O, iată, vine seara, e părul tău cărunt
şi-ţi tremură piciorul, cu pas tot mai mărunt.
Ţi se-ngustează palma hotarului văzut,
se-mpuţinează stropul firavului tău lut.
Şi-ţi cade tot mai groasă perdea peste-amintiri…
Un alt fel de-a-nţelege să-ţi pui peste priviri.
Un alt fel de iubire să-ţi creşti de pe ruini,
un alt fel de-a-i cunoaşte pe-ai tăi şi pe străini.
Cu alt fel de regrete priveşte spre trecut,
c-o altă preţuire spre ce-i necunoscut.
C-o altfel de dorinţă spre tot ce n-ai atins,
corabia-ţi porneşte, iar largu-i necuprins.
Şi-ţi stă Neprevăzutul în drumul tău cât vezi.
– O, iată, vine seara, şi unde-ai să noptezi?
Traian Dorz, din “Hristos – Învăţătorul nostru”
