„(…) Aş vrea să aduc mulţumiri Bunului Dumnezeu, folosindu-mă de cuvintele Psalmistului: «Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie? Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema». Am primit paharul mântuirii şi astăzi şi ceea ce grăiesc vă rog să înţelegeţi şi să interpretaţi ca o mărturie a mea în legătură cu rostul şi chemarea Oastei Domnului.
Oastea Domnului mi-a fost dragă din copilăria mea. Pot să spun că, atunci când m-am născut, Oastea Domnului era în fiinţă şi în lucrare. Am crescut deci împreună cu Oastea, am urmărit toate rânduielile Oastei Domnului, am urmărit pe cei care au fost şi s-au jertfit pentru succesul ei, în poporul nostru, despre ceasul din noaptea Anului Nou 1923 când, fie iertat, Părintele Iosif, cutremurat de ceea ce vedea pe geam – oameni ieşind de la destrăbălările Anului Nou – şi-a pus în gând acea dumnezeiască hotărâre de a face ceva pentru poporul ăsta, de a-l scoate din această viaţă păcătoasă. Căci după Primul Război Mondial, majoritatea omenirii din poporul nostru a fost în aşa măsură de destrăbălată, în aşa măsură de pierdută, încât hotărârea Părintelui Iosif, fie iertat, a fost o binecuvântare de la Dumnezeu.
Şi dacă Sibiul îl revendică pe drept cuvânt pe Părintele Iosif şi nimeni nu poate contesta acest lucru, că sufletul acestei mişcări a fost Părintele Iosif Trifa, şi Bihorul nostru, oraşul Oradea îl revendică cu egală îndreptăţire pe fratele şi fie iertatul părintele nostru Traian Dorz, fratele nostru în Hristos. L-am cunoscut personal. A vrut Dumnezeu ca în anul 1958, la sărbătoarea hramului mănăstirii din marginea oraşului Arad, Gai, mănăstire de maici atunci, să pot asista la poate cel din urmă congres sau adunare a Oastei Domnului, cunoscându-i pe toţi cei care erau fruntaşii ei. Dacă astăzi cei care au părăsit Oastea, sub diferite motive, fie de ordin pecuniar, fie de ordin de ambiţie, de lideri şi aşa mai departe, mai au îndrăzneala de a chema numele lui Traian Dorz, Marini şi ceilalţi, apoi dacă i-ar auzi, ar putea să se cutremure, cred, de legământul pe care fratele Traian şi ceilalţi l-au făcut atunci, dorind tuturor ca, de Casa lui Dumnezeu, de Biserică, să nu se desprindă niciodată. Nu mi-a fost uşor pentru că nenorocirile care au venit peste mine după aceea s-au întemeiat şi pe această întâlnire, oarecum neîngăduită de autorităţile vremii de atunci. Mulţumesc lui Dumnezeu că în vremea şi în clipa de atunci am înţeles mesajul pentru care aceşti fruntaşi ai Oastei Domnului şi după ei toţi ceilalţi care, în temniţele comuniste, în împrejurările grele de prigoană, în amenzi, în batjocuri şi bătăi, au pătimit pentru Hristos şi pentru mărturisirea Lui prin mijlocirea Oastei Domnului.
Aş vrea, cu un scurt cuvânt, pe care-l improvizez aici în faţa dumneavoastră, să atrag atenţia pe de o parte clerului nostru tânăr, educat poate în condiţii altele decât cele în care am fost educaţi noi, bătrânii, să nu uite niciodată cuvântul apostolesc: „Slujba ta fă-o deplin“. Şi dacă închizi biserica duminica dupăamiaza şi dacă nu te ocupi de aceşti credincioşi curaţi la suflet, n-ai făcut slujba deplină, iubite frate preot!
Iar vouă, dragi ostaşi, las cuvântul cel mai de pe urmă, poate cuvântul de rămas bun, cuvântul de despărţire: fiţi ostaşi adevăraţi ai lui Hristos! Nu vă lăsaţi antrenaţi de nici un cuvânt care ar putea să vă despartă de Biserica lui Hristos, de slujitorii ei, buni sau mai puţin buni, cum suntem toţi cu păcate şi greşeli. Dar nu ei, ci harul Sfântului Duh, Care lucrează necontenit în Biserica Sa până la sfârşitul veacurilor, să vă învrednicească să fiţi pilde vii, pilde de smerenie, pilde de curăţie sufletească şi, dacă îmi permiteţi, ceea ce facem noi aici, la Oradea, să se încerce şi în alte părţi, să se îmbine partea cântărilor bisericeşti cu cântările Oastei Domnului. Celor care huleau cântările Oastei Domnului numai un singur lucru le-am spus: o cântare făcută de Traian Dorz în cinstea Maicii Domnului valorează ca şi celelalte cântări din Biserică. Este cântarea: «Binecuvântare ţie». Vă invit să o includeţi în programul zilei de astăzi că-mi este la inimă, împreună cu altele câteva, şi, în felul acesta, veţi fi pionierii unei redeşteptări ai acestui popor român. Ca ei văzând faptele voastre bune, văzând credinţa voastră smerită, să dea cu toţii împreună slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, prin Biserica Sa Sfântă, Una, Sobornicească şi Apostolească.
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.“
Părintele prof. Ioan Liţiu, din Oradea
din cuvântul la Adundarea de Tineret pe Țară a Oastei Domnului, Oradea, 1998
