IPS Longhin de Bănceni – Ucraina
Orfanii și orfelinatul
Eram micuţ şi am văzut un film. În filmul acela era o poveste despre o mamă care şi-a abandonat copilul, singurul copil. Mama era căzută în patima beţiei, iar directoarea de la acel orfelinat a hotărât să-l ia, să-l înfieze. Şi l-a luat. Însă mama sa a revenit în starea ei de mamă, că mama tot mamă rămâne, de aceea niciodată să nu vorbiţi de rău mamele care-şi lasă copiii sau niciodată să nu judecaţi atunci când vedem un copil orfan, zicând: „Ce părinţi, ce copil bun, ce copil frumos… Cum a putut acea mamă să-l lase?”. Dumnezeu ştie de ce. Dacă n-ar fi fost păcatul la rădăcină, n-ar fi fost orfani şi azi n-ar trebui să fie lupta cu orfanii, adică să-i înfiem, să-i punem în familie sau să facem unele programe, ci ar trebui ca programul cel mai principal să-l facem cu părinţii pentru a aduce o reabilitare în viaţa părinţilor, de a-i ajuta, de a-i ridica, pentru că de acolo este păcatul. Dacă înfiem o mie de copii anul acesta, şi nu ajutăm părinţii, la anul încă o mie de copii vor fi orfani… Se vor înmulţi iarăşi. Dar dacă vom ajuta părinţii să nu-şi părăsească copiii, să-şi iubească odraslele scumpe, să-i ajutăm şi noi, ca Biserică, dar şi statul să aibă un interes de acei părinţi, de a avea locuinţe. Când plâng mame cu copii, nu este o soluţie să luăm copiii de la sânul mamei şi să-i ducem în orfelinate, că n-au unde trăi, ci ar trebui să dăm o locuinţă unei mame care atât de greu îi este.
Noi am avut cazuri când mamele au lăsat copiii, s-au dus în diferite locuri, au câştigat bani pentru un apartament sau o casă şi au venit apoi şi au luat copiii. Dar, plângând, i-au lăsat şi, plângând, i-au luat înapoi. Trebuie să lucrăm în via Domnului, să-i chemăm, să-i alinăm. Cât de mult face acest lucru pentru a alina o durere, o suferinţă!…
Aşa a început viaţa noastră, când am văzut primii copii, când am venit la un orfelinat, după cum v-am spus, că am vrut să lucrez fără bani, după filmul acela pe care l-am văzut, că, dacă voi creşte mare, voi lucra la un orfelinat, dar fără bani. Şi, chiar dacă eram mic atunci, Dumnezeu mi-a ajutat în viaţă să fac, fără bani, un lucru atât de frumos… Şi ştiu că, în filmul acela, mama plângea sub gard, dar directoarea aceea o fugărea pentru că ea ştia că e mama şi ea a venit ca să intre la lucru să muncească acolo numai să-şi vadă copilul, măcar o dată pe zi, când vine la lucru. Aşa de dor îi era… Dar mama era pierdută, era căzută în patima beţiei. Însă inima de mamă tot inimă de mamă rămâne pentru todeauna şi chiar dacă abandonează un copil, o doare inima şi tot se gândeşte la el. Dar păcatul o face să facă cât mai mult rău pe acest pământ.
Mama…
Și, când am intrat prima dată în orfelinat, era ziua de Paşti, iar copiii au întins mâinile în sus şi au strigat: „Mama!”… Noi i-am îmbrăţişat, i-am sărutat, le-am adus cadourile, însă aceea a fost prea puţin, pentru că, atunci când am ieşit afară, s-au aşezat toţi în fereastră şi ne făceau din mânuţe la revedere şi am văzut că este prea puţin să le aduci mâncare, să le dai haine, să-i ajuţi… Este prea puţin, el trebuie luat lângă tine să doarmă. Eu, când eram mic, o întrebam pe mama: „Mamă, cu cine dorm diseară?”. Pentru că eram patru fraţi. Asta îşi doreşte copilul, pentru că poţi rămâne flămând şi dezbrăcat şi în frig, numai să o ai pe mama şi să-i poţi spune durerea şi să poţi simţi dragostea ei – şi toate celelalte se şterg. E greu ceea ce văd astăzi în copiii noştri. Este lipsa că niciodată nu pot să-i lămuresc, să le spun cum ar fi lângă o mamă, pentru că eu am avut-o, ştiu ce înseamnă asta, dar ei care n-au ştiut-o niciodată, eu nu le pot spune.
Chiar dacă o mică parte dintre copii sunt aici cu noi, ei ştiu totdeauna că noi aşa îi învăţăm, că mama este undeva şi cu adevărat aşa este, mama este bună, nicio mamă nu este rea, dacă le-a dat viaţă şi dacă eu azi sunt fericit lângă Dumnezeu cu aceşti copii. Sunt alte mii de mame care n-au vrut să dea viaţă copiilor, care au greşit şi i-au omorât. E o crimă destul de mare şi bine ar fi ca tot poporul să se pocăiască, să revină, să ceară iertare, că Dumnezeu e bun şi milostiv şi de multe ori, prin neştiinţă, prin greutăţile vieţii pe care le-am trecut, prin întunericul de la vrăjmaşul care l-a semănat peste noi, am făcut mult rău. Dar mama rămâne mamă!…
Copiii noştri de multe ori auzeau când veneau creştini la noi, în ospeţie, şi ziceau: „Ce fel de părinţi, cum au putut să-şi părăsească copiii?”… Şi i-am rugat să nu mai vorbească acest lucru, pentru că presară o răutate, o neghină rea în inima copiilor. Mama este cea mai bună şi aşa le spun de multe ori copiilor: „Poate e flămândă mama ta astăzi, poate o bate cineva, poate e aruncată din casă afară, poate caută la coşul cu gunoaie o bucată de pâine să mănânce…; rugaţi-vă pentru ele, că lor le este greu şi Dumnezeu le va ajuta şi vor reveni”…
Şi atunci când am văzut cum copiii ne-au petrecut cu lacrimi şi plângeau şi nu-i puteau lua din braţele noastre, am mers ca să înfiem copii. Am înfiat doi copii, pe urmă încă doi copii şi a doua oară când am adus acasă doi frăţiori, care unul trebuia dus în America, pentru că vroiau să-l înfieze acolo, cel mai bolnav a trebuit să-l iau eu şi ne-am luptat de atunci întruna ca familia, fraţii, să fie împreună. Şi este un program şi la noi, în Ucraina, ca să nu fie despărţită familia, măcar pe cei care au putut să rămână, să nu-i despartă nimeni pe cei care sunt fraţi şi surori. Şi m-am zbătut până la urmă, desigur că a fost destul de greu, dar i-am adus pe amândoi fraţi împreună la noi, la mănăstire. Unul dintre ei încă nu vorbea, deşi avea un an şi jumătate, a avut o viaţă destul de grea, dar, când a văzut icoana Maicii Domnului, el niciodată nu mai văzuse o icoană până atunci – pentru că nu se dădea voie să fie icoane prin şcoli – şi, când a văzut icoana, a ridicat mânuţa şi a zis: „Mama!”… Ne-am uitat unii la alţii, am început să plângem şi, după mult timp, a vorbit. Însă el atunci a cunoscut-o pe Mama, aceea ce a fost sub Crucea Mântuitorului: „Iată Mama ta!”… Şi, de atunci şi până astăzi, de multe ori am văzut aceleaşi minuni care s-au petrecut.
va urma
(Culegere, după înregistrare, de sora Laura STANCIU)
Conferinţa „Copii,calea spre Hristos”
