11. Un om viu, o fiinţă vie, merge.
Numai un om mort nu merge,
ci trebuie să fie mereu dus şi purtat.
Şi tu, dacă eşti un suflet viu în lucrarea Domnului, trebuie să ştii că Hristos îţi porunceşte: Vino după Mine!
Şi trebuie să mergi.
Vino, nu aştepta să te tot tragă mereu,
să te tot târască mereu,
să fii tot împins mereu de la spate de alţii
sau tras din faţă de ai tăi.
Vino şi umblă cu picioarele credinţei tale. Nu aştepta să te tot poarte alţii cu braţele lor
sau cu patul,
sau cu punga,
sau cu darurile,
sau cu munca lor…
Păşeşte tu cu picioarele tale după Hristos şi după fraţi.
12. Domnul Iisus munceşte neîncetat să-i tot scoale pe unii de prin gropi,
de prin căderi şi murdării,
să-i tot spele şi să-i tot tragă după El,
să-i tot ţină, să-i tot îndemne şi să-i tot înduplece mereu.
În atâtea locuri, doi sau trei lucrători buni se chinuiesc neîncetat şi îşi scot sufletul, muncindu-se să-i ţină pe picioare pe toţi ceilalţi.
Să-i poarte pe braţe sau să-i tragă şi să-i împingă înainte pe urmele Domnului Iisus.
Şi adesea, aceste câteva suflete luptătoare sunt niş¬te bie¬te surori care, doar prin jertfă, prin post şi prin rugăciune, trebuie să facă, cu multe greutăţi, ceea ce alţii ar avea datoria să facă cu voioşie şi cu putere.
Şi ar putea face cu uşurinţă, numai nu vor.
Ce dureroasă primejdie este aceasta şi ce mare pagubă este pentru toţi!
Unele suflete, după ani de zile de la naşterea lor din nou, nu se pot ridica nici acum de jos,
nu pot merge pe picioarele lor duhovniceşti.
Aceştia sunt născuţi bolnavi,
ori s-au îmbolnăvit grav îndată după naşterea lor.
Alţii, câteva zile au avut un mers frumos, dar nu după multă vreme au căzut în vreo cursă. Şi parcă şi-au rupt amândouă picioarele, aşa nu se mai vindecă.
Tu mergi hotărât şi harnic după Domnul şi după fraţi!
Atunci se va vedea că eşti sănătos.
13. Oamenii care îşi câştigă pâinea lor printr-o muncă ce depinde direct de Dumnezeu, fără o mijlocire străină, totdeauna au fost credincioşi.
Munca pescarilor, a păstorilor sau a plugarilor este o astfel de muncă.
Pescarul îşi pregăteşte uneltele şi barca lui, apoi se uită în sus:
dacă Dumnezeu îi va da cer senin şi apă liniştită, el pleacă, lucrează, asudă, strânge şi are ce să aducă acasă, la familia sa.
Dacă Dumnezeu nu-i dă acestea, el aşteaptă flămând.
Păstorul îşi pregăteşte turma – şi se uită în sus:
dacă Dumnezeu dă ploaie şi soare, iarba va creşte şi turma lui va avea păşune, iar el pâine.
Dacă Dumnezeu nu-i dă acestea, el va tânji şi va răbda.
Plugarul îşi pune sămânţa în pământ, apoi se uită şi el tot în sus…
dacă Dumnezeu îi binecuvântează şi lui ogorul cu vreme de belşug, are şi el.
Dacă nu, va duce lipsă şi el ca şi ceilalţi.
Ce minunată este o astfel de legătură cu Dumnezeu, împletită din cereri şi mulţumiri!
14. Cerul începe imediat deasupra capului nostru.
Deci Dumnezeul nostru Care este în cer este imediat lângă noi.
El nu este un Dumnezeu izolat de noi, depărtat, des¬părţit prin ceva, ci este chiar aici,
gata să ne asculte,
gata să ne dea,
gata să ne ajute,
gata să ne apere.
Când cerul nostru nu este acoperit,
când deasupra capului nostru noi n-avem un tavan gros între noi şi Dumnezeu,
când noi avem un cer liber, atunci între noi şi Dum¬nezeul nostru nu-i nici un fel de zid despărţitor…
Ce fericiţi mergem atunci noi spre El,
şi vine El spre noi!
15. Îndată ce s-a pus între noi şi Dumnezeu tavanul afumat,
noi n-am mai cerut
şi n-am mai aşteptat pâinea
de la Dumnezeu, Stăpânul Ceresc,
ci am început să cerem şi să aşteptăm pâinea noastră de la un alt stăpân, ca noi.
Câştigul nostru nu mai depindea de un Dumnezeu, ci de un om.
Şi atunci omul a început să ia locul lui Dumnezeu în viaţa omenirii.
Iar pentru că omul nu dă aşa cum dă Dumnezeu, ci pretinde,
pâinea a trebuit mereu cerută cu sânge
şi păstrată cu lupte.
Atunci locul rugăciunii l-au luat protestele,
locul meditaţiei – agitaţia,
locul seninului – fumul.
16. Din pricina oamenilor cu nume cinstite de Dum¬nezeu, cinstit este şi numele cetăţii lor;
el a rămas neuitat şi nemuritor ca ei.
O, de am şti noi să preţuim cu adevărat valoarea marilor oameni aleşi şi scumpi înaintea lui Dumnezeu, pentru a le urma credinţa şi pentru a le imita faptele,
spre a ne învrednici şi noi, toţi concetăţenii lor, de aceeaşi răsplată ca şi ei, care au trăit sau mai trăiesc încă printre noi!
Dar ce mici sunt totdeauna contemporanii adevăraţilor oameni mari!
17. Poate şi tu alergi, cercetezi, umbli şi întrebi, să L afli pe Iisus.
Bagă de seamă că în lume sunt mulţi hristoşi (Ma¬tei 24, 24)
şi sunt mulţi iisuşi,
multe duhuri
şi multe evanghelii (II Cor. 11, 4; Gal. 1, 8-9).
Dar numai un singur Hristos este cel Adevărat (Apoc. 3, 7),
Cel despre care au vestit proorocii.
Şi numai un singur Duh. Şi numai o singură Evanghelie.
Află-le pe acestea!
Traian Dorz, din “Piatra Scumpã”
