„În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!
Preacucernici şi preaiubiţi părinţi,
Preaiubiţi fraţi şi surori,
Slăvit să fie Domnul!
Cât de cuprinzătoare este promisiunea pe care o face Mântuitorul în Evanghelia de astăzi, de la Ioan, capitolul 7, privind darul şi lucrarea Sfântului Duh în cei care vin la El, la Hristos! Care vin nu oricum, ci vin însetaţi de Duhul lui Hristos. În mijlocul unei mari mulţimi de oameni adunaţi la Sărbătoarea Corturilor, când se făcea o mare procesiune şi se aducea apă de la scăldătoarea Siloamului spre templu, Iisus a stat în mijlocul mulţimii şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui (In 7, 38). Cel care vine la El, nu numai că primeşte această apă ca să-şi astâmpere setea, ci el însuşi se face izvor de apă. (…)
Aseară, la Vecernie, s-a vorbit şi despre capitolul 8 de la Romani. Dacă doriţi o învăţătură mai concentrată despre Duhul Sfânt, să ştiţi că o găsim în epistola Sfântului Apostol Pavel de la Romani, la capitolul 8. Desigur, această învăţătură este presărată peste tot în Scriptură. Dar, aici, Sfântul Apostol Pavel pune faţă în faţă Legea lui Moise cu această nouă iconomie, care este iconomia Duhului Sfânt. Legea lui Moise era bună, numai că era atât: lege, legea poruncilor, cum o numeşte Sfântul Apostol Pavel, lege care îţi spunea ce să faci şi ce să nu faci, dar care nu îţi dădea şi puterea să împlineşti poruncile ei. Spre deosebire de aceasta, legea sau iconomia Duhului Sfânt vorbeşte despre cei care sunt purtători de Duh Sfânt care sunt în Hristos, eliberaţi de robia păcatului şi a morţii. Şi apostolul spune la Romani, capitolul 8: Căci legea duhului vieţii în Hristos Iisus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii (vers. 2). Omul era supus unei legi a păcatului. Şi Apostolul Pavel face cumva legătura între această lege a păcatului, situaţie în care se afla omul cuprins de puterea păcatului, şi legea lui Moise, care nu era lege a păcatului, numai că ea spunea simplu: «Eşti păcătos!»… Când te uitai la poruncile legii vedeai că ai făcut şi cutare, şi cutare, şi cutare, şi legea te califica că eşti păcătos. Legea califică călcările de lege. Dacă nu există lege, n-ai greşit; chiar dacă tu ştii, în inima ta, că ai greşit. Dar legea spune că ai făcut cutare lucru şi, pentru el, meriţi pedeapsa cutare. Asta era legea lui Moise. Legea îi dovedea pe toţi oamenii că sunt păcătoşi, dar nu le dădea puterea să se izbăvească de păcat. De aceea, legea a devenit ea însăşi o unealtă a osândirii oamenilor. Da, în sine, ea era bună, dar legea condamnă şi spune că toţi sunt păcătoşi. Şi-atât! Însă Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre o altă lege, pe care o numeşte „legea duhului vieţii în Hristos Iisus” (Rom 8, 2). La Galateni, capitolul 6, versetul 2, o numeşte simplu «legea lui Hristos». Avem legea lui Moise, dar legea lui Hristos e cu totul altceva. Este o lege care dă viaţă. Nu te condamnă la moarte. Hristos a fost condamnat la moarte pe temeiul legii. Legea L-a condamnat pe Hristos. Vă aduceţi aminte cum a strigat Caiafa: A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iată acum aţi auzit hula Lui (Mt 26, 65). Pentru hulitori, pedeapsa prevăzută clar de lege era moartea. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune că Hristos S-a născut sub Lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere (Gal 4, 5). Această răscumpărare s-a făcut prin legea Duhului vieţii, prin legea lui Hristos, o lege care nu te condamnă, ci te eliberează de sub legea păcatului şi a morţii. De aceea, Apostolul Pavel spune, la versetul 9 de la Romani, capitolul 8: Dar voi nu sunteţi în carne, ci în Duh, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui. Deci nu poţi spune că eşti al lui Hristos, fără să-L ai pe Duhul Sfânt. Iar avându-L pe Duhul Sfânt, viaţa ta este cu totul alta. Atunci devii om duhovnicesc, nu mai eşti om trupesc, mânat de poftele sufletului şi ale trupului. Iar dacă Hristos este în voi, trupul este mort pentru păcat; iar Duhul, viaţă pentru dreptate (Rom 8, 10). Dar trebuie să ne aducem şi noi contribuţia: Duhul a omorât păcatul, dar noi trebuie să omorâm mădularele noastre cele pământeşti. Adică este o conlucrare, e o lucrare a lui Dumnezeu la care trebuie să punem şi noi partea noastră. (…)
Mereu apare această opoziţie: Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Duhul, faptele trupului, veţi fi vii (Rom 8, 13). Poţi renega pe Duhul Sfânt prin negrijă, prin păcat, pentru că Duhul este sensibil, este fin, El nu poate coabita cu păcatul. Ca să-L ai pe Duhul Sfânt, trebuie să-I pregăteşti un sălaş. Ce frumos vorbeşte Părintele Iosif despre aceste lucruri, într-un mod foarte pe înţeles, în atâtea scrieri ale sale şi, în special, în «Oglinda inimii omului». Aici arată cum suntem chemaţi: ca întreagă fiinţa noastră să fie sălaş al Duhului Sfânt, ca să fim vii. Iar fiind vii, suntem fiii lui Dumnezeu: Căci câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu (Rom 8, 14). Trăind în Duhul Sfânt, suntem fiii lui Dumnezeu. Aceasta este starea înaltă la care Domnul ne cheamă prin Cuvântul Său. Cei care L-au primit pe Hristos, cei care cred în Numele Lui sunt făcuţi copii ai lui Dumnezeu, născuţi nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci din Dumnezeu (In 1, 13). Adică, născuţi din Dumnezeu prin Duhul Sfânt. În Oastea Domnului, pe drept, se vorbeşte stăruitor despre această naştere din Dumnezeu care se face prin credinţa în Hristos şi prin lucrarea Duhului Sfânt. Prin naşterea din nou, care este o naştere de Sus, din Dumnezeu, suntem eliberaţi. Nu mai suntem robi, ci suntem fii. Pentru că n-aţi primit iarăşi un duh al robiei, spre temere, ci aţi primit Duhul înfierii, prin care strigăm: Avva! Părinte! (Rom 8, 15). E o mare cinste pe care Dumnezeu ne-o face, să ne facă fiii Săi. Dar El aşa ne-a vrut de la început, de când ne-a creat cu dragoste şi ne-a dat puteri ca noi, urmând poruncile Lui, să fim co-creatori cu El, împreună-lucrători cu El. Asemenea unui părinte care se străduieşte ca şi copilul lui să înveţe tot ce e bun, iar copilaşul, chiar de micuţ, începe să ajute cu ceva, tot aşa ne-a vrut şi Dumnezeu pe noi. (…)
Duhul Însuşi mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu (Rom 8, 16). Noi avem, noi înşine, un duh. Auziţi, Duhul lui Dumnezeu care Se uneşte cu duhul nostru! Dacă citim cu atenţie Scriptura, mai ales Noul Testament, ne întrebăm uneori de care duh este vorba, fiind folosit acelaşi cuvânt. Este Duhul lui Dumnezeu sau duhul nostru? Şi dacă e duhul nostru, ce e acest duh al nostru? Ce suntem noi, de fapt? Care este componenţa noastră ca oameni? Spunem simplu că suntem suflet şi trup. Dar duhul unde este? Discuţia aceasta este foarte actuală, chiar dacă este din vremea Sfinţilor Părinţi: care este, exact, natura omului? Ce este omul, de fapt? În vremea noastră, necredincioşii nu mai ştiu ce este omul, îi dau definiţii demonizate. S-a spus simplu: omul este trup şi suflet sau suflet şi trup. Dar Scriptura vorbeşte despre duh. Omul este compus din trei părţi sau din două? Este vorba despre dihotomie sau despre trihotomie? Această discuţie a fost reluată de teologi din veacul al XX-lea. Părintele Stăniloae, în scrierile sale, în special în tratatul lui de Teologie Dogmatică Ortodoxă, reia limbajul Sfinţilor Părinţi care nu pot vorbi altfel decât cu limbajul Sfântului Apostol Pavel: vorbesc despre Duhul lui Dumnezeu, precum şi despre duhul nostru. Duhul lui Dumnezeu, Care, împreună cu duhul nostru, strigă «Avva, Părinte!». Un cunoscut teolog din Franţa, român şi el, Părintele Jean Boboc (+ 2019), a scris o mare carte în limba franceză, La grande métamorphose. Éléments pour une théo-antropologie orthodoxe – Marea metamorfoză. Elemente pentru o teo-antropologie ortodoxă (Cerf, Paris, 2014), în care el merge pe filiera Sfinţilor Părinţi şi dovedeşte că, de fapt, omul are şi duh, conform celor spuse de Apostolul Pavel. Dar ce e duhul? Care e diferenţa între suflet şi duh? E uşor acest lucru? Nu este. Sfântul Apostol Pavel spune: Căci Cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi a duhului… (Evrei 4, 12). Distincţia între suflet şi duh este, aşadar, atât de fină, încât nu poate antropologia umană să o definească, ci numai Cuvântul lui Dumnezeu pătrunde până la această fină despărţitură. S-a spus că, de fapt, duhul este ca un fel de organ al sufletului. Este un organ prin care te conectezi cu Duhul Sfânt. Căci sufletul are nu numai cele trei calităţi: raţiune, voinţă şi simţire, ci are şi un organ, o inimă a sa, asemănătoare inimii de carne pentru trup, şi, prin această inimă, omul este chemat să se conecteze cu Duhul Sfânt. Şi atunci, avându-L pe Hristos, putem mărturisi cu adevărat că suntem fii ai lui Dumnezeu. Şi dacă suntem fii, atunci suntem şi moştenitori – moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă pătimim împreună cu El, ca împreună cu El să ne şi preamărim (Rom 8, 17). Amin!”
Pr. Prof. Vasile Mihoc
spicuiri din cuvântul rostit la Adunarea Oastei Domnului (Sibiu, 4 iunie 2023)
tot cuvântul poate fi ascultat aici: OasteaDomnuluiTV
