Trei drumari se întâlniră la o răscruce. Toți trei cu cioareci şi cu sumane. Toți trei cu blândeţe-n ochi şi cu cruciulița ,,Oastei Domnului” pe piept.
– Pacea Domnului cu voi! grăi la întâlnire unul.
– Slăvit să fie Domnul! urmă al doilea.
– În vecii vecilor! adause al treilea şi toţi trei îşi strânseră cu dragoste mânile crepate.
– Ați plecat la chemarea părintelui losif?
– La adunarea din Sibiu.
– Cu voia şi cu ajutorul Domnului.
Cei trei ostaşi ai credinței se îmbrăţişează ca frații cei de-un tată şi de-o mamă. Porniră apoi iar pe calea jilăvită de lacrimile cerului.
– Io viu de-o zi, de pe munte, de la oi, c-am dorit cu mare dor să-l văd faţă-n față pe părintele Iosif…
-Io drumăresc de-o săptămână tot cu pofta aea, de la şes, şi altă săptămână robit-am pentru bani de cheltueală..
– lo bat drumul pocăinții c-un mălai de împrumut si cu bănuți luati pe camătă, ca un muncitor fără de muncă…
Cei trei drumari tăcură pe-o clipă. Gândurile lor colindară pe la vetre împresurate de sărăcie, pe la copilași învăluiți în zdrenţe şi pe la cămătarii ce-i îngrozesc în toată ziua. Fețele lor se umbriră de valurile grijilor ca fața ceriului de valurile norilor. Dar umbra se schimbă îndată în lumină. Sufletele copleşite de convoiul grijilor se înseninară şi graiurile lor se dăpănară aşa:
– Binecuvântat să fie Domnul pentru că m-a iubit şi s-a dat pe sine pentru mine !…
-Binecuvântat să fie Domnul pentru că mi-o scos în calea rătăcirii mele pe părintele Iosif !…
În ochii lor lucea lumina bucuriei alunecate din tărâmul îngerilor.
-Frații mei, mie-mi pare părintele Iosif bun şi drept şi curat cu inima ca losif fiul lui lacob… De- aceea se lipeşte de Domnul ca losif de tatăl său lacob… De aceea spune -n slova lui: Mai lângă Domnul meu, mai lângă El… Şi de-aceea nu-l poate ispiti pe el deşertăciunea lumii Faraonului, făr’ pururea grăieşte şi pururea împlineşte sfântă slova Domnului…
– Dragii mei, io dau eu părerea c-ar aduce mult şi cu credinţa şi cu stăruința sfântului losif din Nazaretul Galileii… Că se inchină Domnului cu credinţa şi cu smerenia şi cu osârdia cu care se închină şi sfântul Iosif pruncuțului pe care-l purta cu drag în brațe, ca: Fiul lui Dumnezeu… Că stăruieşte- n slujba lui de toate zilele pentru mântuirea cauzei Domnului de uneltirile Irodianilor de azi, cum stăruia şi sfântul losif pe drumurile ludeei şi Egiptului şi Galileei pentru scăparea Mântuitorului de prigoana lui Irod… lar cauza Domnului este cauza mântuirii sufletelor din legăturile fărădelegilor !… Râvna şi răbdarea lui în treaba mântuirii sufleteşti nu mai ştie de hotar!… Ci că de truda sa cea multă s-ar fi topit trupșorul lui ca ceara de fața focului, ca floarea de arşiţa soarelui şi c-ar fi bunul părinte cu trupul sec ca umbra şi uşor ca visul…
– Scumpii mei frati ostaşi ai Domnului, io-l găsesc pe părintele losif mai aproape de losif cel cu bun chip din Arimateea !… Că dacă păstrăvului îi place s-alerge prin apa limpede de munte şi şoimului îi place să plutească pe sub pânza bolții albastre, părintelui losif îi place să-şi îngroape genunchii în piatra înmuiată de sânge de la poala Crucii Domnului!… Ni-o spus-o doar aşa de limpede că mângăierea lui cea mai mare este să se smerească la picioarele Stăpânului său bun… Iar fiorul său cel mai sfânt se zămisleşte din privirea lungă a piroanelor şi a cununei celei de spini – smulse de mâna Arimateanului din trupul şi de pe creştetul Mântuitorului!… O, câte-a pătimit în lume Domnul pentru răscumpărarea sufletului nostru!… O, câte pătimeşte El şi astăzi de la cărturarii şi fariseii şi de la noi, de la vameşii zilelor noastre!… Dar rugăciunea părintelui Iosif desfundă izvorul milei Domnului… Şi lumina poveței sale ne îndreaptă paşii zăbavnici pe urmele sfințite ale lui Iosif din Arimateea … Care-L predica pe Domnul, când apostolii Lui se ascundeau !… Care-l primi în mormântul grădinii sale trupul străpuns de suliță, când toată lumea se lăpăda de El cu păcătoasă laşitate… Care înțelese că numai prin moartea celor buni învie cei răi și că cei buni sânt vrednici de slava ceriului şi a pământului…
Povestind ajunseră în faţa unei cruci de câmp. Ei se descoperiră îndată cu evlavie. Se prăbuşiră în genunchi ca losif din Arimateea pe cremenea Golgotei, ca părintele Iosif şi ziua şi noaptea, şi ardoarea inimii lor bune și-o revărsară în rugăciune caldă cătră Domnul milostivirii şi fiecare sfârşi aşa:
– Doamne, ajută Oștii Tale şi părintelui losif….
lar Celce-şi întinse de bunăvoie brațele sale preasfinte pe speteaza aspră a crucii, pentru noi şi-a noastră mântuire, părea că-i priveşte cu bunătate şi le zice cu căldură:
– Pacea mea cu voi, dragii mei ostaşi!…
Se ridicară apoi cu sufletele rumenite de zorile mângăierii. Păşeau mai veseli. Înaintau mai cu spor.
Ochii lor desluşiau în zarea îndepărtată icoana blajină a părintelui Iosif, care-i aşteaptă cu drag, ca tata pe copii, să le grăiască:
– Frații mei, dragi ostaşi ai Domnului, voi altarele să le păziti, voi posturile să le sfințiți, voi tainele să le gustați, voi împărăția lui Dumnezeu să o lățiţi şi de lerusalimul cel ceresc să vă gătiți…
A. Nanu
Articol din ,,Telegraful român”, nr. 49, anul LXXX, 25 iunie 1932
