Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home „Mic dejun” duhovnicesc – Noiembrie

„Mic dejun” duhovnicesc – Noiembrie

„Mic dejun” duhovnicesc – Noiembrie

Jertfe zidite la tremelia Neamului

În poporul nostru este o credinţă veche care spune că orice clădire nouă şi frumoasă, chiar şi o casă nouă, cere jertfă, cap de om. Din această jertfă a ieşit frumoasa poezie „Mănăstirea de la Argeş”, de care vă puteţi aduce aminte cei ce aţi umblat la şcoală. „Pe Argeş în jos, pe un mal frumos” plecase meşter Manole cu „nouă calfe de zidari”, la zidire „meşteri mari”. Ei s-au apucat să ridice mănăstire, „loc de pomenire” frumos şi minunat, cum să nu mai fie altul. Şi s-au apucat de lucru Manole cu zidarii. Dar zidirea şi lucrul nu mergeau nicicum înainte, căci ce „zideau ei ziua”, „noaptea se surpa”. Atunci, ne spune poezia că Manole şi meşterii au făcut învoială să arunce la sorţi şi, pe care va cădea soarta, să-şi îngroape de vie nevasta în zidul mănăstirii. Soarta a căzut pe Manole şi el a trebuit să-şi îngroape în zidul mănăstirii pe soţia lui, Ana. Numai cu această jertfă s-a putut isprăvi mănăstirea cea frumoasă şi minunată.

No, vedeţi! Aşa suntem şi noi. Şi noi ne-am ridicat casă nouă şi frumoasă, care cuprinde pe toţi românii. Dar ca şi mănăstirea lui Manole, aşa şi casa noastră a cerut jertfe, vieţi de om. Aceste jertfe sunt, dragele mele, scumpii voştri. Ei sunt îngropaţi în temelia casei, patriei noastre celei noi, ca şi tot atâtea jertfe care au ajutat-o să se poată isprăvi. Şi noi, care şedem azi în casacea nouă, nu trebuie să uităm acest lucru, şi cu limbă de moarte trebuie să lăsăm şi tuturor urmaşilor noştri să nu-l uite.

Şi iarăşi, dacă se spune că suntem un neam înviat, nu vom uita niciodată că învierea noastră a trecut prin patimile, suferinţele şi moartea scumpilor voştri. Numai după ce ani de zile scumpii voştri au purtat crucea războaielor şi au suit Golgotele fronturilor şi ale morţii – ne-a sosit învierea.

Şi dacă iubiţii voştri au suferit chinuri şi Golgote de Hristoşi ai neamului, nu vom uita că şi voi sunteţi ca tot atâtea Născătoare, care, cu ochii plânşi şi inima rănită, purtaţi durerile pierderii iubiţilor voştri. În durerile voastre primiţi, dar, ca o mângâiere, mărturisirea noastră că vă înţelegem jertfa.

(Spre Canaan – predici, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2005, pg. 77-78)

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!