Când eram la şcoală, dascălul stăruia asupra greşelii lui Ham care a râs de tatăl său. Toată lecţia dascălului se descărca în capul bietului Ham, iar despre beţia lui Noe nimic rău nu se pomenea. Greşeala lui Ham a fost mare, aceasta e adevărat. Dar nici greşeala lui Noe n-a fost mai mică. Izvorul greşelii lui Ham e a se căuta tocmai în vorbele: „şi s-a îmbătat Noe“; pentru că, de nu se îmbăta Noe, nici Ham nu păcătuia. Îndată ce s-a îmbătat Noe, ca dintr-un izvor au început a curge greşelile şi păcatele. Ham a început a râde, iar Noe a început a… blestema. (Citiţi pe larg în Biblie, la Facere 9, 20-28.)

Auzi tu, dragă cititorule… Noe blestemă. Blestemă Noe? De necrezut. Noe, alesul Domnului, s-a apucat să blesteme. Noe, pe care Dumnezeu l-a făcut un al doilea Adam al omenirii, a ajuns să blesteme. Noe, cel scăpat din potop, Noe, cel care s-a rugat atât de frumos când a ieşit din corabia mântuirii, s-a apucat să blesteme? Da, da! Noe blestemă; şi blestemul a ieşit din beţia lui.

Dar urmările beţiei lui Noe nu se opresc numai aici. Căci ce ne spune Biblia mai departe? Blestemul lui Noe l-a făcut pe Ham „slugă fraţilor săi“ şi cu asta s-a spart iubirea şi dragostea dintre fraţi. S-a spart pacea şi buna înţelegere din casa şi familia lui Noe. S-a iscat duşmănie între „slugă“ şi „stăpân“; şi această duşmănie a trecut apoi în toată omenirea, pentru că Biblia spune că urmaşii lui Noe „s-au împărţit peste tot pământul“ şi „din neamurile feciorilor lui Noe s‑au împărţit hotarele neamurilor pe pământ“ (Facere 9, 15 şi 10, 5). Blestemul izvorât din beţia lui Noe a rămas până azi: pofta popoarelor de a se stăpâni şi asupri unele pe altele. Iată, vedeţi, Noe s-a îmbătat o singură dată şi urmările cele rele ale beţiei lui au rămas până azi.

Din beţie izvorăsc şi azi, ca dintr-un izvor spurcat, tot felul de fărădelegi şi păcate: desfrânări, bătăi, omoruri, sudălmi, mânii etc. Câte blesteme nu se fac şi azi din pricina beţiei: blestemă prunc pe tată şi tată pe prunc, soţ pe soţie etc. Beţia sparge şi azi pacea şi buna înţelegere din casele oamenilor. N-are dracul nici o altă slugă atât de harnică şi credincioasă ca băutura şi beţia, cu ajutorul cărora bogată roadă culege pentru împărăţia iadului.

Mântuitorul Iisus Hristos a zis: „Nu vă temeţi  de cei ce omoară trupul, iar sufletul nu-l pot ucide, ci mai ales vă temeţi de cel ce poate să omoare şi sufletul şi să-l arunce în iad“ (Matei 10, 28). Un astfel de duşman, care omoară şi trupul, şi sufletul omului, e alcoolul, băutura, beţia.

Citiri şi tâlcuiri din Biblie : adânciri sufleteşti în Sfintele Scripturi / preot Iosif Trifa. – Sibiu: Oastea Domnului, 2003