În zilele acestea de bucurie duhovnicească, în care creştinătatea slăveşte Învierea din morţi a Domnului, se cuvine să ne aplecăm cu toată evlavia la suferinţele Lui din ultimele zile din viaţa pământească, exprimate atât de frumos de slujbele bisericeşti din Săptămâna Patimilor. Atât Cuvântul Domnului din sfintele Evanghelii, cât şi cântările specifice, unite cu rugăciunea şi postul, ne conduc către acea stare duhovnicească în care conştientizăm că toate au fost asumate şi plătite de Domnul pentru mântuirea noastă.
Vinovăţia omului arătată în vremea aceea de oamenii care-L huleau şi strigau: „Răstigneşte-L, Răstigneşte-L!”, de Iuda trădătorul şi de Petru care s-a lepădat, ne conduce la starea nevrednică de astăzi din pricina păcatelor făcute cu uşurinţă chiar de cei ce ne numim „credincioşi”. Fratele Traian Dorz ne cheamă în Săptămâna Luminată prin scrierea sa: „Primăvara – cea mai dulce petrecere duhovnicească de Paşti”, să medităm mai adânc la Patimile Domnului şi repetă apăsat îndemnul: „În Ziua Bucuriei,să mergem tot Calvarul / Alăturea de Domnul ce suferă tăcut, / Să ştim ce mare-i preţul şi ce cumplit amarul / Plătit în locul nostru, păcatul ce-am făcut”. Aceasta trebuie să fie starea noastră în această Săptămână Luminată. Să punem hotar păcatelor, patimilor şi vorbelor deşarte, ca să nu-L mai răstignim încă o dată pe Domnul.
Incercările din ultimele săptămâni prin care trecem acum, cauzate de virusul ucigaş prezent încă în ţara noastră, ne face să ne aducem aminte de întâmplarea din Vechiul Testament când poporul evreu a fost pedepsit pentru neascultare prin şerpii veninoşi. Scăparea lor a fost privirea ţintită spre şarpele de aramă înălţat pe o prăjină.
Acum Hristos este scăparea noastră. Privirea ţintă la El, Cel care aduce mântuire. Dacă nici astăzi nu ne apropiem de Domnul, mâine poate fi prea târziu. Acum vedem mai mult ca oricând dragostea lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. „Statul acasă” poate fi de folos dacă privim mai mult spre noi înşine, constatând toate neregulile din viaţă şi astfel ducându-ne spre o nouă hotărâre de a trăi restul vieţii cu Domnul. Moartea noastră trebuie să se asemene cu moartea seminţei de grâu care nu aduce viaţă dacă nu moare. Aşa şi noi, dacă nu murimpăcatului, nu înviem cu Hristos.
Hrsitos a înviat!
Pr. Iosif ANDRONIC
