Când eram greu bolnav la Davos, m-am gândit să fac şi un fel de testament pentru Oastea Domnului. Dar, pe urmă, m-am lăsat de acest gând, zicându-mi: acest lucru nu încape în cadrul unei coli de hârtie. Mişcarea Oastei s-a înfiripat într-o şcoală duhovnicească; într-o lungă şcoală duhovnicească, în care Duhul Domnului a ţinut „lecţii” cu un şcolar mic şi slab. Oastea este rodul acestor „lecţii”.
Oastea este un ogor ce a stat sub o revărsare duhovnicească. Oastea s-a înfiripat prin revărsări duhovniceşti, iar aceste revărsări se află împrăştiate prin cărţile şi foile Oastei.
Mi-am zis deci: „Testamentul” Oastei sunt cărţile şi foile Oastei. Acolo s-a spus ceea ce Duhul Domnului ne-a arătat să spunem.
Şi totuşi mi-am zis eu: înainte de-a intra în mormânt, ar trebui să mai las ceva rânduieli pentru Oaste. Am cumpărat 5 coli de hârtie şi am început să înşir la rânduieli pentru viitorul Oastei.
Dar un glas lăuntric mă opri. Şi mă întrebă aspru: „Ce faci, omule?… Te-ai apucat să-I porunceşti lui Dumnezeu? Te-ai apucat să-L înveţi pe Domnul ce să facă cu Mişcarea Lui?… Cum să-Şi conducă Mişcarea Lui?”.
Ruşinat, am lăsat peniţa jos şi am început să plâng. O, Doamne, iartă pe slăbănogul Tău şi pentru această nebunie!…
Pe urmă, îmi zisei: voi lăsa numai câteva vorbe. Mă oprii asupra cuvintelor de mai jos, pe care le scrisei cu litere mari: „Las totul în grija Domnului!”…
Dar glasul cel lăuntric îl auzii iar răspicat: „Ce-ai scris, nesocotitule!? Ca să poţi lăsa ceva, trebuie să ai ceva! Ca să poţi testa ceva, trebuie să ai ceva. Averea ta este Oastea, de te apuci să o testezi?… A ta este Oastea, de o laşi în grija Domnului?…”
Aruncai peniţa jos şi începui a plânge din nou. Căzui în genunchi, plângând cu lacrimi amare. Când mă ridicai, mâna mea, tremurândă, scrise pe hârtie aceste trei cuvinte:
„FIE VOIA TA!”
Atât a rămas din testamentul meu, pentru care pregătisem 5 coli de hârtie.
Părintele Iosif Trifa
(„Oastea Domnului” nr. 40 / 1 oct. 1933, p. 1)
