OM AL DURERII

„Şi, dezbrăcându-L de hainele Lui, I-au pus o hlamidă roşie. Şi, împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap, şi în mâna Lui cea dreaptă trestie; şi, îngenunchind înaintea Lui, îşi băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, Regele Iudeilor!” (Mt 27, 28-29).

Aspect dureros şi nemaipomenit de ruşinos. Domnul Iisus era întruchiparea blândeţii şi smereniei. A venit în lume să aducă pacea şi buna înţelegere între oameni. Era Unsul Divin, ca să binevestească săracilor, trimis să vindece pe cei zdrobiţi cu inima, să propovăduiască robilor dezrobirea, celor orbi vederea, să slobozească pe cei apăsaţi şi să vestească anul plăcut Domnului (cf. Lc 4, 18; Is 61, 1-2).

Cruzimea ostaşilor romani nu cunoaşte limite. Jertfa de ispăşire a Domnului Iisus este unică în felul ei, încât chinuitorii nu cunosc margini în dispreţul lor. Cruzimea şi dispreţul lor ne îngrozesc până în străfunduri. Spinii, loviturile barbare, ocara, crucea cu piroanele dau expresii deosebite batjocorilor lor şi îi califică pe ostaşii Romei ca instrumente brutale ale unei generaţii care nu cunoaşte mila, îndurarea, nici compătimirea. Săvârşeau cruzimile cu o râvnă deosebită. Erau nemaipomenit de fioroşi şi se distrau în activităţile lor crude.

Domnul Iisus mai era învinuit şi ca fiind rival al cezarului. Învinuire cu totul firească, drăcească. El, Domnul Slavei, a devenit punctul central al batjocorilor crude. Dar de ce a suferit Domnul Iisus? Care este esenţa învinuirilor Sale?

1. Păcatul a fost aruncat asupra Lui. Păcatul omenirii întregi; deci şi al meu, şi al tău. Păcatul să fie tratat cu dispreţ căci se împotriveşte voinţei atotputernice a Domnului şi Mântuitorului nostru Dumnezeu. Păcatul este neruşinat în îndrăzneala ce o are. A îndrăznit păcatul să stăpânească şi inimile acelora care aparţineau numai lui Dumnezeu. Păcatul a îndrăznit să cucerească oameni cucernici, temători de Dumnezeu. Păcatul a îndrăznit să-L provoace la luptă pe Însuşi Dumnezeu. Păcatul este lăudăros. Păcatul merită dispreţ. Să ne împotrivim păcatului prin puterea Harului Divin.
2. Domnul Iisus S-a înjosit pe Sine din pricina păcatului meu şi al tău. A devenit dispreţuit şi batjocorit în locul oamenilor nechibzuiţi şi păcătoşi. A fost dispreţuit şi de trecătorii cei mai de jos şi de soldaţii cei mai brutali.
3. Din iubire, Mântuitorul rabdă batjocorile de nedescris, sfârşit cu amar şi arătându-Şi dumnezeirea prin Înviere şi Înălţare cu slavă la ceruri; iar cel dintâi martir Îl vede stând la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi ca Dumnezeu.
4. El este Împărat al veşniciilor. Ei spuneau cu dispreţ: „Plecăciune, Împăratul Iudeilor!” Da, El este Împăratul înaintea Căruia toţi trebuie să ne proşternem. A fost încununat cu spini. Nici o altă cunună, în trecutul istoriei, n-a reprezentat o astfel de biruinţă. El este Domn nu prin arme de biruinţă, ci prin smerenie, bunătate şi răbdare. Sceptrul Său era o trestie. Lui I se cuvine adevărata închinare. El domneşte fie că oamenii vor sau nu vor. Hristos-Domnul este Marele Ierarh milos şi vrednic de încredere (cf. Evr 2, 17). Prin El, dinastia lui David dăinuieşte pe vecie (cf. Ev 4, 15-16; Flp 2, 5-16).

Cine ar fi în stare să-L onoreze şi să-L slăvească la nivelul ocărilor şi batjocorilor ce le-a purtat pentru noi şi a noastră mântuire? Şi să le depăşească prin slăvire…

Domnul Iisus şi astăzi este dispreţuit, ocărât şi batjocorit de marea mulţime de oameni.

1. Saul prigonea pe creştini şi Domnul Iisus îi grăieşte: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” Îl dispreţuiesc oamenii şi astăzi pe Domnul, prin refuzul de a primi învăţăturile Sale, prin a dispreţui pe cei care Îl vestesc. Dispreţuiesc şi prin aceea că iau hotărâri bune, dar nu le îndeplinesc. Mărturisesc greşelile şi păcatele, dar nu le părăsesc. Mărturisesc credinţa, dar nu o transformă în viaţa de fiecare zi. Sunt şi mărturii nejustificate, adică mulţi membri ai Bisericii Domnului care, prin viaţa lor de fiecare zi, aduc ruşine, netrăind viaţa Evangheliei.
2. Ce este de făcut? Ce putem face? Să ne mărturisim şi să plângem păcatul. Crede şi vei trăi. Nu repeta greşelile. Pocăieşte-te şi renunţă la fărădelegi! Slăveşte-L pe Domnul cu sinceritate şi recunoştinţă, acoperind şi depăşind cele de dinainte de a-L cunoaşte şi vei trăi. Încununează-L pe Domnul cu dragostea ta. Ascultă-L şi împlineşte-I voia prin sfinţirea vieţii de zi cu zi. Pleacă-ţi genunchii la rugăciune neîncetată, proclamă-L ca Domn şi Stăpân, depune mărturii sincere. Renunţă la păcat, care aduce durere şi dispreţ Mântuitorului, dispreţuind toate ale lumii de dragul Domnului Iisus.

Spinii capului lui Iisus au sfinţit spinii copiilor lui Dumnezeu, Care de bunăvoie se înrolează în Oastea Lui şi suferă cu bucurie şi de bunăvoie ocara Lui. Să nu dispreţuim pe cei slabi sau pe fraţii care ni se par mai neputincioşi, ca să nu imităm pe ostaşii batjocoritori şi să nu jignim pe sfinţii care sunt mai asemănători Domnului Iisus decât suntem noi. Părtăşia divină cu Domnul Iisus ne poate aduce batjocori din partea lumii; dar a batjocori pe alţii ne asemănăm cu dispreţuitorii şi prigonitorii Săi în duhul diavolului.

Cât de mult S-a coborât pe Sine Domnul Slavei! Eu am păcătuit, şi El a fost pedepsit pentru păcatul meu. Eu m-am înălţat şi El S-a înjosit. Eu m-am îmbrăcat în ruşine, El S-a dezbrăcat de slavă şi S-a îmbrăcat în haină de batjocoră. Capul meu este născocitor de rele, iar capul Lui este sfâşiat de spini. Eu L-am lovit, iar El a suferit pentru mine.

Doamne Iisuse, fii milostiv mie, păcătosul! Şi să aducem cunună împărătească pentru a încununa cu ea pe Împăratul împăraţilor, pe Domnul păcii.

Slavă veşnică fie adusă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Iisuse, vino la noi! / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011