Pe câţi am dus noi la adunare, cum a făcut Filip când a zis: „Natanail, noi L-am aflat pe Domnul, Cel despre care se vorbeşte în Lege şi în Scripturi”. „Din Nazaret poate fi ceva bun?” „Vino şi vezi!” Doar atât, doar atât i-a zis Filip. Nu arată Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu că ar fi zis mai mult decât atât: „Vino şi vezi!”. Şi Natanail, sincer în inima lui, l-a ascultat pe Filip şi a păşit după el şi s-a dus. Şi când s-a apropiat de Domnul Iisus – poate mai aveau cinci, zece paşi –, Domnul, când îl vede de la distanţă, zice: „Iată un israelit în care cu adevărat nu este vicleşug”. „Rabi, de unde mă cunoşti?” „Înainte de a vorbi tu cu Filip, când erai sub smochin, te-am văzut eu pe tine.” „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!” „Că ţi-am spus aceste lucruri crezi? Mai mari decât acestea vei vedea!” Adică el a rămas pe urmă lângă Domnului Iisus şi a devenit apostol. Apostolul Bartolomeu, dacă nu mă înşel, i s-a spus mai târziu. „Da, zice, Eu te-am văzut pe tine când erai sub smochin”.
Sfinţii Părinţi împart în două cazul acesta, cu el sub smochin. Unii zic că Natanail avea obiceiul ca, sub smochinii pletoşi şi cu frunze late din grădină, să stea şi să se roage acolo… Undeva sub nişte smochini deşi, unde nu-l vedea nimeni, acolo avea el locul de rugăciune, de refugiu, acolo era „cămara” lui unde intra el, [cum spune Domnul]: „Intră în cămara ta şi roagă-te Domnului Dumnezeului tău în ascuns… Părintelui tău în ascuns”. Şi el acolo se ducea. Şi Domnul îl cunoştea pe el acolo. Era locul tainic pe care numai el şi-l ştia. El se ducea acolo. Acolo, departe de zgomotul lumii, de zgomotul familiei.
Alţii spun că acesta, care era cam de seama Mântuitorului, atunci când era copilaş mititel şi hoardele sau, mai bine zis, soldaţii împăratului Irod veneau din casă în casă să taie fără milă copiii sub doi ani de zile, părinţii săi, care au aflat despre acestea, l-au ascuns [sub un smochin], când au venit şi la ei.
De fapt, soldaţii lui Irod şi au mers şi la Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul. Şi au mers şi au căutat-o şi pe Fecioara Maria, despre care au aflat că e în casa unui bătrân cu numele Iosif. Dar Iosif a primit înştiinţare în vis de la înger şi a plecat în Egipt, în ţară străină, şi acolo a fost salvat [Pruncul].
Iar la urmă, Irod moare mâncat de viermi de viu. În scurt timp moare. Şi atunci îngerul Domnului îl înştiinţează iarăşi în vis pe Iosif: „Ia Pruncul şi pe Mama Lui şi te întoarce acasă, că a murit cel ce avea gând rău asupra Pruncului”. Aşa ia Dumnezeu din calea planurilor Lui… aşa ia Dumnezeu orice obstacol, orice stâlp, orice cioată care se pune în calea planului lui Dumnezeu. Aşa le spulberă, ca şi cum n-ar fi fost niciodată. Şi locul lui îl ia Irod celălalt; ca şi acesta să moară tot mâncat de viermi mai târziu, cum arată în Faptele Apostolilor că, într-una din zile, ţinea o cuvântare şi supuşii lui, suita lui, cei din anturajul lui, miniştrii lui, careva dintre ei (că sunt unii linguşitori) l-au ridicat în slavă şi au spus către împăratul: „Vai de mine, bine-a mai vorbit! Glas de Dumnezeu, nu de om!”. Şi împăratul aşa s-a uns cu această laudă… şi n-a răspuns nimic. Să fi zis: „Doar şi eu sunt un om ca toţi oamenii; un muritor şi-un păcătos, şi-un greşit”. Dar el n-a spus nimic. Şi de viu l-au început atunci viermii şi l-au mâncat.
Dumnezeu aşa înlătură toate cioatele din faţa copiilor Săi. „O mie va cădea alături de tine şi zeci de mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se apropie. Că El porunceşte îngerilor Săi să te poarte pe palme, să nu se împiedice de piatră piciorul tău.”
din vorbirea fratelui Ioan Opriş
la o adunare de revelion – 1972
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3
