Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Oamenii mari ai lui Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu răzbesc în istorie spre locul ce li se cuvine

Oamenii mari ai lui Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu răzbesc în istorie spre locul ce li se cuvine

Oamenii mari ai lui Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu răzbesc în istorie spre locul ce li se cuvine

„Zilele trecute am avut o bucurie de o gingăşie aparte. În pomelnicul Catedralei Mitropolitane din Sibiu, ce se citeşte sărbătoare de sărbătoare şi Liturghie de Liturgie în Sfântul Altar, la momentul Proscomidiei – deci în miez de sfinţenie absolută –, între numele de vrednică pomenire ce au stat la dăinuirea catedralei sibiene l-am regăsit şi pe Pr. Iosif Trifa.

De ani buni, între ctitorii şi duhovnicii Catedralei din Sibiu, în orice Sfântă Liturghie, Părintele Iosif Trifa – oarecând slujitor la altarul măreţei biserici ardelene – este adus în faţa lui Dumnezeu, împreună-rugător cu cei de după el, spre slava Bisericii Sale.

Oamenii mari ai lui Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu răzbesc în istorie spre locul ce li se cuvine, cu toată cinstea şi cinstirea de care trebuie să fie înconjuraţi. Astfel de suflete simt mereu nevoia să se situeze între început şi sfârşit, dând sens existenţei celorlalţi, de după ei. Pentru ei, viaţa e mult mai reală decât moartea, pentru că în conştiinţa identificării lor cu însăşi Viaţa, cu Izvorul Vieţii, moartea îşi reneagă legitimitatea, îşi anulează conţinuturile.

Discret, aşa cum ne-a obişnuit Părintele, el îşi continuă lucrarea în Biserica şi Neamul ce i-au fecundat viaţa de credinţă, de jertfă fertilă. Cărţile sale, Lucrarea a cărui începătură s-a făcut cu deplină abnegaţie şi dăruire, simetria intenţională a liniilor de propovăduire şi continuitatea mărturisirii dintotdeauna a Bisericii fac din Părintele Iosif una din figurile ce luminează şi îmbogăţesc cu vrednicie fresca sfinţitoare a Catedralei Mitropolitane din Sibiu.
Mă gândesc, deseori, în vremea adunărilor Oastei Domnului a căror gazdă e Catedrala, cât de familiară îi e Părintelui Iosif bucuria întâlnirii cu fraţii la altarul la care, oarecândva, slujise cu atâta dragoste! Şi, totodată, cât de minunat e Dumnezeu între Sfinţii Săi, cărora le dăruieşte, arc peste timp, recunoaşterea pe care, la un moment dat, oamenii au încercat să i-o fure, să i-o ucidă, cu atâta înverşunare. Catedrala care, într-un moment de grea încercare, i-a refuzat până şi statutul de preot şi dreptul de a-i primi trupul neînsufleţit spre veşnică odihnă, peste ani îl primeşte, pe acelaşi Părinte Iosif Trifa, cu dragostea de oarecând, de început de Oaste a Domnului, când Părintele Iosif era una cu Altarul de slujire, în jertfă şi biruinţă.

Îmi place mult spusa unuia dintre gânditorii germani, care se potriveşte cu necesitate unor astfel de oameni, cum a fost Părintele Iosif Trifa. „Viaţa ca totalitate de fiecare clipă” (Georg Simmel), acesta e termenul care îl defineşte pe Părintele Iosif, ca mărturisitor deplin al lui Hristos. Atât în viaţa sa, cât şi în viaţa altora. Un mărturisitor care şi-a asumat slujirea în totalitate, cu fiecare clipă, raportată la Veşnicie, fără momente de regretat, de anulat.

La vremea sa, Părintele Iosif refăcea unul din excursurile cele mai luminoase în conştiinţa de credinţă şi legitimitate hristică a poporului său. Unul din latiniştii ardeleni de oarecând, întrebat ce-a căutat la Roma, răspundea: „M-am dus să caut originalul care se pierduse”. Părintele Iosif Trifa tocmai acest original al aşezării în normalitatea vieţii în Hristos îl căutase, mai întâi în el, apoi în ceilalţi în mijlocul cărora îşi lucra păstorirea.

Dacă an de an încă ne mai sunt dăruite Adunările anuale ale Oastei Domnului cu har şi putere, cu bucurie şi lăcrămare, luminate de fiorul sfânt al adăstării în Catedrală, acestea se datorează cu apăs (cum ar spune Părintele), cu siguranţă, mijlocirii Părintelui Iosif la tronul Slavei, şi din inima de Liturghie a Catedralei sibiene.

Şi, nu în ultimul rând, nu puţini sunt preoţii ostaşi împreună-slujitori  cu Părintele, în Catderala Mitropolitană din Sibiu, nu doar la momentele aniversare ale Oastei Domnului, ci şi în mod cu totul firesc, primiţi întotdeauna familiar, cu dragoste, aici, din dragoste de Părintele Iosif şi de Lucrarea sa binecuvântată.
Să luăm aminte şi la această minune a Părintelui Iosif…

Articol publicat de Romeo PETRAŞCIUC
În săptămânalul dudovinicesc al Oastei Domnului, ” IISUS BIRUITORUL „Anul XX, nr. 35 (699) 24-30 AUGUST 2009

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *