Vorbind despre momentul sau clipa de inspiraţie şi încercînd a-l defini, ne vom folosi de metafore şi asemănări. Astfel, credem că momentul de inspiraţie ar putea fi fulgerul care, căzînd, deschide izvorul, sau fulgerul care, prăbuşindu-se, despică stânca, sau fulgerul care, atingând pământul, aprinde copacul şi-l face pe acesta un rug aprins. Momentul de inspiraţie este o stea căzătoare în noaptea minţii. Momentul de inspiraţie este un zbor de porumbel, sau un ciripit de pasăre sau un cântec de greier. Momentul de inspiraţie este un ghiocel de primăvară şi o rază de soare pe un strop de rouă, lacrimă a unui fir de iarbă. Cu alte cuvinte, momentul de inspiraţie este norul de lectură şi cugetare care se condensează, se exprimă şi se esenţializează printr-un fulger de gând, care se deschide în chenarul sau rama unei viziuni. Icoanele şi picturile, poezia şi literatura, sculptura şi arhitectura, cărţile, studiile şi articolele, eseurile şi meditaţiile, predicile şi conferinţele, toate îşi au ca punct de pornire sau piatră de temelie momentul sau clipa de inspiraţie, alfa sau începutul oricărei scrieri, inspiraţii sau opere. Momentul de inspiraţie este clipa de har sau izvorul care curge în albia de ceas a unui râu. Momentul de inspiraţie presupune şi contemplaţia în faţa unei ferestre a corabiei lui Noe, rugăciunea în faţa unei ferestre a Proorocului Daniel din Babilon şi ridicarea şi şederea în Duh cu Sfinţi Apostoli „în foişorul cel de sus”, din Faptele Apostolilor.
Norul de lumină dumnezeiască al Revelaţiei se exprimă şi se pogoară în Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură prin momentul de inspiraţie, care stă sub semnul limbii de foc a harului Duhului Sfânt. Pentru Moise, momentul de inspiraţie, desprins din rugul aprins din Sinai, constă în cuvintele de la începutul Facerii şi al Bibliei: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul” (Facere 1, 1); după cum, pentru Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, momentul de inspiraţie se concentrează în cuvintele: „La început era Cuvântul” (Ioan 1, 1). Fiecare Psalm al lui David are un moment deosebit de inspiraţie, după cum momentul de inspiraţie al Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei se exprimă prin rădăcinile arborelui genealogic al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, tradus în cuvintele de la începutul Evangheliei sale: „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam” (Matei 1, 1). Fiecare verset din „Pildele lui Solomon, fiul lui David” (Pildele lui Solomon 1, 1), are câte un moment de inspiraţie, după cum momentul de inspiraţie al Sfântului Evanghelist Marcu sunt cuvintele: „Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu” (Marcu 1, 1). Momentul de inspiraţie al Ecclesiastului sunt: „Cuvintele Ecclesiastului, fiul lui David, rege în Ierusalim: Deşertăciunea deşertăciunilor, zice Ecclesiastul, deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni” (Ecclesiastul 1, 1-2), care exprimă constatarea celei mai mari amărăciuni existenţiale. Momentul cel dintâi de inspiraţie al Sfântului Evanghelist Luca de la începutul cărţii Faptele Apostolilor este: „Cuvântul cel dintâi (adică Evnghelia a treia, n.a.) l-am făcut, o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face şi a învăţa, până în ziua în care S-a înălţat la cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales” (Faptele Apostolilor 1, 1-2).
Contemplând teologic şi intrând mistic prin „Poarta Sărutului” biblic, Solomon îşi traduce momentul de inspiraţie al cărţii „Cântarea Cântărilor” prin cele dintâi cuvinte ale acestui poem al iubirii divine (cf. Cântarea Cântărilor 1, 1-3), după cum imnul dragostei din Epistola I către Corinteni, capitolul 13, a Sfântului Apostol Pavel, are ca moment de inspiraţie dumnezeieştile cuvinte: „De-aş grăi în limbi omeneşti şi îngereşti…” (I Corinteni 13, 1).
Momentul de inspiraţie al Cărţilor Regilor şi Cronicilor va fi fost chemarea lui Samuel din cortul sfânt (I Regi 3, 1-10), după cum momentul de inspiraţie al cărţii Proorocului Isaia va fi fost vedenia serafimilor din templu (Isaia 6, 1-13), iar momentul de inspiraţie al tuturor Epistolelor Sfântului Apostol Pavel va fi fost minunea de pe drumul Damascului (Faptele Apostolilor 9 1-20) şi răpirea la al treilea cer (II Corinteni 12, 1-9). Momentul de inspiraţiea al Sfântului Prooroc Iezechiel trebuie să fi fost cuvinele de la începutul cărţii sale: „Eu priveam şi iată venea dinspre miazănoapte un vânt vijelios, un nor mare şi un val de foc, care răspândea în toate părţile raze strălucitoare; iar în mijlocul focului strălucea ca un metal în văpaie” (Iezechiel 1, 4). Momentul de inspiraţie al Sfântului Prooroc Daniel şi al cărţii sale sfinte va fi fost revelaţia „Celui Vechi de zile” (Daniel 7, 9), iar momentul de inspiraţie al Apocalipsei Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan este revelaţia dumnezeiască din Insula Patmos şi cuvintele inspirate de Duhul Sfânt din prologul Apocalipsei: „Descoperirea lui Iisus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi cele ce trebuie să se petreacă în curând, iar El, prin trimiterea îngerului Său, a destăinuit-o robului Său, Ioan, care a mărturisit cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Iisus Hristos, câte a văzut” (Apoc 1, 1-2). Momentul de inspiraţie al cărţii Sfântului Prooroc Iona a străluminat în mintea acestuia pe când s-a aşezat la umbră în coliba de la răsărit de Ninive, „ca să vadă ce se va întâmpla cu cetatea” (Iona 4, 5), iar momentul de inspiraţie al Sfântului Prooroc Avacum şi al tuturor celorlalţi sfinţi autori ai Bibliei şi al tuturor sfinţilor teologi şi Părinţi ai Bisericii trebuie să fi fost şederea „La dumnezeiasca strajă” din turnul cel de veghe al Revelaţiei, inspiraţiei, Teologiei şi teologhisirii (cf. Avacum 2, 1). Momentul de inspiraţie a lui Iov şi al cărţii lui va fi răsărit şi strălucit pe grămada de gunoi de la marginea cetăţii pe care şedea marele şi greu încercatul patriarh biblic (Iov 2, 8).
† Daniil arhiereul
