Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Icoana Învierii lui Hristos

Icoana Învierii lui Hristos

Icoana Învierii lui Hristos

„Nimeni nu părăseşte Ortodoxia pentru că a epuizat-o.” (Părintele Benedict Ghiuş)

Fratele nostru Traian Dorz, în Cuvinte la Sărbătorile Literare, la prima Sărbătoare literară de la Sibiu, 1 ianuarie 1985, ne îndrumă să învăţăm de la cei călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu ca să spună nişte lucruri pe care toţi le ştiu, dar nu toţi le pot spune. Că Dumnezeu pe ei i-a înzestrat, le-a dat un cuvânt, le-a dat o inteligenţă, le-a dat un talent să spună într-un fel frumos, aşa de frumos cum nu poate spune nimeni acele lucruri pe care toţi le ştiu. Fiind student, ocupaţia mea este studiul individual şi conspectarea materialelor studiate care să-mi permită o fixare şi o aprofundare a cunoştinţelor.

Recent, am primit în dar de la părinţi două cărţi admirabile despre arta icoanei care se întrec una pe cealaltă în frumuseţe. În «Icoana – Lumina Feţei Tale», de Daniel Rousseau, Olivier Clément îmi dezvăluie încă din Prefaţă că „este o remarcabilă sinteză a lucrărilor consacrate acestui subiect”, icoana, în care „cu modestie el dă, rând pe rând, cuvântul Părinţilor Bisericii, reprezentanţilor spiritualităţii bizantine, teologilor ortodocşi ai vremii noastre” la care mai adaugă şi mărturia sa – dovada iconică a lui Dumnezeu, la care făcea apel Paul Evdokimov în «Arta icoanei. O teologie a frumuseţii», cea de-a doua carte primită în dar. Ambele sunt cărţi-mărturie a Bisericii nedespărţite, mărturie a izvoarelor de care astăzi suntem toţi însetaţi. Lucrările se încheie cu un comentariu al câtorva icoane.

Icoana Învierii – Daniel Rousseau:

„Icoanele pascale sunt de o bogăţie extraordinară pentru înţelegerea tainei Paştilor şi a trăirii credinţei în această taină a creştinismului. (…) Cum a avut loc Învierea lui Hristos, cum era Domnul Înviat, în ce mod a ieşit din mormântul pecetluit? Evangheliştii nu dau răspunsuri la aceste întrebări. (…) Toate acestea Biserica le înfăţişează în slujbele sale (Canonul Învierii, Utrenia Învierii, Slujba Utreniei din Sâmbăta Mare). Îndemnându-i astfel pe credincioşi să facă din Înviere în însăşi taina sa obiectul credinţei lor, Biserica Ortodoxă nu-şi îngăduie să înfăţişeze ca rod al imaginaţiei – aşa cum s-a întâmplat în Apus, în opere artistice, de altfel magnifice – momentul precis al Învierii, adică pe Hristos ieşind din mormânt. Biserica oferă astfel credincioşilor spre închinare două minunate icoane: Pogorârea la iad, sau Anastasia şi icoana Femeilor Mironosiţe. (…) Dar trebuie să recunoaştem că, mai ales în Răsărit, acest subiect este tratat cu mare intensitate şi plinătate, chiar în virtutea legăturii existente între icoana sărbătorii şi folosirea sa în slujbă. Pe icoanele Pogorârii la iad, Hristos este subiectul central. Hristos Se află într-o mandorlă a slavei, care este adesea străpunsă de lumina care izvorăşte din El. Întunericul iadului este luminat de Lumina lumii” (p. 178-182).

Icoanele Învierii lui Hristos – Paul Evdokimov:

„Istorisirea evanghelică nu spune nimic despre momentul însuşi al Învierii. Iconografia urmează foarte fidel această linişte cu cel mai mare respect faţă de taină. Astfel, urmând Scripturile, cele două compoziţii iconografice ale Învierii sunt Coborârea la iad şi Femeile mironosiţe la mormânt. Acestea sunt singurele icoane ale Praznicului Învierii. (…) În centrul icoanei, tresaltă Hristos-fulger, strălucind în lumină, Stăpân al vieţii, plin de dinamismul Duhului Sfânt şi radiind energiile divine. Chipul Său însă, nemişcat parcă de nemărginirea tandreţii Sale, stăpâneşte şi domină, regeşte acest vârtej eliberator. Aceasta e transpunerea plastică a Liturghiei pascale, cântată în iad. Puterea gestului ei, această violenţă care pune stăpânire pe ceruri, trecând dincolo de firmamente, este întărită de mantia Sa fluturândă. E înfăţişat în mandorlă, formată din sfere cereşti presărate cu stele sclipitoare, prin care răzbate însă strălucirea Sa. E înveşmântat în Lumină, atribut al trupului preaslăvit şi simbol al Slavei divine. De aceea, hainele Lui sunt de un alb mai presus de fire, având ca punct de referinţă culorile Taborului; de altfel, la alte icoane, sunt de un galben-auriu şi acoperite cu raze de aur. Hristos este în haine de Rege, El e Domnul. Dar singura Sa tărie este Dragostea crucificată şi puterea de nebiruit a Crucii” (p. 310-316).

Iată cum a înviat Hristos! Învierea Adevărului în imagine!

Poate că aceste modeste şi scurte însemnări îi vor lumina şi pe alţii atraşi de icoană, sau vor ajuta să se înţeleagă că astăzi este nevoie de o autentică cinstire a icoanei în viaţa noastră.

Hristos a Înviat!

Emanuel IGNAT

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *