Cu-atâta largă dărnicie
mi-ai dat mereu, mi-ai dat, Iisus,
din nesfârşita-Ţi bogăţie
atâtea daruri mi-ai adus!
Mi-ai revărsat, că nu-i măsură
să le cunoască-ntregul preţ,
cu bogăţia lor umplură
cuprinsu-ntregii mele vieţi.
Şi-azi parcă-mi prea apasă duhul
şi zarea parcă prea mi-o-nchid,
că prea-mi împiedică urcuşul,
ca o povară, ca un zid…
Şi-un gând îndurerat îmi vine:
– aceste-mbelşugări de har
pun între mine şi-ntre Tine
un nor, un zid, un stăvilar,
De nu Te văd ca altădată,
nici glasul nu Ţi-l mai aud,
cu inima înfiorată
şi cu obraz de lacrimi ud…
O, ia-mi aceste daruri, ia-le,
Iisuse, iarăşi dintre noi,
să merg uşor din nou pe cale,
să fiu sărac – dar amândoi.
Cântarea Cântărilor mele / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006
