Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Nobiliara descendenţã

Nobiliara descendenţã

Nobiliara descendenţã

Mi se întâmplă uneori să am bucuroasa vitalitate a câte unei lecturi cordiale, tonifiante, în care reîntâlnesc înaintaşii, unii cunoscuţi,alţii pe care doar acolo îi descopăr, oameni viguroşi, pentrucare epifaniile erau posibile în orice timp şi în orice loc, mai alesîn spaţii carcerale, când persoane involute, degenerate moral, încercau să le suprime libertatea şi să le curme idealurile, viaţa. Găsesc – aş putea spune frecvent chiar – astfel de nestemate fie în memorialistica de gen, fie în pagini de anchete, urmăriri informative şi penale, păstrate în arhivele statului, fie în nepreţuitele convorbiri cu cei de oarecând, încă lăsaţi vremelnic între noi spreluare-aminte.

Unele dintre aceste note sunt de-a dreptul remarcabile. De pildă, de curând citeam la Petre Pandrea (renumit scriitor, economist, jurist şi avocat în apărerea multor procese cu regimul comunist, pentru a-i scăpa pe oamenii închişi pentru Hristos, fapt pentru care a plătit el însuşi cu ani grei de detenţie) despre un anumit frate ostaş (pe nume Albu) care, închis la Ocnele Mari, a reuşit să readucă în sânul Bisericii-mame pe mulţi dintre iehovişti, baptişti sau alte suflete maladive din punct de vedere duhovnicesc.

Tot la redutabilul avocat am aflat că una din cele mai fervente mişcări duhovniceşti monastice şi nu numai (fenomenul creat în jurul Părintelui Ioan Iovan şi al Vladimireştilor) a fermentat (şi) din impactul pe care Oastea Domnului l-a avut în sufletele credincioşilor de aici. În zona Galaţi, Oastea Domnului luase un avânt extraordinar în anii ei de început. Aşa se face că mulţi dintre călugări şi un număr impresionant de măicuţe ajung la mănăstire în virtutea emulaţiei spirituale aduse de Oaste. Maica Veronica, la vârsta de 13 ani, cunoaşte Oastea Domnului şi se îndrăgosteşte de cântările pe care le aude în sate şi la lucrul câmpului. Fiind orfană, este bătută în mod repetat de mătuşele la care locuia, închisă pentru a nu-i frecventa pe „schismatici”. Lucra toată săptămâna la câmp, cu osârdie şi nădejde, ca măcar la sfârşitul săptămânii să poată ajunge la întâlnirile Oastei. Desculţă, zdrenţuroasă la trup şi suflet, îşi găsea alipirea în Dumnezeu aici, în adunările săteşti, cu nădejdea într-o lume mai bună.

Monahul Valerian Grecu de la Corod (Vrancea) mărturiseşte şi el cum a intrat în mănăstire datorită Oastei Domnului. Apoi, în anii grei de detenţie, îşi găseşte sprijin şi întărire în credinţă, de multe ori, în fraţii ostaşi. A făcut ani grei de puşcărie, în cele mai sinistre centre de detenţie, însă şi acum i-au rămas foarte vii în suflet momentele cereşti petrecute alături de fratele Gh. Precupescu, Jean Neagu etc.

Sunt fraţi care au ajuns în Oastea Domnului în urma „canonului” dat de Părintele Arsenie Boca de a se înrola în această Mişcare. Sunt ierarhi de oarecând şi de azi ai Bisericii Ortodoxe Române care mărturisesc aşezarea lor întru Hristos din matca Oastei Domnului.

Lucrarea Oastei, graţie autenticităţii şi sfinţeniei mărturisitorilor ei, a dat sens unei vieţi vii, unui ferment de un magnetism duhovnicesc de excepţie. Pr. Dumitru Stăniloae remarca undeva că „omul se face pe sine însuşi făcând lucruri”. Fraţii aceştia ai noştri au făcut lucrul lui Dumnezeu, de aceea şi-au făcut din ei înşişi borne de hotar către Împărăţia Cerurilor. Ei au ştiut că nicio libertate din lumea asta, fără demnitate, nu e libertate. Şi că demnitatea, în acest caz, e sinonimul nobiliar pentru Hristos. Aflat în închisoare la Ocnele Mari, generalul Emilian Ionescu îi spune lui Petre Ţuţea, grav bolnav, că e deprimat. Răspunsul gânditorului creştin e de o frumuseţe pilduitoare. Îi spune generalului, bolnav şi el, că nu e deprimat, ci disperat, motivând: „Când eşti deprimat eşti demoralizat, adică ţi-ai pierdut moralul. Eu sunt disperat, fiindcă mă aflu pe liziera morţii. Arcul voinţei mele este permanent încordat. Nu-s demoralizat. Cum pot fi? Aici, zăcem în năpastă şi prigoană cei mai buni fii ai naţiunii, ai unei mari şi nobile naţiuni. Ni s-a făcut onoarea să fim aleşi ca reprezentanţi ai ei. Cum să nu primim această onoare, onoarea de a suferi pentru neam?!”

Din ce Neam ales ne-a rânduit Dumnezeu să ne tragem seva! Să nu ne dovedim pigmei ai unei seminţii măreţe…

Romeo PETRAŞCIUC

din săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”
Anul XXVII, nr. 43 (1071) 17-23 OCTOMBRIE 2016

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *