„Mic dejun” duhovnicesc – Ianuarie
Chemarea
Cu faţa întoarsă de la cele trecătoare la cele veşnice şi de către pământ la cer, îl află următoarea scrisoare, chemarea.
Iubite părinte Trifa,
Îmi aduc aminte de făgăduinţa ce ţi-am făcut în prezenţa părintelui dr. Lupaş, că bucuros te-aş duce într-o funcţie bisericească la Sibiu. Am publicat concurs pentru un preot misionar şi credeam că sfinţia ta nu vei lipsi dintre concurenţi.
Mie mi-ar părea bine să te am aici, fie la acest post de preot misionar, fie la altul, dar nu te-aş angaja bucuros în administraţie, ci la o chemare mai duhovnicească. Ne-ai da spor şi la redactarea «Telegrafului», care va apare iarăşi săptămânal, de două ori, cum şi a «Rev. Teolog.», care reapare cu începutul anului 1921.
Cred că şi pentru dezvoltarea spirituală a frăţiei tale, Sibiul ţi-ar fi un mediu mai prielnic.
Te rog deci să te declari ori, şi mai bine, să vii la Sibiu, ca să luăm înţelegere. Dacă ar fi să vii în persoană, avizează-mă din bună vreme, ca să poţi primi răspuns că sunt acasă.
Cu arhierească binecuvântare, Nicolae,
Arhiep. şi mitropolit,
Sibiu, la 31 dec. 1920
Un alt document vechi face următoarea precizare:
Hirotonit pentru Vidra de Sus, 15 iulie 1911, unde a slujit până în 1 sept. 1921 ca paroh;
1 sept. 1921 – 1 oct. 1922, duhovnic la Academia Teologică Sibiu;
1 oct. 1922, Director la Orfelinatul Arhiepiscopiei Sibiu.Sibiu, la 12 I 1927
Rezultă că de la primirea scrisorii din Sibiu şi până la plecarea sa au mai trecut opt luni, timp în care, încetul cu încetul, a pătruns în inima lui ecoul divinei chemări şi acceptarea desfacerii legăturilor cu satul şi cu viaţa de la ţară.
Moise VELESCU
(Profetul vremilor noastre, vol. 3, Ed. «O. D.» – Sibiu, 2002, pg. 50-51)
Lasa un comentariu