Mărturii Meditaţii

O POSIBILĂ ÎNDREPTARE (III)

Hrana simplă, naturală şi bine echilibrată a trupului este la fel de importantă ca şi rugăciunea zilnică pentru suflet, mai ales în timpul copilăriei. Se amăgesc acei părinţi care au încredinţarea că pruncii lor vor fi cu atât mai inteligenţi şi mai frumoşi cu cât mănâncă mai mul­tă carne, sucuri şi dulciuri provenite din complicata industrie alimentară. Mai ales ciocolata şi sucurile care conţin substanţe de natură excitantă influenţează periculos dezvoltarea organismului prin acele dereglări neaşteptate şi ireversibile despre care am amintit în paginile anterioare.

Nu recomandăm înlăturarea definitivă a dulciurilor din alimentaţia copiilor; nici nu afirmăm că ar fi o nenorocire consumarea unei bucăţi de ciocolată aşa, din când în când; ci atragem atenţia doar asupra unor abuzuri care n-aduc decât rău şi amărăciune.

Caloriile necesare dezvoltării armonioase a pruncilor noştri pot fi înlocuite cu deplină eficienţă din mulţimea fructelor noastre naturale pe carele avem pe rând, de-a lungul anului (căpşuni, cireşe, afine, vişine, zmeură, caise, pepeni, struguri, piersici, mere, pere, prune, nuci sau cele de import: portocale, banane, mandarine).

Diversele băuturi răcoritoare de provenienţă industrială ce au doar componente chimice, cofeină şi conservanţi, generatoare de obezitate şi boală, pot fi schimbate cu sucuri naturale de roşii, morcovi şi fructe sau chiar cu un amestec simplu de apă cu miere de albine.

Cercetări zootehnice recente au constatat că în timp ce este sacrificat şi se zvârcoleşte de durere, corpul animalelor produce nişte toxine care nu se scurg odată cu sângele, ci rămân în muşchi şi organe, de unde ajung în stomacul nostru. Drept aceea, carnea, ca aliment dăunător, şi mezelurile (în care intră condimente cu efect excitant) ar trebui măcar reduse din hrana copiilor.

Cât despre băuturile alcoolice, nici nu mai poate fi vorba – acestea fiind de-a dreptul primejdioase.

Dacă hrana zilnică a sufletului rămâne credinţa, rugăciunea şi faptele bune, iar  hrana trupului este cumpătată, simplă şi naturală, atunci cu certitudine că şi dezvoltarea pruncului va fi armonioasă şi între hotarele normalităţii.

va urma

Pedeapsa neascultării sau Păcatul strămoşesc oglindit în stihia plăcerii sexuale / prof. Ion Lazăr. – Sibiu : Oastea Domnului, 2009

Lasă un răspuns