Nimeni dintre noi să nu se îndoiască!

Să îngenunchem cu toţii – toate miile, zecile de mii, sutele de mii şi milioanele de suflete care vor mai veni – şi să ne rugăm din toată inima, pentru odihna veşnică a acestui ales slujitor al lui Hristos, care a devenit – pentru noi şi pentru oricâţi vor mai fi rânduiţi să-şi capete mântuirea sufletului lor în această Lucrare duhovnicească, până la sfârşitul veacurilor – un părinte sufletesc în Hristos. Recunoştinţa noastră nu trebuie să se depărteze niciodată de acest nume şi de acest mormânt.

Noi toţi – şi toţi cei care, prin noi sau după noi, vor mai fi aduşi la viaţa cea nouă în această Lucrare Evanghelică din Biser­ica şi credinţa noastră – până la sfârşit trebuie să ne aducem aminte cu evlavie şi cu iubire de acest sfânt trimis care ne-a vestit nouă Cuvântul mântuitor al lui Dumnezeu… Să ne uităm cu băgare de seamă la sfârşitul felului său de vieţuire şi să-i urmăm credinţa. Cum Hristos ne-a poruncit prin Cuvântul Său (Evrei 13, 7).

Hristos este acelaşi: ieri, azi şi în veci. La fel de statornic rămâne şi trebuie să rămână şi oricine zice că este şi că vrea să fie în El! Iată ce cutremurător exemplu avem noi în acest mormânt!

Şi, tot lângă acest mormânt, trebuie acum să reînnoim legământul nostru că vom rămâne – la fel ca el, până la moarte – credincioşi învăţăturii şi credinţei pe care ne-a lăsat-o el. Fiindcă acestea ne-au fost date în chipul cel mai cutremurător, din partea lui Dumnezeu, pentru mântuirea noastră. Şi ca inşi, şi ca neam.

Străinii din afară sau dintre noi pot să ne privească dis­preţuitor şi să batjocorească dragostea noastră în Hristos faţă de acest unic părinte duhovnicesc al celor ce ne-am născut pentru Dumnezeu prin el…

Cei care au venit în Lucrarea Oastei, dar nu sunt un suflet cu ea, pot să judece dragostea şi recunoştinţa pe care i-o datorăm în Domnul, spunând că am făcut „un idol“ din acest nume şi din acest mormânt! Aceasta nu este decât dovada că toţi acei care vorbesc sau gândesc aşa sunt nişte străini. Străini şi de adevărata dragoste în Hristos şi de Duhul din Care s-a născut, a trăit şi a biruit dulcea noastră frăţietate duhovnicească.

Noi, toţi cei care simţim la fel, să ne strângem inimile şi mai aproape lângă această vatră caldă a dragostei curate şi sfinte. Să ne închegăm într-o sfântă părtăşie, neschimbată şi nedespărţită pe totdeauna, în duhul dulcii dragoste dintâi a Familiei din Hristos, în care ne-am născut prin părintele nostru.

Prigonirile din afară să ne facă mai uniţi între noi, iar uneltirile duhurilor străine să nu ne poată dezbina niciodată.

Pentru aceasta, să ţinem toate învăţăturile întocmai cum ni le-a spus omul lui Dumnezeu, care a fost trimis la noi (I Cor. 11, 2).

Oricine va veni la noi să ne aducă o altfel de învăţătură – deosebită de aceea pe care ne-a adus-o el şi prin care noi am aflat pe Domnul – să fie anatema. Şi să nu aibă nici un urmaş în veac între noi! (Gal. 1, 8-9)

Din jertfă a fost născută această sfântă Lucrare şi în mijlocul prigonitorilor a trăit şi a biruit ea până astăzi. Pentru că la necazuri am fost rânduiţi (Ioan 16, 33; Fapte 9, 16; I Cor. 4, 9; I Tes. 3, 3; II Tim. 3, 12; I Petru 2, 21). Şi prin necazuri şi prigoniri va trebui să-şi împlinească ea solia şi misiunea, ca şi Domnul ei şi ca şi înaintaşii ei – până la venirea Domnului ei.

Oricine va voi s-o scape de la această soartă rânduită ei n-o va putea scăpa, pentru că aşa a fost ea chemată şi rânduită de Hristos. Locul şi chemarea ei se află numai în mijlocul acestei Biserici şi în mijlocul acestui popor, care, mai mult sau mai puţin, vor avea faţă de ea şi în viitor acelaşi fel de purtare ca şi în trecut, până la venirea Zilei lui Hristos. Căci, încă o dată, Dumnezeu a rânduit-o aşa!

Dar şi cei care vor vrea s-o abată de la drumul şi de la locul ei, dinăuntrul sau din afara ei, nu vor putea.

Nici cei care vor căuta s-o nimicească nu vor putea-o nimici. Căci ea este apărată şi păzită de puterea lui Dumnezeu, pentru mântuirea tuturor celor din Biserica noastră şi din neamul nostru care vor vrea să creadă şi să se nască din Dumnezeu (I Petru 1, 5).

Nimeni dintre noi să nu se îndoiască de asta!

E o lege dumnezeiască şi eternă ca tot ce este născut în Hristos din jertfă, udat cu lacrimi şi răscumpărat cu sânge sfânt şi cu suferinţă sfântă să nu poată fi nimicit de nimic şi de nimeni pe lumea asta!

Nimeni dintre noi să nu se îndoiască de asta!

Hristos este Viu şi Hristos este Dumnezeu. Toate lucrurile din Cer şi de pe pământ au fost date în mâinile Lui străpunse şi biruitoare.

În Mâinile Lui puternice şi iubitoare este şi cauza Oastei Sale, la temelia căreia, lângă Jertfa lui Hristos şi alor Săi de prin veacuri, iată acum şi jertfa marelui nostru Părinte Iosif.

Ce garanţie strălucită şi puternică! Ce siguranţă deplină putem avea noi acum şi în veci! Ce curajoşi putem lupta şi ce liniştiţi putem muri!

Izbânda finală va fi a lui Hristos, de partea Căruia suntem noi lângă marii noştri înaintaşi.

La Marea Sărbătoare a Îngerilor Slavei (Evrei 12, 22), vom fi lângă el în răsplătire toţi cei care am fost şi am rămas lângă el în răbdare (II Tim. 2, 12).

Nimeni dintre noi să nu se îndoiască de asta!

De câte ori ne-a spus şi ne-a adeverit aceste lucruri părin­tele nostru şi trimisul lui Dumnezeu!… Acum ne arată în cel mai cutremurător fel cât de mult a crezut şi s-a făcut el una cu aceste adevărate cuvinte ale lui Dumnezeu. De aceea a intrat el cu atâta linişte şi măreţie în veşnica şi strălucita lor răsplătire.

Să-l urmăm şi noi, până la dovada din urmă, şi vom avea şi noi răsplata lui.

Nimeni dintre noi să nu se îndoiască de asta!

Slăvit să fie Domnul!

Traian Dorz, din „Istoria unei jertfe”, vol. II