După o lungă pribegire, cu ajutorul Domnului, m-am reîntors iar în ţară. Multe am văzut pe unde am umblat. Şi multe am învăţat. Multe bune are Apusul Europei, pe care ţara şi poporul meu nu le are.
Are însă ţara mea ce, în zilele de acum, nici o altă ţară din lume nu are. Are Mişcarea Oastei Domnului.
În veacul acesta rău, materialist, potrivnic Evangheliei – pe pământul ţării mele creşte şi înfloreşte o mişcare religioasă.
Păstorul bisericii din Davos, un preot învăţat, a rămas uimit când i-am arătat foaia Oastei şi proporţiile Mişcării. Mirat, îmi spunea: „Ferice de ţara care, în timpurile de acum, poate produce aşa ceva! La noi, în lumea materialistă de aici, aşa ceva ar fi imposibil”.
Peste hotarele ţării mele suflă un vânt de înnoire, de înviorare duhovnicească. E timpul binecuvântat când Dumnezeul popoarelor cercetează şi pe poporul acesta mult încercat.
„Timpul cercetării” (Luca 19, 44) este acesta pentru neamul meu. Peste hotarele ţării mele, vântul cel ceresc poartă o sămânţă din care va răsări o ţară nouă, o viaţă nouă. Pe pământul ţării mele arde un foc pe care nici o altă ţară din lume nu-l are; arde un foc ceresc care va arde – care singur va putea arde – şi multele stări bolnave din ţara noastră. Cărturari şi popor, datori suntem să folosim acest timp al „cercetării” Domnului!
La reîntoarcere, găsesc şi atacuri contra Oastei. Cei de acasă îmi arată nu mai puţin decât 8 atacuri; toate venite de la preoţi, tocmai de la cei chemaţi să înţeleagă şi să folosească această Mişcare. Pe mine mă urmăreşte de ani de zile o întrebare. Eu voi intra în pământ cu o întrebare ce nu mi-o pot nicicum explica: cum se poate ca un păstor de suflete să nu se bucure când sufletele Îl caută pe Domnul, când sufletele ard de dorul mântuirii? Cum se poate ca un păstor de oi să nu se bucure când oile lui caută şi cer păşune? Prin Oastea Domnului, trăim vremi binecuvântate, când oile strigă pe păstori: „Daţi-ne păşune… mai multă păşune”. Eu mă înfior în faţa întrebării: Ce vor răspunde unii păstori, în Ziua Judecăţii, când Marele Păstor le va cere socoată despre păşunatul oilor?
Dar, slavă Domnului! Avem o mulţime de păstori care s-au pus în fruntea oilor flămânde şi fac adevărate minuni cu Oastea Domnului. Trebuia să-i avem şi pe cei neînţelegători, ca să se plinească Scripturile. Oriunde se vesteşte cu putere Evanghelia, oriunde Evanghelia face biruinţe, acolo se iveşte îndată şi împotrivirea. Ar fi un semn rău dacă nu s-ar ivi. Ceata hulitorilor noştri este cea mai grăitoare dovadă că Oastea-i de la Dumnezeu şi nu de la oameni. Şi, de la Dumnezeu fiind, ea va trăi şi va birui. Slăvit să fie Domnul!
Părintele Iosif Trifa
„Oastea Domnului” nr. 39 / 24 sept. 1933, p. 1
