O, nu priveliştea-i schimbatã
ci ochii tãi au azi puteri
şi vãd mai mult ca altãdatã
cât nu puteau cuprinde ieri!
Aceleaşi vremi, aceiaşi oameni,
ca ieri sînt şi-astãzi tot aşa
tu eşti acel ce nu mai semeni
tu eşti schimbat şi faşa ta!
Azi ţi-s privirile mai sfinte
ţi-s mai curate ca-n trecut
– şi vãd ce nu vedeau nainte
ştiu ce nainte n-au ştiut.
De-a lor luminã te pãtrunde
iar nu de ochii cei trupeşti
cã miez e ceea ce s-ascunde
dar coajã-i ceea ce priveşti!
Traian Dorz, din ”Cântarea anilor”
