,,Dumnezeu îmi este martor” (Rom. 1, 9), – că cele ce voiu vorbi mai la vale, – sincere- din inimă sunt toate.
Noi cetitorii sârguincioşi şi râvnitori ai foii – ,,Isus Biruitorul” – ne desfătăm acum.
O, Doamne, Doamne! Cât belşug de hrană pentru sufletul nostru este în foaia aceasta. Belşug de bucurie, belşug de mângâiere, de nădejde – mântuire pentru suflet! Priveşti, citeşti,– şi te uimeşti! Ea ne aduce un lanţ necurmat de bucurii duhovniceşti…
Dar… restul de literatură al Oastei!… Nici n-ai cuvinte pentru toate,- cum să preamărești pe Domnul şi pe omul Lui – pentru asemenea comoară fără preţ – comoară nemaivăzută şi neauzitä în Biserica şi Țara noastră.
Părinte Iosif, dragul şi scumpul meu! Al nostru, al tuturora. – Uriașa muncă o duci pe spatele Sf. Tale, pe spatele cel gârbovit de atâtea suferințe, prin care treci, muncind – pentru sufletul aproapelui… Dar, nu eu să-ți spun, că prin aceasta împlineşti toată Evanghelia lui Hristos (loan 15, 13).
Părinte dulce… şi neuitat!…- Domnul să-ți înmulțească anii, – ca să aprinzi întregul candelabru al Bisericii Române. – Cu lumini line, sclipitoare, cum sunt stelele pe cer. Să mai dai încă odoare scumpe de cărţi pentru visteria ,,Oastei Domnului”. Care va trăi… și va birui!… – Îmi readuc aminte – cum îmi spuneai în anul 1931- când eu într-o zi stăteam lângă patul suferințelor Sf. Tale, la Geoagiu: ,,Eu nu țin numaidecât la viața mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea și slujba, pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu” (Fapt. Ap. 20, 24). Şi… o, minune! – Domnul a auzit suspinul inimii Sf. Tale, – şi te-a adus până și la pragul anului acesta. Ca să mai vesteşti Evanghelia lui Dumnezeu.
Părinte dragă şi iubit! Noi nu Te vom părăsi pe calea Golgotei, pe care mergi, ci îți vom şterge sudorile ca Veronica, şi îți vom ajuta a duce crucea ca Simon Chirineanu. Și noi… -vrem să avem parte de Evanghelia lut Hristos!…
Să ştii, părinte Iosif, – că această declarație publică, şi cu mărturia Domnului o fac, fiind îndatorat şi de testamentul sfânt al soției mele scumpe…, neuitate…- Care, când o întrebam în tulburarea şi mâhnirea sufletului meu – peste măsură,- ce-am să fac eu, scumpa mea…,- fără de tine” !!!… mângâios îmi răspundea: …Ai să faci bine!… – Ai să te duci la păr. Trifa,- să-l ajuți… Sau la mănăstire”… O, câtă duioşie și dragoste avea soția mea pentru scrisul minunat, luminos poleit cu Duhul sfânt al Sf. Tale! Şi al altora.
Şi…- iată, scumpul meu- eu îmi aleg, – să-ți fiu de-aici – o umilă Veronica- și un Simon Chirinean. Dorința sfântă şi a soției mele rămâne ca o sfințenie pentru mine- până la mormânt…
Cea mai mare mângâiere pentru mine a rămas – după plecarea soţiei mele dintru aceste pământeşti,- că ea a plecat -în cunoştinţa ,,Oastei Domnului” – Cuvântului lul Dumnezeu. Deci „Oastea Domnului” îmi este atât de scumpă, ca şi soţia mea. Şi… pentru „Oastea Domnului” eu sunt gata oricând să-mi pun şi sufletul şi viaţa. Să merg și la răstignire, și la dezbrăcare (caterisire) – de la oameni (căci Biserica n-ar putea să mă caterisească, pentru că eu vreau să fiu „mădular al Bisericii- cinstit” din teologie). Căci aş merge pentru Isus. – Şi ce fericire mai mare pentru mine ar putea să fie ?!..
Deci, – primeşte, scumpul meu Părinte Iosif, – pe jertfelnicul Oastei Domnului Isus-Biruitorul şi ai mei ,,doi bănuți” de ajutor – smeriți, umili, sărăcăcioși, – dar din tot sufletul meu! (,,Văduva săracă” Marcu 12, 41-44), – ca să ajungă- şi la tronul Domnului!..
Iubiţii mei frați ostaşi de pretutindeni !… – La lupta Domnulut toți înainte!… Şi fiecare, – cu jertfa cea plăcută, ce se cere, – pe acest frumos altar al Oastei! Amin.
Preot Vladimir Popovici, ostaș-Basarabia.
Isus Biruitorul, Nr.06, anul 1936
* * *
Duioasa scrisoare a unui fr. ostaş ucrainean în legătură cu articolul părintelui Vladimir: „O moarte, un mormânt, un legământ”.
Articolul părintelui nostru drag, Vladimir: ,,O moarte, un mormânt, un legământ”, din numărul 6 al foii – precum era de aşteptat – a făcut un mare răsunet în lumea ostaşilor. Au plâns toți frații pe marginea acelor zguduitoare rânduri. Din toate părțile am primit aici la redacție, scrisori de la frați, cari spun că au stropit cu lacrimile lor acele neuitate rânduri. Din multele scrisori, dăm mai jos câteva rânduri luate din scrisoarea unui frate ostaş ucrainean.
Cucernice părinte Trifa!
Cetind eu articolul părintelui Vladimir Popovici dela Glingeni, din foaia Isus Biruitorul No. 6 «O moarte, un mormânt şi un legământ«, n-am putut să mă stăpânesc de lacrimi şi am udat din belşug. De ce? ce am eu cu sfinția Sa? El e preot, iar eu sunt un biet țăran. El are şcoală mare eu n-am nici o clasă primară. El e român, eu sunt ucrainian, şi după trup nu-l cunosc, nu l-am văzut şi nici sfinția Sa pe mine. Deci ce legătură poate să fie între noi? Legătura Golgotei, legătura lui Isus cel răstignit, şi pentru această legătură nu este: ludeu nici Elin, nici schit, nici varvar, nici rob, nici slobod, ci toți din corpul lui Hristos fac parte şi frați suntem în El.
Unul din aceşti membrii paralizat de duhul lumei sunt eu, şi rog pe bunul doctor Isus Hristos să mă vindece ca să poată circula şi prin mine ,,sângele” ca să trăiesc, şi la parola părintelui Vladimir: o moarte, un mormânt şi un legământ, să dau, răspuns: Un Dumnezeu, un Fiu al lui Dumnezeu Isus Hristos, o Jertfă pe crucea de pe dealul Golgotei, o credință; speranță speranța, şi iubire.
Iată: unirea, viață veşnică, minunea minunilor.
Slăvit să fie Domnul Isus Biruitorul.
Anton Eliniuc Com. Glodeni, jud. Bălți
Isus Biruitorul, Nr.13, anul 1936
