1. Orice mădular al Lucrării Domnului trebuie să aibă necurmat o grijă sfântă, ca să nu dea niciodată vrăjmaşului un prilej ca frăţietatea noastră şi Numele Domnului nostru să fie batjocorite pentru vreun păcat al cuiva.
Vrăjmaşul aude repede.
Să nu facem şi să nu spunem niciodată vreun rău, pentru ca el să nu poată niciodată spune vreun rău despre noi.
2. În vremile normale nu-i nevoie de minuni.
Dar în ceasurile crâncene este atâta nevoie de ele!
Fără minuni, mulţi dintre noi n am fi putut fi salvaţi,
prin câte astfel de ceasuri am trecut.
3. Pentru minţile oamenilor care judecă liniştit, nu i nevoie de dovezi cutremurătoare despre existenţa lui Dumnezeu şi despre lucrarea Puterii Lui,
fiindcă acestea se văd limpede şi de către oricine.
Dar când oamenii încep să şi piardă judecata sănătoasă, când încep să calce în picioare orice gând sau simţământ evlavios,
– atunci este nevoie ca Dumnezeu să le zguduie conştiinţele prin dovezi deosebite.
4. Dacă nu primeşte mereu dovezi, mintea omului se înşală curând
şi inima lui curând începe să se îndoiască şi să se strice, alipindu se din nou de ceea ce era rău, necredincios şi păgânesc.
Mintea înşelătoare şi inima îndoielnică sunt cele care sunt gata să piardă cele mai multe prilejuri şi să săvârşească cele mai multe păcate.
5. Când Mâna lui Dumnezeu intervine, ea adeseori este adânc necruţătoare cu răul.
Şi foarte mulţi din cei care erau în chip deosebit stricaţi plătesc nu numai cu viaţa sufletului, ci şi cu viaţa trupului împotrivirea lor faţă de Dumnezeu.
6. Sunt unele vremuri în care răutatea ajunge până atât de adânc, încât nu mai este nimic sănătos şi nimic curat în viaţa şi în societatea omenească.
Sunt unele locuri în care numai o lovitură cutremurătoare mai poate trezi şi potoli minţile aprinse de păcat şi orbite de îmbuibare.
Trebuie un cutremur sau un foc, ca să se ştie că Dumnezeu este.
7. Orice om şi orice neam care Îl uită pe Dumnezeu,
care nesocoteşte Cuvântul Lui
şi care luptă împotriva căilor Sale
să aibă frică şi să aibă minte!
Dumnezeu îi va face curând să ştie că toate aceste lucruri sfinte nu pot fi batjocorite fără ca batjocoritorii să nu şi capete odată pedeapsa pentru batjocurile lor.
Iar cine n a aflat încă lucrul acesta îl va afla în curând, sigur.
8. Dintre toate durerile celor credincioşi, nici una nu este ca aceea când aud batjocorindu se Numele Dumnezeului lor.
Şi când nădejdea şi credinţa pe care o au ei în El le sunt ocărâte şi falsificate.
Vai de „credinciosul” care nu suferă atunci!
9. Cel mai potrivit lucru pentru un credincios, când Numele Domnului este batjocorit, este să alerge atunci şi să I arate cu durere şi cu indignare Domnului totul.
Şi să L roage să nu Se lase batjocorit.
10. Adeseori vrăjmaşul batjocoreşte foarte îndrăzneţ Numele Domnului, chiar în faţa alor Lui, numai ca să le zdrobească şi mai mult sufletul.
Tocmai fiindcă ştie că ei Îl iubesc pe Hristos Dom-nul şi ţin la El din toată inima lor.
Şi durerea cea mai mare nu i când eşti tu batjocorit, ci când este cel pe care îl iubeşti mai mult.
11. Orice rugăciune care începe cu o sinceră smerenie înaintea lui Dumnezeu a fost totdeauna plăcută înaintea Sa,
pentru că numai felul acesta este cu adevărat cel mai potrivit pentru noi când venim în faţa Domnului.
12. Binecuvântat este totdeauna sufletul care, oricâte merite ar avea în faţa oamenilor, nu şi le pome-neşte niciodată înaintea lui Dumnezeu,
ci încă şi le ascunde.
Omul care se ruşinează chiar şi de gândul că s ar putea făli cu vreun merit al său, nu numai către Dumne-zeu, ci chiar şi către oameni,
este cel mai preţuit atât de El, cât şi de ei.
13. În duhul smereniei când te îmbraci,
pe uşa smereniei când intri,
în numele smereniei când umbli,
în genunchii smereniei când stai,
– atunci totdeauna te bucuri de dragostea, de ascultarea, de toate binefacerile îmbelşugate ale lui Dumnezeu.
14. Orice suflet omenesc este normal să ţină la ai săi mai mult ca la alţii.
Oricărui părinte e normal să i se pară că fiii lui sunt cei mai frumoşi, cei mai buni şi cei mai vrednici decât oricare, ai altora.
Oricărui patriot i se pare că patria lui este cea mai înzestrată.
Oricărui închinător, că credinţa lui este cea mai bună.
Dar nu totdeauna aceste lucruri sunt aşa.
15. Numai atunci inima care iubeşte nu se înşală, când realitatea nu dezminte părerea acestei inimi.
Când faptele dovedesc că ceea ce spune gura este adevărat.
Când adevărul mărturiseşte împreună cu cel care spune: Da, aşa este! Iată dovada!
16. Pentru un om cu adevărat credincios, adevărul despre un lucru este mai însemnat uneori chiar decât lucrul însuşi.
Adevărul despre familia noastră trebuie să ne fie mai de preţ decât însăşi familia noastră.
17. Dacă iubim cu adevărat adevărul, vom putea lucra şi înspre adevăratul folos al familiei noastre. Şi nu ne vom înşela că stă bine, dacă nu stă bine.
Ca să lucrăm bine pentru binele ei, când putem.
Şi să nu acoperim răul, când este rău.
18. Adevărul despre frăţietatea, despre învăţătura şi despre credinţa noastră este de cea mai mare în-semnătate.
Căci numai dacă nu ne înşelăm în privinţa ei, atunci nu ne vom înşela nici pe noi şi nici pe alţii.
În cunoaşterea acestui adevăr, roadele acestei lu-crări ne vor da cel mai bine măsura realităţii.
19. Numai singure cunoaşterea şi ascultarea Cu-vântului lui Hristos pot face cu adevărat fericit pe un om – ca şi pe un popor.
Oricine iubeşte cu adevărat poporul său şi familia sa, acela caută să facă totul spre binele lor.
Dar dintre toţi bunii fii ai unui popor şi ai unei familii, acela care îi face într adevăr cel mai mare bi-ne este fiul cel credincios în Dumnezeu.
Este acela care nu se roagă numai pentru sine lui Dumnezeu, ci pentru tot poporul său.
20. Fericit părintele şi fiul oricărui popor şi al oricărei familii care propovăduieşte puternic Cuvântul Sfânt în mijlocul alor săi.
Şi care stăruie necurmat pentru păzirea şi trăirea acestui cuvânt de către toţi.
Binecuvântat să fie părintele poporului nostru care ne a învăţat pe noi păzirea şi trăirea Evangheliei.
Amin.
Păşunile dulci / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006
