că a fost chiar acolo, de faţă, „pe calea timpului, spre început”. Martor a fost şi al învierii fiicei lui Iair, şi a lui Lazăr, dar mai ales al „învierii lui Zacheu”.

Crescând, apoi am mai văzut şi întâlnit astfel de bunici strânşi laolaltă prin „colţişoarele lor de rai”, grăbiţi să împărtăşească bucuria cu cei asemenea lor, spre a mai bucura pe cineva cu vestea mai presus de fire. Ei o rosteau doar în trei cuvinte: „Hristos a înviat!” Ei nu înfăţişau nimănui dovezi, căci le socoteau a fi de prisos. Priveau Învierea Mântuitorului lor ca pe un lucru limpede şi, de la sine înţeles, credeau în ea ca în propria fiinţă. Încredinţarea cea nefăţarnică, adâncă şi neclintită în adevărul Învierii lui Hristos!

Când se despărţeau, cu întristare spuneau: „…A venit vremea să ne coborâm de pe Tabor în Ierusalimul grijilor” (fratele Gh. Precupescu).

Şi aşa au mers pe „îngusta cale dulce” după Părintele lor Iosif, ca martori ai Învierii lui Hristos, Domnul şi Mântuitorul, lăsând păcatul şi înaintând pe calea deschisă prin Jertfa Sa, aceea de purtare a crucii spre Înviere, spre Lumină, spre învierea cea lăuntrică a sufletului lor.

Lumea are nevoie de martori, iar martorul nici nu ascunde, nici nu vorbeşte, ci el arată. Hristos a Înviat!

Daniela IGNAT

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *