O, nu-ţi fie teamă de ziua de mâine,
că ziua, ea însăşi, de ea va-ngriji;
primeşte-ţi merindea de apă şi pâine
din Mâna Aceea ce-ţi dă înc-o zi.
O, nu-ţi fie teamă de iarna geroasă,
ci fie-ţi credinţa cu mult mai de preţ.
Acel ce-are grijă ca iarba să iasă
purta-va de grijă nici tu să nu-ngheţi.
O, nu-ţi fie teamă de sfânta Lucrare
că ea va fi-nfrântă de cruci şi de spini;
Acel ce-a făcut-o, Acel care-o are,
va şti s-o păzească de colţii haini.
O, nu-ţi fie teamă de moarte vreodată,
tu, cel care-n slujba Vieţii te-ai pus,
Minunea va face lumină de-odată –
e viu, şi puternic, şi veşnic Iisus!…
Piatra scumpă / Traian Dorz. – Ed. a 2-a. – Sibiu : Oastea Domnului, 2014