De potrivnicii mărunţi şi obişnuiţi uşor putem scăpa. Mai greu scăpăm de cei mari.
Din încercările şi ispitele mici uşor putem ieşi biruitori. Mai greu le biruim pe cele mari.
Micile încurcături şi piedici uşor le putem înlătura. Mai greu le putem înlătura pe cele mari.
Ca să le biruim pe acestea, adesea, nu avem nevoie de un ajutor deosebit. Trecem prin ele ca prin apele cele mici.
Dar în viaţă vin adesea peste noi apele cele mari…
Şi vin împotrivitorii cei puternici, plini de îngâmfare şi de arme.
Şi vin ispitele cele mari, vin încercările cele grele, vin piedicile şi luptele pe care nu le mai putem birui şi nici trece, fără un puternic ajutor al lui Dumnezeu.
În astfel de împrejurări nici să nu încercăm să luptăm singuri, căci nu le vom putea trece niciodată, fără a cere cu credinţă şi a primi acest dumnezeiesc ajutor.
Şi fără a ne strădui să ne purtăm în aşa fel încât să-l avem.
Credinciosul psalmist a căzut iarăşi între mulţimea vrăjmaşilor năvăliţi asupra lui din toate părţile,
ca în mijlocul unor ape mari…
Nici o mână întinsă din altă parte n-ar fi ajuns până la el să-l scape.
Numai Mâinile întinse de Sus, numai Mâinile Bunului Mântuitor îl mai pot izbăvi şi-l mai pot scăpa.
Spre aceste Mâini binecuvântate se şi roagă el.
De la ele îşi şi aşteaptă el izbăvirea sa.
Numai de la ele putea să-i şi vină.
Şi într-adevăr numai de la ele i-a şi venit!
Dumnezeu cunoaşte micimea fiecăruia dintre noi şi ştie ce ape ar fi prea mari pentru puterea şi statura noastră.
Şi El nu îngăduie să vină peste nimeni ape din care n-am mai putea fi scăpaţi (1 Cor. 10, 13).
Dar fiecare dintre noi ajungem într-un ceas al vieţii noastre în vreun fel de ape mari!
Fiecare trebuie să facem cunoştinţă cu marile primejdii, cu marile ispite, cu marile dureri, cu marile lupte şi marile încercări sufleteşti,
în care să vedem – dacă până atunci n-am văzut – Mâinile lui Dumnezeu.
Să vedem că nimeni nu ne mai poate izbăvi şi ajuta, decât El.
Să vedem că El este. Şi să simţim nevoia de a crede în El şi de a ne ruga Lui…
De a-L chema în ajutorul nostru cu toată deznădejdea stării în care am ajuns şi de a nădăjdui totul numai de la El.
Mulţi n-au crezut în Dumnezeu decât când au ajuns în apele cele mari.
Şi nu s-au rugat Lui până acolo…, când El i-a ascultat şi i-a izbăvit.
Dar, vai, mulţi nici n-au mai crezut apoi de atunci! După ce au scăpat, ei L-au uitat pe Dumnezeu!
Şi nici nu s-au mai rugat de acolo!…
Cei cărora Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea, izbăvindu-i, n-ar trebui să mai uite acest lucru niciodată. Dar, vai, cei mai mulţi L-au uitat!
Toţi cei ajunşi în apele cele mari au o foarte mare datorie să cerceteze viaţa lor şi căile lor din trecut. Căci apele mari sunt într-o strânsă legătură cu trecutul fiecăruia dintre noi!
De multe ori „apele mari“ sunt o pedeapsă pentru neascultarea vieţii de dinainte. Ajungerea în ele este o urmare a unei alunecări de la calea cea bună…
Altădată sunt un mijloc de trezire din păcat şi de curăţire prin pocăinţă…
Alteori sunt o şcoală de răbdare sau un puternic loc de rugăciune şi înălţare.
Oricum, cei ajunşi în ele trebuie să se orienteze bine asupra rostului lor.
Umblând prin ele, să nu piardă credinţa, curajul şi nădejdea.
Îngroziţi de ele, să strige neîncetat după ajutorul Mâinilor puternice ale lui Dumnezeu.
Iar scăpaţi din ele să nu uite niciodată lecţia lor
şi recunoştinţa faţă de Harul care i-a izbăvit din groaza acelor ape mari şi negre.
Slavă veşnică Ţie, Dumnezeul Cel Atotputernic şi Înţelept,
Care îngădui să ajungem uneori în apele cele mari, pentru ca, cu cât sunt ele mai tulburi, mai amare şi mai reci, cu atâta noi să ne îndreptăm spre Tine mai grăbiţi şi mai stăruitori!
Doamne Iisuse, eu Îţi mulţumesc Ţie din tot sufletul meu că m-ai dus şi pe mine în aceste ape mari.
Căci ori de câte ori am ajuns în ele era nevoie să învăţ ceva,
sau să părăsesc ceva, spre mântuirea sufletului meu şi spre izbânda Slavei şi a Lucrării Tale.
Îţi mulţumesc pentru tot ce m-ai învăţat Tu acolo – şi pentru tot ce ai făcut pentru mine câtă vreme am umblat prin ele, până m-ai izbăvit.
Nu mă lăsa, Doamne Iisuse, să uit niciodată Mâna Ta şi izbăvirea Ta,
ci să-Ţi fiu recunoscător toată viaţa mea.
Şi să mă rog Ţie să mă ajuţi să umblu mai departe cu toată grija, ca să nu mai ajung în astfel de primejdii niciodată.
Dar dacă pentru slava Ta va trebui să mai ajung, veghează cu grijă asupra mea
şi mă izbăveşte la timp!
Amin.
*
* *
Cuvinte înţelepte:
«Când suferi o pedeapsă de la Dumnezeu, să nu cârteşti, pentru că El, chiar dacă pedepseşte, totuşi, ca un Tată, este vrednic de mulţumire, fiind un binefăcător.»
Sf. Nil Sinaitul
*
Dacă suferinţa-ntoarce pe un om de la păcat,
omul s-o binecuvânte
– pentru asta i s-a dat!
