Dumnezeu I-a scos cuvintele rele din gură şi I-a pus în schimb, în inimă, Cuvântul Său. La „Oameni şi Istorii” ascultăm mărturia lui Iosif Pop din Cluj-Napoca.
– Slăvit să fie Domnul !
– În veci amin!
– Să-mi spuneţi cum vă numiţi.
– Pop Iosif.
Când v-aţi născut şi unde?
M-am născut în comuna Recea-Cristur, în anul 1925, în 15 decembrie.
Spuneţi-mi o întâmplare din copilăria dumneavoastră.
Întâmplări au fost multe. Odată am venit de la Recea la Cluj cu un camion. Am stat pe camion, sus… În comuna Pâglişa – a fost gheaţă, s-a scuturat maşina – am căzut de pe maşină. Maşina s-a dus şi eu am rămas acolo. Am văzut mâna lui Dumnezeu… Nici nu m-am lovit, nici nu m-a călcat maşina, nici nu au ştiut oamenii aceea [de mine]. M-am întors pe jos şi am întâlnit altă maşină care mergea tot acolo unde trebuia să ajung eu. M-am suit pe aceea şi am ajuns în Cluj. Când m-a văzut şoferul de la cealaltă maşină s-a bucurat că sunt pe picioare şi că nu mi s-a întâmplat nimic. De felul acesta au fost mai multe întâmplări.
De exemplu: venirea mea în Cluj nu a fost că am vrut sau că am căutat serviciu în Cluj… Nu. Eram în sat, cioban la oi. Era primăvara pe la Duminica Floriilor. Era tare slabă plata şi aveam familie grea. Aveam patru copii şi eram numai singur de lucru. N-aveam în casă pe nimeni. Părinţii mei muriseră. Atunci m-am rugat Domnului. Am cerut să [mă ajute]. În Duminica Floriilor a trimis Dumnezeu din Cluj un om, în Recea, să aducă un om la Gospodărie la oi. Omul la care a fost trimis acel om nu a putut veni. A venit la mine, am discutat cu el, mi-a spus care e situaţia… I-am spus: „Măi, omule!” „Eu nu îţi spun nici că vin, nici că nu vin.” „Eu sunt angajat… Trebuie să mă înţeleg cu oamenii.” „Dacă mă lasă, pe luni, marţi, vin.” Aşa am făcut şi m-au lăsat. Şi am venit pentru un an de zile. Până astăzi nu m-am întors şi nici nu mă întorc niciodată. Aşa am ajuns în Cluj. Am fost bine văzut de conducerea [gospodăriei]. Aveau o mie de oi. Mi-au dat mie răspunderea şi îngrijirea lor. Mi-au dat încă patru oameni cu care am lucrat nouă ani. Dumnezeu a fost cu mine. Toată conducerea, orice ar fi vrut să facă la oi, nu făcea până mă întreba pe mine. Am fost foarte bine primit. Am socotit că e mâna lui Dumnezeu. Doar şi eu am fost ca toţi oamenii, dar am avut cuvânt înaintea lor, oricând.
– Unde se întâmpla asta? Lângă Cluj, undeva, nu?
– La Gospodăria Înfrăţirea, aici în Cluj.
Cum v-aţi apropiat de Dumnezeu?
Nu l-am căutat. Am fost „om lumesc”, în toată firea. Era iarna, în anul 1954. Căram gunoi cu bivolii. Încă nu eram în colectiv. Duceam cu sania, gunoiul. Într-o seară când am venit acasă de la câmp, la mine în casă erau nişte fraţi. Soţia mea mergea la adunare, vara.
– Ce fel de adunare ?
– Adunarea Oastei Domnului.
Au venit la noi. Când am intrat, am auzit cântări la mine în casă. Am isprăvit cu animalele şi m-am dus [şi eu]. M-am aşezat pe un scaun lângă masă şi am cântat şi eu. De cântat, cântam bine. Stând pe scaun, lângă masă, erau cărţi pe masă. Am luat o carte de pe masă şi am citit. Cartea era „600 istorioare religioase” a părintelui Iosif Trifa. Am deschis-o şi am început să citesc unde s-a deschis. Şi scria acolo că un ofiţer, după ce a încorporat recruţii în armată, a adunat batalionul şi a întrebat dacă este cineva rotar. A ieşit un om. Ofiţerul l-a întrebat: „Cunoşti bine meseria de rotar?” „Domnule căpitan, eu nu cunosc meseria de rotar.” „Pe mine mă cheamă Rotar”. După aceea scrie: „Iubite, cititorule,” – şi asta am luat-o direct, eu citeam – „tu cunoşti meseria de creştin?” Atunci am spus: „Nu.” Şi m-am văzut pierdut. Am văzut că starea vieţii mele nu corespunde… Eu nu citisem în Biblie niciodată. Nu ştiam ce e Biblia. Ştiam că este Biblie, dar nu am citit. Naşul meu stătea lângă mine şi avea Biblie. I-am zis să mi-o dea, să o citesc. Îmi luasem notiţe cum vorbeau ei, fraţii, vreo patru, cinci fraţi au fost. Am căutat în Biblie ca un om care pune prima dată mâna pe o carte. N-am înţeles mare lucru. Şi a fost o adunare la vreo săptămână. M-am dus la adunare şi atunci am făcut legământ. Din momentul acela, Dumnezeu şi-a îndeplinit făgăduinţele Lui faţă de mine. Acolo, în Cuvântul Domnului scrie: „Iată legământul
pe care Îl voi face Eu cu ei în zilele acelea. Voi scrie în inima lor cuvintele Mele. Le voi pune în inimă dragostea. Nu-mi voi mai aduce aminte de greşelile şi de fărădelegile lor.” Eu am crezut. Şi aşa a făcut Domnul. Din momentul acela – eu înjuram şi vorbeam [urât] – aşa mi le-a luat Domnul ca o negură
şi le-a dus şi le-a aruncat în marea uitării. Mie, de atunci nici prin cap nu mi-a trecut să blestem o oaie,
să zic să o mănânce câinii sau nu ştiu ce, cum e obiceiul. Nimic nu mi-a mai venit şi mulţumesc Domnului că de atunci sunt aproape şaptezeci de ani.
Cum s-a întâmplat schimbarea aceasta? De unde?
De la Domnul. De nicăieri nu a putut veni… Eu după tot cuvântul spuneam una rea. Aşa mi le-a luat Domnul şi aşa am rămas şi aşa am trăit şi aşa rămân până la capăt. În timpul vieţii dumneavoastră, lungi, aţi experimentat vreo minune a lui Dumnezeu? Nu a fost asta minunea lui Dumnezeu
[când eu] ca Domnul să-mi dăruiască un loc de muncă să-mi pot întreţine familia? M-a adus
şi m-a pus în Cluj pentru un an. Şi de atunci au trecut cincizeci şi cinci de ani şi în plus de aceasta,
orice am cerut prin rugăciune de la Domnul, dacă am aşteptat cu răbdare, Domnul mi-a răspuns şi a fost cu mine. Minunea împlinirii rugăciunilor… Da.
Ce v-a făcut să rămâneţi credincios până la anii aceştia?
M-a făcut Domnul să fiu credincios pentru că tot ce a spus a fost adevăr. Domnul Iisus a zis:
„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. M-am gândit: „dacă eu citesc Cuvântul Domnului, eu trebuie să accept şi dacă cred ce spune atunci pot merge bine”. Cine Îl are pe Fiul lui Dumnezeu are viaţa, cine nu Îl are nu o va vedea, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste oamenii care nu cred Cuvântul lui Dumnezeu. Eu m-am păzit să mă abat de la ceea ce am citit. Cuvântul lui Dumnezeu pentru mine
a fost şi este viaţă şi pâine şi tot ce trebuie. Nu trece zi să nu citesc două sau trei capitole. A fost an în care am citit Biblia de şapte ori din scoarţă în scoarţă. Prima dată când mă trezesc citesc Biblia. Nu mă duc până nu citesc şi mă rog să rămână Domnul lângă mine şi să mă întărească pe cale. Veghez asupra ceea ce am hotărât să împlinesc. Dacă ar fi să le daţi un sfat celor tineri, care ar fi?
Sfatul meu ar fi: „să-şi predea viaţa în mâna Domnului, să asculte Cuvântul Domnului, să-l împlinească şi Dumnezeu îşi va îndeplini făgăduinţele”.
Şi cum ar putea să facă lucrul acesta?
Să creadă. Fără credinţă e cu neputinţă să fie cineva plăcut Domnului. Credinţa e motorul cu care poţi înainta în Cuvântul Domnului.
Care ar trebui să fie subiectul credinţei? Mântuirea. Frica de Domnul şi împlinirea Cuvântului.
Frate Iosif, vă mulţumim pentru că aţi stat de vorbă cu noi. Domnul Dumnezeu să vă ţină cu sănătate
şi cu putere până la capăt şi tot aşa, credincios.
– Slăvit să fie Domnul Iisus!
– În veci să fie slăvit!
Rog pe Domnul să vă dea putere să vă puteţi duce până la capăt hotărârea de a sluji pe Domnul, să vă călăuzească şi să vă întărească pe cale. La sfârşit se vor vedea toate şi roadele se văd şi în viaţă. Pomul bun face roade bune, pomul rău face roade rele. Trebuie să ne verificăm, ce fel de pom suntem? Ce roade aducem în viaţa noastră? Zice Sfântul Apostol Pavel: „Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun pentru zidire ca să dea har celor ce-l iubesc”.
fr. Cristi Sauca
