Moartea!… Ce este, de fapt, moartea?
Moartea este un prag. Un prag peste care păşim dinspre viaţă spre nemurire. Moartea deci nu e un sfârşit, ci un început.
De aceea, trebuie să ne pregătim încă de pe acum pentru acel început, de dincolo de pragul morţii.
Ştim că sunt două cărări pe care putem ajunge la acest prag: una largă, a pierzării, pe care mergem cei mai mulţi dintre noi, iar alta mai strâmtă, a mântuirii. Şi, firesc, cele două cărări se prelungesc şi dincolo de pragul morţii. Cea largă devine întunecoasă şi rece şi duce la osânda veşnică; cea strâmtă devine luminoasă şi veselă şi duce la fericirea veşnică.
Punând acum pe primul plan lumea şi grijile ei, la trecerea pragului nu ne putem regăsi pe cărarea cea luminată şi veselă. N-avem cum!
Risipindu-ne aici toate darurile, care ni s-au dat, în plăceri şi în desfătări, evident că vom trece Dincolo cu mâna goală. Trăind aici o viaţă după bunul nostru plac, fără nici un gând de îndreptare, pierdem cheia de la uşa ce ne trece pragul pe cărarea cea luminată. Cheia pe care o avem în mână cei mai mulţi dintre noi, în clipa marii treceri, nu se potriveşte decât la cealaltă uşă, cea care ne scoate pe cărarea cea rea şi întunecată! E cheia pe care singuri ne-am ales-o! Atunci nu o mai putem schimba!
Acum trăim în nepăsare, glumim, râdem, părându-ne clipa marii treceri prea neimportantă şi prea îndepărtată!
Atunci vom deschide uşa, vom vedea drumul cel întunecos şi vom suspina cu amar! Prea târziu! Mult prea târziu!
Suntem noi pe drumul cel bun? Am ales noi Calea, Adevărul, Viaţa? Avem în mână cheia care ne trebuie?
Vom trece peste prag plini de bucurie şi fericire sau vom plânge amarnic?
Dacă n-avem în mână cheia cea bună, să începem să o căutăm ACUM!
Peste un ceas s-ar putea să fie prea întuneric şi prea mult noroi în jurul nostru ca să o mai putem găsi!
Mihail PĂDUREAN – Hunedoara
