O, Izsuse Dulce, Dulcele meu Domn
ziua treaz şi noaptea suspinând în somn
sufletul meu cheamã Chipul Tãu Cel Blând
ziua treaz Iisuse, noaptea suspinând.
Fermecat de dorul Dulcelui Tãu Chip
pe-a chemãrii drumuri sufletu-mi risip
şi-n potop de lacrimi inima mi-o ard
sã-Ţi aduc mireasma mirului de nard.
Pe-al Tãu drum în calea pasului curat
crinii cei mai albi şi scumpi i-am presãrat
şi de-atâţia ani de seri şi dimineţi
Te aştept, aştept – şi nu Te mai arãţi!
O, Doritul meu, o Nume Minunat
nu-i de-ajuns suspinul cât am suspinat
nu ajunge oare plânsul cât am plâns
de nu-mi stâmperi încã dorul cel nestâns?
Nu-s destul de-aprinse-a dragostei dorinţi
ori nu sunt destule lacrime fierbinţi
ori nu-i îndestul de arsã inima
de mai poţi sã-ntârzii şi mai poţi tãcea?
Nu-s destul de albi ai sufletului crini
ori acei ce-aşteaptã-atâta-s de puţini
cã a lor chemãri şi lacrimi nu ajung
de Ţi-e drumul parcã zi de zi mai lung?
O, Iisuse Dulce, Nume Minunat
rugãciunea mea Te cheamã ne-ncetat
ziua treaz iar noaptea suspinând în somn
o Iisuse Dulce, Dulcele meu Domn!
Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”