Nu ştim cum să-I mulţumim lui Dumnezeu că ne-a chemat şi pe noi din întuneric la Lumina Sa. Dumnezeu S-a îndurat, în mila Lui, şi ne-a trimis în casa noastră, în familia noastră Cartea Lui cea sfântă.
Dumnezeu a făcut să răsune în ţara noastră un glas. Am spus: mamele sfinte au născut copii sfinţi. Şi Părintele Iosif, alesul şi trimisul lui Dumnezeu în poporul nostru şi în Biserica noastră, a avut o mamă… Şi el a avut o mamă!… Şi el a avut o mamă credincioasă care i-a pus Cartea lui Dumnezeu – Psaltirea – în mână şi i-a spus aşa: „Când mă duc eu din lume, dragul meu, ţie îţi las cartea aceasta. Eu nu mai am ce să fac cu ea. Eu în ea mi-am găsit mângâierea şi bucuria şi L-am aflat şi L-am cunoscut pe Domnul. Ţine cartea aceasta; ea va fi mântuirea ta şi mântuirea multora”…
Şi aşa s-a întâmplat. Iosif era copil mic atunci. Şi de atunci Dumnezeu l-a trecut prin necazuri şi prin dureri. Dar i-a dat în grijă o carte prin care să primească mângâiere, prin care să se îmbărbăteze, prin care să-L cunoască mai aproape pe Dumnezeu. Mama aceasta i-a spus: „Cartea aceasta va fi mântuirea ta şi mântuirea multora”…
Dacă noi în seara aceasta sărbătorim un botez în felul acesta, este şi datorită acelui om trimis de Dumnezeu. Dacă Ioan Botezătorul a fost proorocul trimis de Dumnezeu pentru vremile de atunci, apoi s-a îndurat Dumnezeu şi pentru vremile noastre, şi pentru poporul nostru, şi pentru fiecare dintre noi ca să ne trimită nouă un alt trimis, un om al Lui – Părintele Iosif – care să mărturisească despre Lumină, care să înalţe Numele lui Iisus Care nu mai era cunoscut, nu mai era căutat şi de la Care lumea se abătuse şi căzuse în moarte, în stricăciune şi în păcat.
Dacă trupeşte ne-a dat Dumnezeu nişte părinţi pe care să-i ascultăm, căci ne-au dat viaţa pe pământ, noi suntem datori să-i preţuim, să-i cinstim. Apoi duhovniceşte, fraţii mei dragi, noi am avut nişte părinţi sfinţi, ale căror îndemnuri trebuie să le respectăm cu toată sfinţenia, cu toată dragostea, cu toată scumpătatea.
Gândul acesta am vrea să ne însufleţească pe fiecare dintre noi şi de această dată: „Ceea ce am văzut, ceea ce am auzit cu urechile noastre, ceea ce am pipăit cu mâinile noastre, aceea vă vestim” au spus înaintaşii noştri, marii oameni ai lui Dumnezeu.
Nu putem să trecem peste ceea ce ei ne-au spus, peste ceea ce ei ne-au scris. Nu putem. Dumnezeu să nu ne lase să putem.
„Un credincios nu poate minte,
dacă rămâne credincios;
sau, dacă poate, el se rupe,
pentru minciună, de Hristos.
Un tată bun nu-şi lasă fiii
să fie-ndepărtaţi de cer;
sau, dacă poate, nu e tată,
ci-i un călău şi-un temnicer.
Un bun păstor nu-şi lasă turma
la lupi, privind nepăsător;
sau, dacă-o lasă, e-un netrebnic
şi-un ucigaş, dar nu-i păstor.
O mamă nu-şi ucide fiul
– chiar dac-ar fi să moară ea;
sau, dacă-l poate, nu e mamă,
ci este fiara cea mai rea.
Un frate-n veci nu-şi lasă fraţii
cu care l-a unit Hristos;
sau, dacă-i lasă, n-a fost frate,
ci-un vânzător şi-un mincinos.”
Fraţii mei dragi, purtăm un nume; numele nostru e înalt şi sfânt. Să ne purtăm în felul acesta, cum ni-i numele, cum ni-i chemarea. Să trăim cum ne numim. Eşti copil al lui Dumnezeu, eşti tu credincios, eşti tu în Oastea sfântă? Ce spune vecinul, ce spune vecina, acela eşti într-adevăr! Nu ce spunem noi despre noi. Nu ce mărturisim noi, ci ceea ce mărturisesc alţii din jurul nostru, cei ce trăiesc zilnic în jurul nostru. Acesta este adevărul. Dacă noi zicem să suntem creştini, iar ei spun că suntem păgâni, noi trăim în minciună, noi nu suntem creştini, noi suntem mincinoşi.
„Un credincios nu poate minte” – dar uite că atâţia şi atâţia dintre cei care poartă un nume poartă un nume mincinos…
72. „OARE CE VA FI PRUNCUL ACESTA?”
Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la botezul de la Buciumi – 28 noiembrie 1981
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 2
