Am cu Hristos un legământ
şi nimeni nu mi-l poate frânge,
născut din plâns, crescut în cânt,
pecetluit în foc şi-n sânge.
Am cu Hristos un legământ
chiar decât sufletul mai sfânt,
un legământ am cu Iisus
chiar decât viaţa mai presus.
Pe nume-l port, pe chip mi-e scris,
în trup îl ard, în duh m-apasă,
el mi-e cuvânt şi gând, şi vis,
şi-avut, şi dragoste, şi casă.
Nu-i prieten pe pământ să-mi ia
povara lui de peste mine,
cât m-ar iubi şi cât mi-ar vrea,
ea-ncătuşat şi rob mă ţine
Şi nu-i vrăjmaş, oricât de-avar,
să-mi ia lumina lui din zare,
ea-mi este dor şi cer, şi far,
şi cinstea mea nemuritoare.
Nimic nu-l poate-ntuneca,
nimic nu-i poate da lumină,
nici chinui, nici mângâia
decât o vină – sau ne-vină.
Am cu Hristos un legământ
mai lung decât o veşnicie,
nu-i chin, ori har,
nici plâns, ori cânt
mai greu ori mai uşor să-mi fie!
TRAIAN DORZ din ”Cântări Nemuritoare”, ediţia a II-a Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014