O, Sfânt Cântec vino
spre Cer sã alergãm
ia-mi duhul și mâna
și hai sã zburãm.
Mã nalțã cu tine
mai sus și mai sus
pe norul luminii
rãmas de Iisus.
Spre forma cereascã
în care doresc
sã cânt bucuria
pe care-o trãiesc…
– E-atâta luminã
pe unde plutim
Iisuse, Iisuse
ce haruri trãim!
Mai sus, mai departe
hai imnule sfânt
spre veșnica formã
a altui cuvânt.
Spre-a Slavei izvoare
din care s-adun
cleștarul luminii
în care s-o pun.
Și du-mã Sfânt Cântec
la starea de har
în care-Adevãrul
e fãrã hotar.
Și lasã-mã unde
voi ști c-am gãsit
iubirea deplinã
și fãrã sfârșit.
Traian Dorz,
din ”Cântarea Cântãrilor mele”
