Datorii sociale întru viața cea nouă
Datoriile sociale ale creștinilor născuți din nou, încep în apostolul de astăzi cel puțin, printr-o metaforă a îmbrăcării: „îmbrăcați-vă cu simțăminte de…” (vv. 12-14). Ideea intră în strânsă legătură cu dezbrăcarea de omul cel vechi supus patimilor, și îmbrăcarea cu omul cel nou, cel duhovnicesc care se înfrumusețează pe zi ce trece după Chipul Domnului Iisus (vv. 9-10). De aceea am spus încă de la început, că apostolul se adresează aici în special creștinilor născuți din Dumnezeu. Argumentația apostolului începe încă din 3,1 subliniată de conjuncția ei tradusă prin „așadar”, care are rolul de a le reaminti colosenilor, că au înviat împreună cu Hristos Domnul la o viață nouă, de aceea conduita lor socială trebuie să fie compatibilă cu această înviere duhovnicească de care au avut parte la sfântul Botez[1] (2,11-12). Desigur că această viziune teologică a îmbrăcării întru virtuți, apostolul o împrumută din lumea Vechiului Testament, unde în (Lev 16,3-4) se oferă instrucțiuni precise despre cum trebuie să se îmbrace marele preot în Ziua Ispășirii (ebr. Yom Kippur), hainele sacre simbolizând sfințenia[2] (Iez 42,14); sau în (Zah 3,3-5) unde ne este prezentat Iosua, marele preot îmbrăcat de către Dumnezeu cu haine noi, prefigurând restaurarea preoției celui de-al doilea Templu. În pasajul acesta din urmă, antiteza este oferită de nevoia dezbrăcării hainelor vechi și ponosite ale lui Iosua, și îmbrăcarea celor noi primite din mâna îngerului Domnului. Hainele cele vechi și murdare simbolizând păcatele lui Israel din perioada exilului din Babilon[3]. Sfântul Pavel împrumută exact această viziune a profetului Zaharia, doar că o redă în termenii duhovnicești ai dezbrăcării de omul fără Hristos și îmbrăcării omului renăscut prin Învierea lui Hristos, al celui ce-L poartă în adâncul lui pe Hristos Mântuitorul (Gal 2,20).
Noua îmbrăcăminte duhovnicească, înfrumusețată cu podoabele iubirii și păcii (vv. 14-15), îl face pe omul cel nou să germineze simțăminte de bunătate, îndurare, smerenie, blândețe, îndelungă răbdare, iertare, îngăduință (vv. 12-13), după modelul cămășii lui Hristos, țesută ca un întreg, ce împletește întreolaltă toate virtuțile și simțămintele de Omenie Logosică, potrivit harului Omului celui nou[4]. Până acolo încât haina aceasta îmbracă străluminarea Luminii necreate de pe Tabor, transformându-se într-un alb imaculat, cum nici un înălbitor de pe fața pământului nu-l poate oferi (Mc 9,3).
Inimile creștinilor născuți de Sus, au ca temelie nezdruncinată pacea lui Dumnezeu, fiindcă Trupul lui Hristos care este Biserica, trebuie să dăinuiască în unitate. Disensiunile care pot apărea între creștini, se pot ușor depăși cât timp pacea inimii hotărăște să dețină inițiativa, operând ceea ce este bineplăcut Domnului[5]. De aceea, pacea din inimă trebuie să coboare în mâini spre a le face harnice în slujba păcii; în picioare, pentru a le porni pe calea păcii întru vestirea Evangheliei; să urce mai apoi în gură, spre a însufleți cuvintele iubirii și ale rugăciunii înlăcrimate ce-și mărturisește cu pocăință păcatele și să rămână mai apoi statornică-n priviri, spre a le umple de cordialitate[6].
Cuvântul lui Hristos Domnul, adică Sfânta Scriptură și în mod special Sfintele Evanghelii, trebuie să nu lipsească din viața fiecărui creștin (v. 16). Cât este de actual acest îndemn al apostolului, astăzi în contextul unei lecturi deficitare, când grija față de elementul senzațional al canalelor de televiziune, substituie lecturarea Scripturii întru punerea ei în practica vieții de zi cu zi. Remarca cu stupoare, un mare intelectual al zilelor noastre, că oamenii în condiții extreme, au învățat să trăiască fără condițiile elementare ale unui trai decent, renunțând până și la anestezice, însă omul generației noastre, a ajuns într-un asemenea coeficient de degradare spirituală, încât nu poate supraviețui fără televizor[7]. Nu cred că mai are rost să ne întrebăm dacă la fel de indispensabilă este și Biblia pentru creștinul de azi, fiindcă ne-am întrista fără măsură. Este adevărat că în cultul Ortodox, Scriptura este condensată prin imnografie și rugăciunile liturgice, atât ele cât și laudele bisericești mustesc de Cuvântul Scripturii[8], însă aceasta nu ne scutește de necesitatea lecturării zilnice a Bibliei. Îndemnul apostolului Pavel de astăzi, nu lasă loc nici unei interpretări, Biblia trebuie să viețuiască întru noi din belșug.
Imperativul grecesc enoikeítō “să locuiască”, și încă din belșug, reprezintă o călăuză sănătoasă pe un drum periculos: credinciosul care nu se hrănește zilnic din Cuvântul lui Dumnezeu, rătăcește, se îndepărtează și moare duhovnicește, nemaiputând să aducă roade vrednice de pocăință înspre mântuirea sa[9]. Ca odinioară poporul israelit, ești pus și tu a alege între moarte și viață, omule fii înțelept și alege viața care izvorăște din Scripturi, ca harul lui Dumnezeu să locuiască din belșug întru tine. Amin.
[1] James D.G.Dunn, The Epistles to the Colossians and to Philemon: A Commentary on the Greek Text, Williams B.Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, 1996, p. 159.
[2] Herbert Danby, The Mishnah, Oxford University Press, Oxford, 1933, pp. 605-606.
[3] C.L.Meyers, Haggai, Zechariah 1-8, coll. The Anchor Bible, Doubleday, Grand Rapids, 1987, pp. 218-219.
[4] Filocalia sau culegere din scrierile Sfinților Părinți, care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși, vol. III: Sfântul Maxim Mărturisitorul, trad. de Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, București, 32009, p. 46.
[5] Teodoret al Cirului, Tâlcuire la Epistolele Sfântului Apostol Pavel, vol. I, trad. de Iulia Cărare și Mircea Ștefan, Editura Doxologia, Iași, 2015, p. 136.
[6] Traian Dorz, Hristos – puterea apostoliei, vol. 2, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2000, p. 204.
[7] Andrei Pleșu, Despre frumusețea uitată a vieții, Editura Humanitas, București, 2011, p. 266.
[8] Nicolae D.Necula, “Sfânta Scriptură în cultul ortodox”, în vol. Sfânta Scriptură și Sfânta Liturghie izvoare ale vieții veșnice, (Mihai Vizitiu ed.), Editura Trinitas, Iași, 2008, p. 299.
[9] Heiko Krimmer, Epistola către coloseni, Editura Lumina Lumii, Sibiu, 2007, p. 141.
Preot Cătălin VARGA
Parohia Jichișul de Jos
