din vorbirea fratelui Costică Feder
(Sălaşu de Sus)
la adunarea de la Reşiţa – 1974
Dragii noştri, scumpii noştri, iubitele noastre surori şi tineri dragi, să nu daţi prilej nici în şcoală, nici – aşa cum a spus fratele – la serviciu, ca slujba voastră să fie defăimată. Slujba la care te-a chemat Dumnezeu… Poate că tu încă nu-ţi dai seama bine la ce slujbă te-a chemat Dumnezeu! El te-a chemat la mântuire! E o slujbă mare aceasta! Vrea Dumnezeu ca împreună cu tine să clădească ceva, să facă din tine o piatră de diamant în Marea Cunună a Lui în Împărăţia Lui cea Veşnică. E o slujbă destul de mare! Căci pe această piatră sfântă suntem noi şi voi, „fraţi sfinţi care aţi avut parte de chemarea cerească”. Voi nu mai sunteţi şi noi nu mai suntem ai noştri şi nu mai avem numele pe care l-am avut la botez, ci avem numele de piatră. Şi frăţia ta, şi sora, şi eu suntem o piatră din Templul mare al lui Dumnezeu. Dar cum să nu ne punem întrebarea: ce fel de piatră suntem? Pot fi eu o piatră din capul unghiului? Pot fi o piatră pusă acolo să rezeme toată clădirea şi să nu se dărâme? Pot fi eu asta? Sau nu încă? Sau sunt o piatră rotundă, care nicăieri nu-şi află loc? Sau sunt moale, nisipoasă, care de îndată mă sfărâm? Necazuri, îndoieli, ispite mă dărâmă şi mâine nu mă mai vezi în clădirea aceasta binecuvântată a lui Dumnezeu…
Fraţii noştri dragi, surorile noastre scumpe, am avea aşa de multe de spus şi dragostea ne împinge să spunem aşa de mult, dar nu numai să vă spunem, ci, cu ajutorul şi părtăşia sfântă în Hristos, cu toţii să ajungem împlinitori pe deplin ai Cuvântului lui Dumnezeu. Dar ne mărginim astăzi aici şi aş vrea să mai amintesc o dată „că Dumnezeu va să dea întristare celor ce vă întristează”, în loc să dea odihnă. Şi „într-o flacără de foc să pedepsească pe cei ce n-ascultă de Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos.” Trebuie să ne bucurăm, dar tremurând. Avem un Dumnezeu plin de bunătate, dar şi de severitate, drept şi gelos.
Ai făcut un legământ cu soţia ta (observ că majoritatea suntem căsătoriţi aici). În jugul acesta al vieţii, numai fericit ai trăit? Ba chiar poate mai mult ai avut de suferit, dar nu te-ai despărţit din pricina aceasta, ci ai pus umăr la umăr şi ai dus căsnicia. Ai avut un moment de fericire în clipele tinereţii şi apoi au venit greutăţi, şi apoi au venit copiii, şi-apoi a venit boala în unul şi-n celălalt. A fost greu şi celălalt a dus lipsa, dar nu s-au despărţit oamenii credincioşi, până la moarte. Dacă am făcut un legământ cu Hristos – cu Acela Care este mai mult decât soţia sau soţul – e Dumnezeu în noi. Nădejdea slavei, aşa cum ne arată Cuvântul lui Dumnezeu.
Fraţilor, să nu cădem de oboseală atunci când trecem prin încercări sau greşeli, aşa cum zice Sfântul Apostol Pavel: „Eu n-am ajuns la ţintă, dar alerg.” N-am ajuns desăvârşit, dar mă lupt. De o mie de ori să cad, nu e nimic, că aşa se spune: Cine cade şi să nu se mai scoale? Cine-şi lasă trupul în mocirlă când cade? Chiar dacă e mort de beat, mormăind în mocirlă, dar tot dă să se scoale. Parcă nu ştie nimic, dar tot ştie că nu e bine să doarmă în mocirlă.
Deci, fraţii noştri dragi, nimeni să nu descurajeze, dar nici nimeni să nu-şi permită a stărui în greşeală, ci să părăsească greşeala. A stărui e o stare grozav de periculoasă! Nu numai pentru noi, oricare am fi, ci este o stare care frânează Lucrarea lui Dumnezeu. N-aţi observat? Când vorbeşti câte unuia despre mântuire şi se duc la el acasă câţiva fraţi şi câteva surori, el răspunde: „Lăsaţi-mă cu pocăinţa voastră, că am văzut eu, că am auzit eu cine sunteţi voi, că mi-a spus cutare şi cutare…” Dacă are dreptate, nu e numai un rău al căderii şi al abaterii tale, ci tu frânezi dezvoltarea şi creşterea lui Hristos din alţii. Vedeţi? Femeia lui Lot n-a rămas nici în cetate, dar n-a ajuns nici la adăpost, ci ea a rămas pierdută pe drum. Ea a frânat lucrarea lui Dumnezeu… Avea de ales între mântuire şi pierzare… Dar ea a frânat mântuirea şi a ales pierzarea; a frânat şi a rămas stâncă de piatră, stâncă de aducere aminte pentru oricare dintre noi.
Domnul să ne binecuvânteze! Suntem aşa de fericiţi pentru aceste clipe, dar am dori, aşa cum zice Cuvântul, întorcându-ne înapoi, să putem duce veşti bune de la fraţii noştri la fraţii noştri dragi, despre tot ce Dumnezeu a lucrat şi va lucra în noi până la sfârşit. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 1
